Victor Boștinaru, europarlamentar PSD la al treilea mandat, și-a anunțat, sâmbătă, retragerea candidaturii pentru alegerile din 26 mai.

HotNews.roFoto: Hotnews

Eurodeputatul susține, într-o postare pe Facebook, că decizia luat-o în urma unei evaluări personale și a discuțiilor cu familia.

„​În urma unei evaluări personale și a discuțiilor cu familia mea, care a plătit cel mai mare preț pentru acești ani de plecări continue, am ajuns la concluzia că este momentul să anunț retragerea candidaturii mele pentru un nou mandat în Parlamentul European. Acești 12 ani mi-au dat posibilitatea să servesc cu onestitate și pasiune interesele europene ale țării mele și să constat că românii pot face performanță într-un mediu concurențial, precum cel din Parlamentul European”, a scris Boștinaru pe Facebook.

Europarlamentarul figura printre PSD-iștii cu șanse să obțină un nou mandat la alegerile din 26 mai.