Ce a spus Drăghici:
- „Legea nu ne permite decât secții de votare diferite. Aduceți-vă aminte că atunci când a fost organizat un referendum în paralel cu orice alt scrutin electoral au fost secții de votare diferite”
art. 15/1
- (1) În situația în care referendumul are loc simultan cu procesul electoral desfășurat pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, respectiv pentru alegerea Președintelui României ori alegerile pentru Parlamentul European sau alegerile locale, organizarea și desfășurarea referendumului se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale Legii nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, cu modificările și completările ulterioare, după caz.
- (2) În situația prevăzută la alin. (1), ambele scrutine se realizează în cadrul acelorași secții de votare, operațiunile electorale fiind îndeplinite de către aceleași birouri electorale, constituite potrivit legii.
Legea referendumului a fost modificată în 2009, când a avut loc referendum pentru parlamentul unicameral odată cu alegerile prezidențiale. Decizia a fost luată după ce, cu doi ani în urmă, în 2007, la primele alegeri europarlamentare, președintele la acea vreme Traian Băsescu a convocat referendum pentru votul uninominal, însă guvernul a decis ca secțiile să fie separate. Consultarea populară nu a îndeplinit astfel cvorumul de prezență.
nu se incurca PSD de o lege..
De exemplu, dau o OUG prin care anuleaza regulile alea, dupa care dau alta, cu regulile pe care le vor ei.
E chiar atat de simplu si exact as afnctioneaza Romania de doi ani incoace. Dupa cum vrea jupanul.
Adevarata miza este de ordin logistic. USL-PLUS nu vor putea acoperi toate sectiile. PNL va merge, ca de obicei, la blat cu PSD. #ciumarosie poate fura mai usor voturi cand se dilueaza astfel controlul si observatorii.
Dar adevarul trist este ca am ajuns la astfel de discutii din alt motiv - romanii nu voteaza. Lipsa de cultura civica, lene, prostie.. motivele se suprapun.
Cand poti sa castigi doar cu 15% din voturi, este usor sa convingi 10% si sa mai furi 5%.
in ultimul paragraf scrie ca legea a fost schimbata in 2009 - mai permite sau nu mai permite?
E exact ca la paza casei: oricate lacate pui, oricate camere de supraveghere si tehnologii noi, hotii se vor adapta.
Eu vreau să votez doar la Europarlamentare și nu vreau să mă deranjeze membrii comisiei cu întrebări legate de referendum și să mă justific de ce nu votez acolo.
macar sa stiu ca tara asta nu merita salvata si ar trebui sa ma car din ea
cu o bomba atomica dupa... pcat de fauna si flora ca pentru popotu asta... nici o lacrima!
In ceea ce priveste acoperirea pe sectii cu reprezentanti si observatori - personal ma duc la sectia cu referendum-ul caci acolo mi se pare miza mai mare...
Cat priveste opozitia si propunerile lor pentru europarlamentare cred ca se joaca putin si merita sa fie sanctionati. Ca si cetatean o sa imi anulez buletinul de vot pentru europarlamentare dar ma duc sa votez!
Spor sa aveti!
Si NU trebuie sa te justifici daca nu vrei sa votezi si pentru referendum. Primesti poate 2 formulare dar il stampilezi doar pe unu (sau pe al 2-lea aplici 2 stampile, ca sa fii sigur ca se anuleaza).
Ai inteles sau facem un desen? :)
Daltonistii astia, nu pricepe nimic.
(Greseala de exprimare voita!)
Adica trebuie costuri duble pentru ca n-ai tu chef sa spui doua cuvinte 'doar parlamentare' ? Mai, si ce-ar mai dori Maria-sa, flori proaspat taiate?
Și tot degeaba că n-au pus în aplicare că e anticonstituțional parcă.
faptul ca se va cheltui dublu? faptul ca in provincie pesede conduce "cu mana de fier" si lumea se va teme sa intre in locatiile pt referendum de frica sa nu fie vazuti de sefi sau alti smecheri locali? astea palesc in comparatie cu deranjul la care te supune comisia.. penibil!
Și chiar dacă ar fi secții separate tot în aceeași sală/clădire vor fi.
Habar n-ai ce e in tara.. cunosc persoane care n-au avut voie sa posteze pe facebook in sprijinul protestelor sub amenintarea locului de munca - pt ca patronul era pesedist..
nu stiu unde traiesti tu de-ti imaginezi altceva!
Bre ca iole traiti in comuna/orasul ala si mai fac din cand in cand si behehehe...
Hai ca sigur ca se poate si altfel...
nu poti jigni oamenii pentru ca n-au salarii mari ca tine sau nu sunt atat de independenti ca tine..
sau ii poti jigni.. daca atat te duce neuronul.
Ce nu vreau e să fie o singură listă, sau dacă sunt 2 să nu-mi indice că trebuie semnat și dincolo.
Nu ar fi prima data cand s-ar vota mai multe lucruri deodata (vezi alegerile generale cand votai si parlamentare, si presedinte, etc). Totul se face pe liste diferite si nu esti obligat sa votezi ceva anume. Si nici nu te intreaba nimeni de ce votezi una si nu si pe cealalta..
Ce spune PSD insa e altceva.. dar e mai usor sa te prefaci ca nu intelegi..
Foarte adevarat! Borfasii spun adevarul. Mereu!
Poti vota in liniste la care referendum vrei, si la celalat sa nu iei nici un buletin.
Oricum eu o sa votez la ambele. M-am saturat de saracia in care PSD-ul ne-a aruncat.
La noi se va vota intr-o singura sectie !
