Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat luni, pentru HotNews.ro, că doctorii i-au recomandat președintelui PSD operația însă acesta a refuzat. Potrivit secretarului general al PSD, Dragnea a fost diagnosticat de medici cu dublă hernie de disc și i s-a recomandat operația. Reamintim că Dragnea trebuia să se prezinte tot luni la Înalta Curte pentru audiere în cazul dosarului angajărilor fictive.

Codrin StefanescuFoto: Agerpres

"Pacientul refuză operația. Ca orice bărbat nu suportă operațiile și a ales deocamdată să facă infiltrații. Este doar un fel de amânare. Fiecare infiltrație de acest gen este dureroasă dar asta a ales, să refuze operația. Se gândește că este an electoral și că nu poate rămâne mult timp imobilizat. Este decizia pe care a luat-o el și nu poate nimeni să îl opereze forțat. Nu scapă de această problemă fără intervenție medicală doar o amână”, a explicat Codrin Ștefănescu pentru Hotnews.ro.

Secretarul general al PSD susține că președintele PSD va sta următoarele zile în spital , "3-4 zile rămâne sub supravegherea medicilor dar partidul își desfășoară activitatea în continuare".

Liviu Dragnea și-a delegat atribuțiile de președinte al Camerei lui Florin Iordache. Decizia a fost publicată luni în Monitorul Oficial. Astfel "în perioada 16 - 24 martie 2019 atribuţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor vor fi exercitate de Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor", se arată în decizia publicată luni în Monitorul Oficial.

Președintele PSD trebuia să se prezinte tot luni la Înalta Curte pentru audiere în cazul dosarului angajărilor fictive.