Vasile Blaga: Suntem în competiţie cu toate partidele, nu avem prieteni în campania electorală

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 31 martie 2019, 9:03 Actualitate | Politic


Vasile Blaga
Foto: Facebook - Vasile Blaga
Liberalul Vasile Blaga, aflat pe lista PNL la europarlamentare, a declarat, sâmbătă, că formaţiunea politică din care face parte este în competiţie cu toate partidele care participă la aceste alegeri, transmite Agerpres.

"Suntem în competiţie electorală cu toţi cei care au depus liste electorale, cu toate partidele; nu avem prieteni în campania electorală. Avem şi o carte de vizită, nu ca ALDE, care nici nu ştiau în ce familie europeană vor merge sau ca alţii care vor să ne scoată din Europa, cum e PSD", a afirmat Vasile Blaga, la lansarea candidaţilor PNL în alegerile europarlamentare.

El a subliniat că prin aceste alegeri se pun bazele câştigării prezidenţialelor, după care vor urma localele. "Va trebui să scoatem la parlamentarele de anul viitor acel scor care să permită cu adevărat PNL să guverneze. Adică să ne zdrobim adversarii, indiferent care sunt ei", a precizat Blaga.

Acesta a arătat că adversarul PNL dintotdeauna este PSD, partid care, deşi este slăbit şi "cum nu a fost niciodată în ultimii ani", încă nu este învins.

"Atunci eşti militant al PNL, nu să aştepţi doar de la Bucureşti, să vezi când se bate Ludovic Orban cu conducerea PSD, pentru că PSD are nume în fiecare sat din această regiune de vest. Nu trebuie să fim în frăţietate cu ei şi atunci vom câştiga. La muncă! Şi mai ales, va trebui să funcţioneze la turaţie maximă toate organizaţiile şi la nivel judeţean şi local şi de aceea, mare rugăminte la cei patru şefi ai organizaţiilor: mai lăsaţi de la voi dragii mei preşedinţi de organizaţii din vest şi aduceţi în bătălie toţi primarii, consilierii locali şi militanţii noştri, că e nevoie de fiecare, şi atunci vom câştiga", a mai spus Vasile Blaga.

Rareş Bogdan, care deschide lista PNL în europarlamentare, a afirmat în discursul său că pe 26 mai va fi prima victorie a liberalilor împotriva PSD, urmată de câştigarea unui nou mandat la Cotroceni de către preşedintele Klaus Iohannis.

"Să nu vă fie frică de PSD, de ameninţările şi de presiunile lor. Să nu vă temeţi de exuberanţa unor tineri, pentru că în acest partid (PNL - n.r.) sunt tinerii de dreapta ai României. (...) Să înţeleg că în ţara aceasta nu e nevoie de experienţă, că ţara aceasta poate trăi fără bătrânii ei, fără oameni ajunşi la maturitate? Vă asigur că nu. Exuberanţa şi energia tinerilor se împleteşte cu experienţa lui Ludovic Orban, Vasile Blaga şi a celorlalţi", a afirmat Rareş Bogdan.

PNL şi-a lansat, sâmbătă, la Timişoara, candidaţii la alegerile europarlamentare, în prezenţa a aproape cinci mii de liberali din regiunea de vest a ţării.

















1915 vizualizari

  • +5 (13 voturi)    
    Este, cum sa nu fie prieteni,, vezi USL.. (Duminică, 31 martie 2019, 9:10)

    Lim Vasy [utilizator]

    Buldogule cum nu aveti prieteni, USL nu mai exista ? Mai sa fie...
  • +6 (14 voturi)    
    Vasile Blaga (Duminică, 31 martie 2019, 9:42)

    Rahan5 [utilizator]

    doar cu Elena Udrea nu e in competitie. In rest este in competitie cu toata lumera si toate partidele.
    Si pana la urma, in ce calitate vorbeste acum Vasile Blaga ?
    Cu cat se clarifica mai mult rolul lui Vasile Blaga in Guvernarea PDL cu atat dispare mai mult ca politician.
    Iar la Lovitura de Stat din vara lui 2012 s-a lasat impins de rusul Crin Antonescu de la Tribuna Senatului de parca era o prostituata trasa de par de catre ,,peste".
    Daca avea onoare in el Vasile Blaga ar fi aparat Scaunul Sefiei Senatului chiar cu pretul vietii.
    Chiar si in Juramantul Militar al ofiterilor Armatei Romane spune:
    ,, .....Jur sa apar tara......, la nevoie chiar cu pretul vietii ......." .
    Sau Blaga in calitate de ,,Presedinte al Senatului Romaniei" considera ca nu era platit destul pentru asta ? , la nivelul unui ofiter.
  • +10 (18 voturi)    
    Bravos, domnule Blaga (Duminică, 31 martie 2019, 9:46)

    constantinmarian [utilizator]

    Pentru cineva care a fost deputat FSN si ministru de interne in guvernul Tariceanu (2004-2007), mesajul dvs “singuri impotriva tuturor” face jocul PSD-ului pe care aparent il blamati. Si cum istoria se repeta, nu vreau ca votul meu sa contribuie la crearea unui nou USL. Asa ca, pentru mine, singura optiune viabila acum este USR-PLUS.
    • +8 (14 voturi)    
      Credibilitate zeo (Duminică, 31 martie 2019, 10:06)

      Ochii_pe_voi [utilizator] i-a raspuns lui constantinmarian

      Cu pupezele Turcan si Gorghiu in fata, doua politruce nesimtite, si cu mafia portocalie + uslașii in spate, PNL e INCREDIBIL. Votul pt PNL = Votul pentru PSD=FSN=PCR.
      • +1 (7 voturi)    
        Doamna Turcan.. (Duminică, 31 martie 2019, 10:39)

        Lim Vasy [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

        Doamna Turcan face figura separata in PNL, este mai credibila si mai desteapta.
        • 0 (2 voturi)    
          daaa, (Luni, 1 aprilie 2019, 2:54)

          miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui Lim Vasy

          are studii la moscova si seif electoral la sibiu.
    • +10 (12 voturi)    
      Comment sters de user (Duminică, 31 martie 2019, 10:26)

      polonyca [anonim] i-a raspuns lui constantinmarian

  • +2 (8 voturi)    
    pnl, aripa liberala a usl. (Duminică, 31 martie 2019, 12:37)

    kkciosuldelahamangia [utilizator]

    .
  • +5 (7 voturi)    
    Fara militieni ... (Duminică, 31 martie 2019, 16:39)

    John_english [utilizator]

    va rog.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version