Claudiu Manda: Termenul final pentru votarea cererii DNA care-l privește pe Tăriceanu, 2 aprilie

de G.S.     HotNews.ro
Luni, 11 martie 2019, 14:03 Actualitate | Politic


Tariceanu
Foto: AGERPRES
Senatorul PSD Claudiu Manda a declarat luni, în Parlament că termenul pentru primirea unui răspuns în legătură cu cererea DNA pentru începerea urmăririi penale pentru președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu este 2 aprilie, transmite Mediafax.

"Am discutat în cadrul Biroului Permanent, am propus colegilor ca termenul final, să avem un răspuns din partea Comisiei juridice, să fie data de 2 aprilie. Au fost toți colegii de acord, motiv pentru care am considerat că nu mai aveam de ce să mai dezbatem și solicitarea grupului USR. Rămâne ca termenul final să fie doi aprilie și să avem un răspuns de la Comisie juridică", a declarat Claudiu Manda.

DNA a anunţat, în noiembrie 2018, că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1564 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version