Dacian Cioloș, liderul PLUS, a afirmat că ”nu este în regulă” modul în care au fost interpretate declarațiile colegei lui din conducerea PLUS, Oana Maria Bogdan, cea care a spus că ”un pas important al omenirii va fi cel al renunțării la proprietate”.

Dacian CiolosFoto: Captura video

”Nu este în regulă modul în care a fost interpretată de unii, inclusiv în presă. Oana Bogdan este un antreprenor de succes, deci care a valorificat proprietatea privata și care își pune problema modului în care resursele pe care le avem de gestionat ca societate le putem gestiona colectiv, le putem gestiona în comun. Si responsabilitatea pe care o avem ca cetățeni, dincolo de familie și dincolo de cupluri, pentru a lucra în comun pentru binele societății”, a declarat Cioloș marți, la Râmnicu Vâlcea.