Cele șase motive pentru care Iohannis a trimis bugetul pe 2019 la Curtea Constituțională

de C.D.     HotNews.ro
Vineri, 22 februarie 2019, 13:47 Actualitate | Politic


Klaus Iohannis
Foto: Presidency.ro
Președintele Klaus Iohannis susține, în sesizarea transmisă Curții Constituționale pe legea bugetului pe 2019, că guvernul a încălcat legea finanțelor publice, pe cea a responsabilității fiscal-bugetare și tratate ale UE.

Citește aici textul complet al sesizării

Problemele semnalate de președinte

1. Încălcarea rolului și atribuțiilor Consiliului fiscal
  • Președintele Klaus Iohannis susține că, în urma adoptării raportului comun al comisiilor de buget finanțe, au fost admise 54 de amendamente, iar în dezbaterea din plenul Camerelor reunite au fost admise și alte amendamente.
  • Însă, potrivit legii, spune președintele, înainte de adoptarea Legii bugetului de stat pe anul 2019, Consiliul Fiscal trebuia să emită o opinie cu privire la toate amendamentele admise pe parcursul dezbaterilor parlamentare.
2. Premierul și ministrul de Finanțe nu au respectat legea responsabilității fiscal-bugetare
  • Potrivit legii responsabilității fiscal-bugetare „până la data de 31 iulie a fiecărui an, Ministerul Finanțelor Publice va înainta Guvernului strategia fiscal- bugetară pentru următorii 3 ani, care va conține cadrul macroeconomic ce stă la baza politicii fiscal-bugetare, cadrul fiscal-bugetar cu prognozele bugetare și politica fiscal-bugetară și o declarație de răspundere, conform prevederilor prezentei legi, pe care acesta o va prezenta Parlamentului până la data de 15 august a fiecărui an”.
  • Potrivit legii, această declarație de răspundere semnată de prim-ministrul și de ministrul finanțelor publice atestă corectitudinea și integralitatea informațiilor din strategia fiscal-bugetară și conformitatea acesteia cu Legea responsabilității fiscal-bugetare, țintele sau limitele pentru regulile fiscale și respectarea principiilor responsabilității fiscale.
  • Prin OUG 114 se instituie o derogare de la prevederile sus-menționate, în sensul în care prim-ministrul și ministrul finanțelor publice semnează o declarație de răspundere prin care se atestă, exclusiv, corectitudinea și integralitatea informațiilor din Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2019-2021, nu și conformitatea acestei strategii cu Legea responsabilității fiscal-bugetare, țintele sau limitele pentru regulile fiscale și respectarea principiilor responsabilității fiscale.
  • Având în vedere faptul că derogarea realizată de la îndeplinirea obligației vizează restrângerea obiectului său, iar în fișa parcursului legislativ al Legii bugetului de stat pe anul 2019 nu se regăsește o astfel de declarație de răspundere, considerăm că adoptarea Legii bugetului de stat, fără îndeplinirea acestei obligații legale prevăzută la art. 29 alin. (4) din Legea nr. 69/2010, afectează stabilitatea normei, încălcând art. 1 alin. (5) din Constituția României.
3. A fost încălcat „flagrant” Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul uniunii economice și monetare
  • Adoptarea Legii bugetului de stat pe anul 2019 s-a realizat cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor amintite din Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul uniunii economice și monetare.
  • Potrivit președintelui printre regulile instituite de Tratat se numără aceea potrivit căreia „atunci când raportul dintre datoria publică și produsul intern brut, la prețurile pieței, este semnificativ sub nivelul de 60 % și când riscurile în ceea ce privește sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice sunt scăzute, limita inferioară a obiectivului pe termen mediu specificat la litera (b) poate atinge un deficit structural de cel mult 1,0 % din produsul intern brut, la prețurile pieței”.
  • De asemenea, părțile contractante instituie la nivel național mecanismul de corecție. Din analiza prevederilor Legii bugetului de stat pe anul 2019 și a strategiei fiscal-bugetare pentru anii 2019-2021, rezultă că aceste dispoziții nu sunt respectate, susține președintele.
4. Previziunile Guvernului au ignorat evoluțiile la nivelul economiei mondiale și europene
  • Potrivit legii finanțelor publice, diferențele semnificative față de previziunile Comisiei Europene sunt descrise și motivate, în special dacă nivelul sau creșterea variabilelor din ipotezele externe se îndepărtează în mod semnificativ de valorile menționate în previziunile Comisiei Europene.
  • Conform aceleiași legi, strategia bugetară elaborată de Ministerul Finanțelor Publice se bazează pe previziuni macroeconomice și bugetare, iar acestea sunt comparate cu previziunile cele mai recente ale Comisiei Europene și, după caz, cu cele ale altor organisme independente internaționale.
  • Raportul privind situația macroeconomică pe anul 2019 și proiecția acesteia pe anii 2020-2022 a fost depus de către Guvern, conform obligației sale legale, însă acesta se fundamentează pe o situație macroeconomică care ignoră evoluțiile la nivelul economiei mondiale și europene. Deși acest document conține prevederi descriptive, diferențele față de previziunile Comisiei Europene nu sunt justificate, aspect ce este contrar obligației de lege.
5. Se încalcă drepturile persoanelor care au nevoie de asistență socială
  • În cazul de față, stabilirea obligației autorităților administrației publice locale de a suporta din veniturile proprii cheltuielile privind sistemul de protecție a copilului și a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap la nivelul județelor și sectoarelor municipiului București, precum și finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizațiile lunare ale persoanelor cu handicap grav de la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului București și, în completare, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, fără alocarea resurselor aferente unui astfel de transfer de competență administrativă încalcă principiul descentralizării, așa cum acesta este definit în legea sa cadru.
  • În lipsa unor fonduri suficiente de la bugetele locale pentru a acoperi finanțarea sistemului de protecție a copilului și a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, măsurile de protecție socială devin inaplicabile, afectând în mod direct drepturile fundamentale ale persoanelor îndreptățite să beneficieze de astfel de măsuri, arată președintele.
6. Derogări care încalcă legea finanțelor publice
  • Derogarea instituită pentru autorizarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice să efectueze virări de credite bugetare și de angajament, între capitole bugetare și între programe, peste limitele prevăzute, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, în vederea finanțării Programului Național de Dezvoltare Locală, inclusiv etapa a II-a, se referă nu la programarea bugetară, ci la execuție, încălcând legea finanțelor publice .






