Eurodeputații PSD au cerut drept de vot al Comisiei LIBE pentru șeful Parchetului UE

de Ionut Baias     HotNews.ro
Vineri, 22 februarie 2019, 0:00 Actualitate | Politic


Gabriela Zoana
Foto: Facebook
Europarlamentarul PSD Gabriela Zoana a declarat, pentru Mediafax, că europarlamentarii PSD au transmis o solicitare pentru ca procedura alegerii procurorului-șef european, pentru care este înscrisă Laura Codruța Kovesi, să fie una transparentă, iar Comisia LIBE să aibă drept de vot în acest sens.

„Eu împreună cu domnul Nica și alți colegi din grupul S&D am trimis astăzi (joi – n.r.) solicitare să fie o procedură transparentă, să se respecte procedura și anume să existe vot în Comisia LIBE. Toți eurodeputați care fac parte din Comisia LIBE să își exprime punctul de vedere prin vot, așa cum este normal și așa cum prevede regulamentul”, a afirmat Gabriela Zoană, joi, pentru Mediafax.

Ea a adăugat că decizia desemnării candidatului pentru șefia Parchetului European va fi luată de grupurile politice, acuzând că această procedură este netransparentă și încalcă regulamentul PE.

Zoană - „Am primit, într-adevăr, în această seară procedura de la președintele Comisiei care ne-a transmis scrisoarea dl președinte al Parlamentului European Antonio Tajani, prin care ni se comunică faptul că nu va exista vot în Comisia LIBE și vor fi aceste audieri, 75 de minute pentru fiecare candidat. Hotărârea va fi luată a doua zi, în ședința coordonatorilor, deci după audiere, de către coordonatorul de grupuri politice, ceea ce este absolut netransparent și încalcă procedura. Se pare că există un precedent la nivelul PE în acest sens și s-a mers pe acest precedent”, a explicat Zoană.

Aceasta a confirmat mesajul transmis membrilor Comisiei LIBE, din care face și ea parte, de către președintele forului legislativ european, Claude Moraes. Europarlamentarul PSD a explicat și care vor fi pașii următori, după audierea celor trei candidați în Comisiile Parlamentului European.

Zoană - „Două treimi din timpul alocat este pentru Comisia LIBE și o treime pentru Comisia CONT. Deja COREPER și-a exprimat punctul de vedere cu candidatul preferențial, acum vedem care este rezultatul care va reieși din decizia coordonatorilor grupurilor politice. În contextul în care coordonatorii de grupuri politice, care reprezintă Parlamentul European în această procedură vor ajunge la aceeași soluție la care a ajuns COREPER, atunci acela va fi candidatul ales, cel francez. În cazul în care Parlamentul are o altă soluție, probabil că va exista un trialog informal, în care cred că va participa și Comisia, dar hotărâtor va fi Consiliul UE și Parlamentul care au egalitate la decizie”, a mai spus Gabriela Zoană.

De asemenea, eurodeputatul PSD a trimis întrebări coordonatorului S&D din Comisia LIBE pentru a fi adresate la audierea celor trei candidați, printre care se numără și fostul procuror-șef al DNA.

Președintele Comisiei LIBE, Claude Moraes, a transmis membrilor forului detalii despre audierea candidaților la șefia Parchetului European. Fiecare candidat va fi audiat 75 de minute, iar două tremi din timpul alocat va fi pentru întrebări și răspunsuri. După audiere, coordonatorii LIBE vor avea o ședință pe 27 februarie pentru deliberările cu privire la candidați.

Procurorul Jean-François Bohnert, din Franţa, s-a clasat pe primul loc în urma votului reprezentanţilor permanenţi ai statelor în Consiliul Uniunii Europene privind desemnarea procurorului-şef european, afirmă surse citate, miercuri, de site-ul de ştiri New Europe.

Conform surselor citate, în urma votului reprezentanţilor statelor membre UE, Jean-François Bohnert, din Franţa, a obţinut 50 de puncte, fiind urmat de Laura Codruţa Kovesi, din România, şi de germanul Andres Ritter cu un scor egal, de 29 de puncte.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















10058 vizualizari

  • +10 (14 voturi)    
    astia cred ca fac legea ca in Romania? (Vineri, 22 februarie 2019, 0:21)

    baimarean [utilizator]

    Ei stie , nu?
  • +5 (7 voturi)    
    Foarte interesant (Vineri, 22 februarie 2019, 3:35)

    nano2k [utilizator]

    Aceste jocuri de culise care in vremuri "normale" nici nu ne-ar fi interesat (ca doar nu-s primele de acest gen!) ne devoaleaza miza la care joaca PSD-ul si... sustinatorii lor externi.
  • +4 (6 voturi)    
    Solicitare (Vineri, 22 februarie 2019, 8:15)

    Arkantas [utilizator]

    De unde a mai aparut si panarama asta printre europarlamentarii romani ? colega cu grapini ...
  • +3 (5 voturi)    
    Ultimul mandat (Vineri, 22 februarie 2019, 8:43)

    Mircea11 [utilizator]

    Fufa asta de Zoana nu stie ca a ajuns la ultimul mandat.
    Odata cu viitoarele alegeri nu o sa mai auda nimeni de ea.
    Ma tot intreb, cum mama dracului exista atat de multi tampiti in PSD? Sigur ca sant la fel in ALDE si UDMR,
  • +5 (5 voturi)    
    Cine mai e si pomul asta de craciun? (Vineri, 22 februarie 2019, 11:57)

    Pasarea_PuieMontix [utilizator]

    :) "gizas"


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version