Președintele PNL, Ludovic Orban, le-a spus tinerilor liberali, că, deşi mulţi adversari îl acuză că-şi vopseşte părul, nu este aşa. "Aşa mi-a rămas părul, iar părul meu arată de fapt sufletul meu. Întotdeauna am avut un curaj nebun", a spus preşedintele liberal, potrivit Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Să știți că nu îmi vopsesc părul. Mulți din adversari mă atacă că îmi vopsesc părul. Nu, așa mi-a rămas părul, iar părul meu arată de fapt sufletul meu”, le-a spus Orban tinerilor din PNL.

”Să știți că sufletul meu, inima mea a bătut întotdeauna alături de voi, pentru că întotdeauna m-am simțit apropiat de tineri, întotdeauna am avut un curaj nebun, întotdeauna m-am aruncat cu capul înainte, întotdeauna n-am avut înțelepciunea să îmi țin gura la timp, întotdeauna am spus lucruri celor care dețineau funcții de conducere care nu le-au convenit și întotdeauna când era să mai urc o treaptă mi se dădea un brânci, trebuia să reiau urcușul de la bun început”, a adăugat liderul liberal.