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















17861 vizualizari

  • -26 (40 voturi)    
    In Constiutie se face referire la buget in (Vineri, 22 februarie 2019, 13:59)

    xrogo [utilizator]

    articolul 138 care spune:"1) Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor.
    (2) Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului.
    (3) Dacă legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplică în continuare bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat ale anului precedent, până la adoptarea noilor bugete.
    (4) Bugetele locale se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile legii.
    (5) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.", fata de acest articol se va vedea deca este sau nu neconstitutional, nu dupa elucubratiile lui Johann!
    • +21 (27 voturi)    
      ???? (Vineri, 22 februarie 2019, 15:01)

      nlln [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      Aceeasi Constitutie:
      (4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

      Parca nu a fost asa( Kovesi)
      Mai vrei si alte exemple?

      Actuala guvernare s-a bazat doar pe incalcarea Constitutiei cu ajutorul bineinteles al CCR.
      Probabil CCR nu v-a admite contestatia dar foarte bine ca Johannis nu a aprobat bugetul.
      • -19 (23 voturi)    
        Mai nea, dn ce-ai spus tu, ce referire la (Vineri, 22 februarie 2019, 15:35)

        xrogo [utilizator] i-a raspuns lui nlln

        buget este in fraza ta, ca Johann aman alocatiile copiilor, dupa tine, este foarte bine?
        • +21 (23 voturi)    
          ?? (Vineri, 22 februarie 2019, 16:36)

          nlln [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

          Va aduceti aminte de copii doar cand va convine.
          Aliantei PSD ALDE UDMR nu ii pasa de nici un copil.

          Mentalitate de cersetori.
          Doar cersetorii se foloseau de copii sa mai primeasca un leu.
          Voi va folositi de ei sa mai primiti un vot( cand va convine).
          NU alianta de guvernare a marit alocatiile.
        • +7 (9 voturi)    
          Se amana plata alocatiilor marite. (Vineri, 22 februarie 2019, 18:39)

          Bazil [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

          Suma babana de 85 de lei va fi acordata. De ce te incorzi? Initial, idolii tai au dovedit ca ii doare in koor de copii. Sper ca aneta3 v-a bagat in cap ca marirea este propusa de psd nu de PNL, cei ce au propus initial marirea.
        • -5 (9 voturi)    
          Comentariu sters de utilizator (Vineri, 22 februarie 2019, 19:22)

          [anonim] i-a raspuns lui xrogo

          • 0 (0 voturi)    
            Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 23 februarie 2019, 14:30)

