Parlamentarii și europarlamentarii din PNL vor purta, luni, banderole albe în semn de solidaritate cu magistrații care protestează față de OUG 7, care modifică din nou legile justiției. Decizia a fost luată în Biroul Executiv și anunțată de liderul partidului, Ludovic Orban.

Protest liberaliFoto: AGERPRES

„Am recomandat reprezentanților PNL, în special parlamentarilor, europarlamentarilor, ca astăzi să purtăm aceste banderole în semn de solidaritate cu protestul magistraților împotriva OUG 7, pentru că astăzi va avea loc un protest amplu în foarte multe Parchete, în foarte multe judecătorii, tribunale, iar mesajul nostru este unul de solidaritate și de susținere a revendicărilor legitime ale magistraților, mai precis abrogarea OUG 7 și desființarea acestei Secții speciale de investigare a infracțiunilor realizate de magistrați care a căpătat aspectul unui pluton de execuție al magistraților independenți, în care comanda foc o dă ministrul Justiției la ordinul lui Dragnea”, a declarat Ludovic Orban, la finalul ședinței de luni a Biroului Executiv al PNL.

Întrebat dacă PNL va avea și alte acțiuni privind magistrații și protestul anunțat de aceștia, Orban a afirmat că PNL susține independența justiției și că va lua cu siguranță măsuri împotriva modificărilor aduse la legile justiției.

„Cu siguranță. Am participat, chiar dacă nu eu personal, dar foarte mulți membrii simpatizanți ai PNL, suntem într-o campanie de informare pentru ca cetățenii români să cunoască despre ce e vorba în OUG 7 și în alte OUG care au fost emise pe șustache de Guvern iar punctul de vedere al PNL este simplu: noi susținem independența justitiei, funcționarea puterii judecătorești ca o putere de sine stătătoare în stat, susținem accesul liber al cetățenilor la justiției și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români”, a adăugat Orban.

Despre OUG 7/2019 care modifică legile justiției a vorbit și deputatul liberal Ionuț Stroe, care a anunțat că miercuri va avea loc la Paris şedinţa Comisiei de monitorizare a APCE la Paris pe agenda căreia se află solicitarea PNL de sesizare a Comisiei de la Veneţia pentru redactarea unei în legătură cu OUG 7, OUG 90 şi OUG 92.

„Este un semn pozitiv şi apreciem în mod evident reacţia foarte rapidă a partenerilor noştri europeni în legătură cu solicitarea noastră pentru redactarea acestei opinii. Acest lucru demonstrează fără niciun dubiu că oficialii europeni şi partenerii europeni ai acestei ţări înţeleg foarte bine gravitatea situaţiei generată de adoptarea acestei Ordonanţe, care în mod intenţionat induce haos în întregul sistem judiciar. (...) Este nevoie urgentă de corectarea acestei situaţii”, a afirmat Ionuț Stroe, la Parlament.

DIICOT și magistrați din mai multe județe au protestat zilele acestea în urma emiterii Guvernului a OUG 7/2019 care modifică legile justiției. Adunarea genererală a DIICOT a decis, luni, să continue protestul prin purtarea unei banderole albe în timpul programului de lucru.

De asemenea, o parte din actorii Teatrului Național București au protestat, duminică seară, în fața instituției, între aceștia numărându-se Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Marius Manole și Mihai Călin, care au cerut demisia ministrului Justiției, Tudorel Toader, și abrogarea OUG 7.