Si noi vrem sa "putem" !
sa nu uit, esti un incult si probabil analfabet
nu te intereseaza justitia, zici PAS si asta e
dar politica te intereseaza, faci politica? ca "noi nu facem politica"
Așa cu știm ce e familia și știm cum trebuie să fie justiția nu cred că e cazul să votăm platitudini
ok am notat...
stim d c nu votezi la referendum. am spus mai sus!
Cata nemernicie!
Contabilizarea rezultatelor se va face separat, doar ca inca nu am gasit nicaieri explicatii privind compozitia comisiilor din sectii si a observatorilor.
Pentru ca unele partide au dreptul, fiind prezente cu candidati si avand chiar si europarlamentari, alte partide nu au asa ceva.
Aceleasi comisii se vor ocupa si de europarlamentare si de referendum?
Trebuie lamurit totul foarte clar, altfel se va spune ca Opozitia obliga la cheltuieli si complicatii, PSD-ul va folosi incurcaturile ca argument contra referendumului.
Daca vrei sa te prezinti la europarlamentare semnezi pe hartiuta de evidenta - anexa la buletinele de vot in baza carora s-au mai facut verificari - si te duci in cabina de vot si faci ceea ce vrei matale.
Cred ca asta este problema care poate sa fie rezolvata mai simplu sau mai complicat - adica daca vrei sa nu vrei sa te duci la referendum...
Cred ca este clar acum si se vede ca nu are nici o legatura cu cabina de vot...
Vino mama de ma ia - dar zic totusi sa mai ma lasi un pic ca mai am ceva de rezolvat pe lumea asta....
Multumesc pentru intelegere!
zile senine va doresc!
(2) În situația prevăzută la alin. (1), ambele scrutine se realizează în cadrul acelorași secții de votare, operațiunile electorale fiind îndeplinite de către aceleași birouri electorale, constituite potrivit legii.
Gata cu minciuna PSD!
Adica dintr-o postura de prim-ministru nu mi se pare normal sa faci astfel de declaratii fara consecinte
VOTAŢI FRAŢILOR, să scăpăm odată de ei!
Tipic PSD-istilor :)
De fapt, daca ne gandim mai bine, este o problema generala a politrucilor din Romania.
"Imi place" foarte mult cum PSD isi justifica toate tampeniile de legi prin faptul ca au asa zis-ul vot popular (chiar daca in realitate este enorm de mic datorita lipsei prezentei la vot), dar cand vine vorba de ceva ce nu le convine nu mai conteaza votul popular (vezi situatiile din parlament cand PSD, ALDE si UDMR parasesc sala si nu se indeplineste cvorumul - desi daca am lua logica lor de reprezentativitate daca voteaza 3 oameni din 17 milioane si toti sunt pentru PSD atunci majoritatea decide - a se citi cei 3 - dar daca nu sunt pentru PSD atunci nu este cvorum.
De ce nu vreti sa aflam adevarul? Hai sa facem un test: scoatem toata lumea la vot - chiar si obligatoriu - si atunci sa vedem cu adevarat cat de populari sunteti voi. Dar va sperie asta nu? Prezenta masiva la vot este cea mai mare frica a PSD-ului.
Ma duc indiferent cat de peste mana ar fi una de cealalta!!!!!
Ati ales calea parsiva ....prin OUG-uri???? atunci sigur nu o sa astept ca prostul pana la Alegeri !!! Cine stie cate OUG-uri inspaimantatoare mai dati. Magistratii, societatea civila, saracia ne-au tras destule semne de alarma.
„Nu e nimic mai imoral decât să pari om de treabă tocmai atunci când ești necinstit.” — Cicero
Si Soros, si statul paralel.
Psd-ul e curat si sfant, iar cand minte spune adevarul, nu-i asa?
Altii, mereu altii sunt de vina.
Jos ciuma rosie: psd-alde-udmr !
"În perioada 2 martie – 31 decembrie modificarea delimitării secțiilor de votare și / sau a sediilor secțiilor de votare se poate realiza numai cu avizul de conformitate al Autorității Electorale Permanente.
A se vedea în acest sens şi Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 6/2014 privind emiterea avizului de conformitate în cazul modificării delimitării secţiilor de votare şi/sau a sediilor acestora după data de 1 martie a fiecărui an".
deci delimitarea si sediile sectiilor de votare sunt deja cunoscute - la revedere PSD!!!!!
Art. 3. - din hotararea mentionata mai sus
Schimbarea sediului unei secții de votare, în perioada 2 martie-31 decembrie a fiecărui an, se poate realiza numai dacă situația juridică sau de fapt a imobilului nu mai permite organizarea unei secții de votare în cazul organizării de alegeri, precum și în cazuri de forță majoră.
NU cred ca suntem in aceasta situatiune si deci mai departe cu referendumul.
HAI CA SE POATE!
2. Un alt scrutin pentru referendum la care se vor aloca resurse suplimentare si doar in situatiile in care administratia locala constata ca nu se poate organiza si cel de al doilea scrutin in acelasi loc se muta locatia scrutinului dar ramane delimitarea si numerotarea anterioara - deja cunoscuta.
Imi aduc perfect aminte ca locatiile -salile pentru cele doua scrutine (alegerile prezidentiale si referendum) -au fost separate, dar in cadrul aceleasi scoli -
doar, doar sa nu te ai duce pana la la etajul 1 - in cazul meu - ca sa votezi pentru referendum si uite ca a trecut si a fost validat referendumul -
deci NU VA AGITATI si nu va panicati.
Spor la pacanele - pentru iubitorii de pacanele!
Si logo-ul
,,De ce le e frică, nu scapă!"
,,Hai la referendum”.
Zic ca nici o schimbare si treaba este buna si la acest referendum!