Preşedintele Klaus Iohannis urmează să se consulte săptămâna viitoare cu partidele parlamentare pe tema referendumului care va avea loc pe 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare, potrivit unor surse politice, citate de Agerpres.

Klaus IohannisFoto: Presidency.ro

Sursele citate au menţionat că şeful statului va trimite săptămâna aceasta Parlamentului scrisoarea privind o nouă consultare pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului.

Preşedintele Klaus Iohannis anunțase luni că dorește să consulte, din nou, Parlamentul în legătură cu referendumul.

"Ne dăm seama că acea consultare iniţială pe care am făcut-o, consultarea Parlamentului, a vizat doar o parte din marile probleme pe care le creează PSD. Am decis să fac o reconsultare a Parlamentului, o nouă consultare a Parlamentului României pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului. Voi adresa Parlamentului României o nouă consultare care lărgeşte aria de cuprindere pentru referendum pentru a-l face mai eficient şi mai puternic. Referendum pe 26 mai. Avertizez Guvernul României să nu emită ordonanţe de urgenţă în aceste domenii, Justiţie, politică penală, până când nu se exprimă poporul, până când nu cunoaştem voinţa suverană a românilor", a spus şeful statului, luni, la Palatul Cotroceni.