Comisiile juridică și pentru administrație ale Camerei Deputaților au adoptat, marți, un raport comun de respingere la proiectul inițiat de PNL care prevede alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Decizia vine după ce luni partenerul de guvernare al PSD, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a susținut că inițiativa opoziției trebuie discutată pentru că alegerea în două tururi este mai ”democratică” și că formațiunea sa este dezavantajată de actuala formulă.

HotNews.roFoto: Hotnews

Comisiile de specialitate au respins Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu 13 voturi „pentru”, 9 voturi „împotrivă” și o abținere, potrivit Mediafax.

„Pentru funcția de primar, centralizarea voturilor se va face de biroul electoral de circumscripție. Este declarat primar candidatul care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate .Dacă niciunul dintre candidați nu a obținut majoritatea voturilor valabil exprimate, fapt care se consemnează în procesul-verbal încheiat de biroul electoral de circumscripție, se organizează un al doilea tur de scrutin”, prevede articolul 101 din proiectul legislativ inițiat de PNL.

Proiectul mai prevede că un al doilea tur de scrutin este organizat și în cazul unui blocaj între mai mulți candidați la funcția de primar.

De asemenea, potrivit inițiativei, la al doilea tur de scrutin participă numai candidații clasați pe primele două locuri, respectiv candidații aflați în situație de balotaj. Al doilea tur de scrutin are loc la două săptămâni de la primul tur. În al doilea tur de scrutin este declarat primar candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni că alegerea primarilor în două tururi de scrutin este un sistem mai democratic și că este necesară o discuție mai amplă pentru modificarea legislației în acest sens, la care să participe toate partidele parlamentare.

Reacția liderului ALDE a venit ca urmare a faptului că Dacian Cioloș i-a adresat, duminică, o invitație de a se alătura partidelor de Opoziție pentru sprijinirea în Parlament a alegerii primarilor în două tururi.

”Avem nevoie de alegeri în două tururi. Şi acum, eu îl invit pe domnul Tăriceanu să susţină alături de PNL, alături de USR, alături de PMP, alături de UDMR şi ce partide mai avem în Parlament, că eu cred că numai PSD nu e de acord cu două tururi aşa cum stau lucrurile acum. Păi atunci ce discuţie mai avem? Hai să votăm legea, săptămâna viitoare poate să fie gata votată legea şi avem alegeri în două tururi şi o susţin, mă duc şi îl felicit pe domnul Tăriceanu dacă face lucrul ăsta. Dar să îl facă”, a afirmat Dacian Cioloș.

Proiectul legislativ urmează să fie dezbătut și votat în plenul Camerei Deputaților, prim for sesizat, Senatul fiind decizional.

PNL a depus anul trecut o propunere legislativă privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, aceasta figurând pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, for decizional.

Până la alegerile locale din 2012, primarii erau aleși în două tururi de scrutin, legea fiind modificată, la inițiativa președintelui de atunci Traian Băsescu, de către fostul PDL.