Florin Iordache a declarat că Tudorel Toader ar trebui să fie mult mai aplicat atunci când vine vorba de „chestiuni care dor” și că „personal nu este foarte fericit” că ministrul Justiției a amânat timp de două luni ordonanța de urgență pentru punerea în acord a Codurilor penale cu deciziile CCR, scrie Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Ministrul Justiției cred că ar trebui să fie mult mai aplicat pe chestiuni care dor și aceste chestiuni cum sunt deciziile CCR sunt chestiuni care dor pentru că dacă trec 45 de zile și nu le aplici, atunci instanțele nu dau deciziile în pentru că nu au articolele puse în concordanță cu deciziile Curții. Cred că săptămâna viitoare sau cealaltă vom relua dezbaterile la Codul Penal, pentru că unele articole trebuie puse în concordanță cu decizia Curții. Așteptăm și noi reacția domnului Toader ca acele articole declarate neconstituționale să fie reglementate prin OUG. Vedem săpătămâna viitoare dacă aceste articole declarate neconstituționale vor fi adoptate, pentru că procedura parlamentară durează foarte mult. E o amânare de cel puțin două luni de zile. Eu personal nu sunt foarte fericit, pentru că dacă am aveam această OUG, atunci ne-am ocupa de celelalte articole le-am pune în concordanță cu decizia CCR și am finaliza odată această dezbatere”, a afirmat Florin Iordache, vineri seară la Digi 24.

Întrebat dacă PSD îl mai susține pe Tudorel Toader în funcția de ministru al Justiției, social-democratul a spus că aceste lucruri se discută în coaliție. El a adăugat că deși PSD-ALDE nu va susține moțiunea simplă împotriva acestuia, nu înseamnă că nu există nemulțumiri.

„Aceste chestiuni nu le vorbim la televizor, ci în Coaliție. Moțiunea simplă de săptămâna viitoare nu va fi adoptată pentru că nici PSD, nici ALDE nu suntem de acord cu cei care au semnat moțiunea, dar avem și noi nemulțumiri, respectiv o transpunere mai rapidă a deciziilor CCR. Cred că aici e atributul ministrului să vină cu acțiuni concrete. În cazul Codurilor se pot adopta prin OUG, celelalte le discutăm transparent”, a explicat Iordache.

Totodată, acesta a mai precizat că trebuie discutat abuzul în serviciu pentru că există o hotărâre a Curții Constituționale care obligă la o reglementare a acestei prevederi în legislația penală.

„Abuzul în serviciul trebuie discutat. Ne obligă decizia Curții. Dacă punem (pragul pentru abuz în serviciu - n.r.) 200.000 e prea mult. S-a pus 10.000 e prea puțin. Dacă mă întrebați acum nu știu”, a conchis deputatul PSD.

Pe 17 decembrie 2018, ministrul Justiţiei spunea că se va consulta cu premierul Viorica Dăncilă în privinţa unei OUG pe codurile penale şi că nu vor fi propuse două acte normative, ci unul singur care să cuprindă două mari părţi, Codul Penal şi Codul de Procedură Penală.

Toader a adăugat atunci că lucrează la un draft al ordonanței de urgență pe Coduri pentru ca acestea să fie puse în acord cu deciziile CCR și cu cele două directive - confiscarea extinsă la codul penal şi consolidarea prezumţiei de nevinovăţie la cel de procedură penală.

Moţiunea simplă „Tudorel Toader şi PSD-ALDE, luaţi mâinile de pe Justiţie!”, iniţiată de grupurile parlamentare PNL şi USR, va fi dezbătută, martea viitoare, în plenul deputaţilor, iar votul va fi dat în plenul de miercuri.