            [anonim] i-a raspuns lui

    • +12 (16 voturi)    
      legea (Vineri, 22 februarie 2019, 15:57)

      Calin123 [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      "Bugetele locale se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile legii."
      Daca bugetul s-a facut prin incalcarea legilor in vigoare, este neconstitutional.
      • -4 (6 voturi)    
        bugeteleo locale sau bugetul de stat? :)) (Vineri, 22 februarie 2019, 18:57)

        premierul grivco [utilizator] i-a raspuns lui Calin123

        ...
      • -3 (5 voturi)    
        bugetul de stat nu e ”local”! (Vineri, 22 februarie 2019, 23:57)

        kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator] i-a raspuns lui Calin123

        Daca aia care ii scriu lui Klaus hartiile sunt ca tine...
    • +6 (6 voturi)    
      Tu intelegi ceva din ce postezi? (Sâmbătă, 23 februarie 2019, 3:01)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      Adica ai habar ce se spune in articolul mentionat de tine? Poti face diferenta dintre un buget fantasmagoric si unul realist? Iti dau un exemplu, tu, calik, iti propui sa iti iei un mansion in Hollywood Hills sau Malibu Beach si aloci bugetul necesar….fara a avea insa banii. Intelegi? Dupa aia racnesti tare ca nu esti lasat sa iti cumperi casa aia.
  • +23 (35 voturi)    
    Foarte buuunn! (Vineri, 22 februarie 2019, 14:09)

    vio7 [utilizator]

    Desi vor spumega pesedeii,presedintele face foarte bine. E singurul care mai poate face ceva in apararea cetatenilor nepesedizati...ar mai fi avocatul poporului...din pacate a fost inghitit de balena rosie pesedista si in loc sa ajute persoanele cu dizabilitati...le numara si ii ies pe plus:(
  • +3 (7 voturi)    
    daca alianta nefasta ptr romania (Sâmbătă, 23 februarie 2019, 0:01)

    Coco Whistle [utilizator]

    e atit de dramatica ptr romania, de ce pres-le nu face referendum ptr scoaterea in afara legii a psd si asde si tragerea la raspundere a infractorilor din parlament? cred ca ar fi ptr prima data in istoria recenta a romaniei cind presenta la vot va fi masiva.
    • -2 (6 voturi)    
      he he he (Sâmbătă, 23 februarie 2019, 8:11)

      oaspetele [utilizator] i-a raspuns lui Coco Whistle

      Tare, referendum pentru scoaterea in afara legii.
      Referendum pentru tragerea la raspunderilor a infractorilor (care infractori, cine i-a dovedit?)
      Parca noi trebuia sa fim altfel, nu?
      • +2 (2 voturi)    
        Momentan Parlamentul e infestat cu Penali (Sâmbătă, 23 februarie 2019, 9:36)

        Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui oaspetele

        Care fac Legi. Dar ai dreptate, sunteti altfel, va aplecati in fata Penalilor, ca-n Evul Mediu in fata Boierilor.
        • 0 (0 voturi)    
          vorba bancului (Sâmbătă, 23 februarie 2019, 12:12)

          oaspetele [utilizator] i-a raspuns lui Dalinar

          poate tu
  • +3 (3 voturi)    
    Buget facut pe genunchi (Sâmbătă, 23 februarie 2019, 9:40)

    DomnuTrandafir [utilizator]

    Sunt multi care vorbesc despre buget dar nu inteleg.
    Mulți repetenți in Parlament, multi ipocriți, fara caracter si onoare.
    Doar o intrebare imi pun:
    Dezvoltare in Romania se poate face numai cu investitii.
    Iar acest buget prevede o suma nesemnificativă pentru investițiile necesare României.

    Cum pot fi făcute investițiile publice din deficit bugetar?

    Adică nu exista sursa de finantare a investițiilor si totusi cum de faci o astfel de proiectie bugetară?
    In mod real se merge pe sest pana in septembrie, octombrie sa se vada cat e deficitul iar daca cumva de sunt bani pentru vreun km de asfalt se reped ca lupii la pradă si pac contractele
    De investitii

    Si fac in decembrie cativa km de asfalt la autostrada care vor crăpa in maximum 6 luni

    Caz - ciot autostrada A3 - deja busit.
    Asta inseamna buget iresponsabil iar "poezia cifrelor" e mare necunoscuta pentru guvernanți

    Cu studii pe la particulare, nepotisme si cumetrii.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version