Senatul a adoptat tacit un proiect prin care se elimină toate pensiile speciale

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 6 februarie 2019, 16:14 Actualitate | Politic


Plenul Senatului
Foto: Hotnews
Senatul a adoptat tacit, miercuri, un proiect de lege care abrogă prevederile cu privire la pensiile speciale ale parlamentarilor, diplomaţilor, funcţionarilor parlamentari, personalului auxiliar din instanţe şi Avocatului Poporului, transmite Agerpres.

Pe de altă parte, proiectul de lege prevede majorarea indemnizaţiilor invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război.

"La data intrării în vigoare a acestei legi se abrogă prevederile cu privire la pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, pensiile de serviciu ale Curţii de Conturi, pensiile de serviciu ale membrilor corpului diplomatic şi consular al României, indemnizaţiile pentru limită de vârstă ale deputaţilor şi senatorilor, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor de pe lângă acestea şi personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari, pensiile de serviciu ale Avocatului Poporului", stipulează proiectul.

Iniţiativa legislativă este semnată de toţi parlamentarii PMP şi urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor.

Preşedintele PMP Eugen Tomac a declarat, miercuri, că pensiile speciale sunt un furt, el spunând că este incredibil că un om care munceşte 30 de ani primeşte o pensie sub 1.000 de lei, iar politicieni care stau două - trei mandate în Parlament au o pensie de până la 13.000 de lei.

"În România avem 4,5 milioane de cetăţeni care primesc pensii sub 1.000 de lei. Ne bucurăm că în Senat a trecut proiectul de lege prin care PMP propune eliminarea tuturor pensiilor speciale. Pensiile speciale sunt un furt. Este incredibil că un om care îşi desfăşoară activitatea 30 de ani primeşte o pensie sub 1.000 de lei, în schimb politicieni care stau două - trei mandate în Parlament să aibă o pensie de la 4.000 până la 13.000 de lei. Faptul că iniţiativa PMP privind eliminarea pensiilor speciale a trecut de Senat este un semnal care ne bucură şi sperăm că în Camera Deputaţilor, care este decizională, pensiile speciale să fie eliminate. (...) Oamenii politici servesc comunitatea şi nu avem nevoie de legi speciale pentru a institui acest regim de pensii speciale pentru politicieni. Am propus să beneficieze de pensii speciale doar foştii deţinuţi politic, veteranii de război şi cei care au luptat în teatrele de operaţiuni", a afirmat Tomac la Parlament.

















5571 vizualizari

  • +22 (22 voturi)    
    sa fie primit (Miercuri, 6 februarie 2019, 16:20)

    moka [utilizator]

    s-ao vedem noi si p-asta
  • +14 (18 voturi)    
    NU ISI VOR VOTA NICIODATA (Miercuri, 6 februarie 2019, 16:23)

    elysyum [utilizator]

    PENSII MAI MICI bazate pe contributivitate clasa politica vor vota cu 2 maini mpotriva toti....de orice culoare.....
    • +1 (3 voturi)    
      Pensia sepciala are doua componente: una speciala (Miercuri, 6 februarie 2019, 19:26)

      ty [utilizator] i-a raspuns lui elysyum

      si una dupa contributivitate. Prima se majoreaza de catre guvern la inceputul anului, a doua cand se majoreaza pentru toti pensionarii normali de la 1 septembrie 2019. Nu este nici o problema daca se elimina componenta speciala nu raman fara pensie, le ramane componenta normala dupa contributivitate.

      In urma cu vreo 2 luni a trecut tacit prin Senat si o lege care prevedea reducerea numarului de parlamentari la 300. S-a impotmolit la camera Deputatilor. Lege promovata tot de PMP.
  • +4 (6 voturi)    
    Va trebui facuta (Miercuri, 6 februarie 2019, 17:06)

    adrian88000 [utilizator]

    lista celor ce voteaza pentru si a celor ce voteaza contra , in camera deputatilo. Sa-i stim bine ! Sa stim pe cine nu mai votam niciodata.Si eu sunt pesimist ca elysyum. Dar macar sa ne alegem cu o lista clara.
    O voi scote la imprimata si o voi distribui inainte de vot .
  • +2 (4 voturi)    
    Adoptări tacite (Miercuri, 6 februarie 2019, 17:15)

    aqualung [utilizator]

    Senatul adoptă tacit multe chestii la care nu e cameră decizională. Cred că acolo atmosfera e destul de relaxată, oamenii nu se omoară prea mult cu dezbaterile de legi.
  • +1 (3 voturi)    
    Sa plece cainii (scuze catzeilor),adica .. (Miercuri, 6 februarie 2019, 17:29)

    gigiN [utilizator]

    ,,,jigodiile umane ,de la...macelarie ?N-as prea crede.
  • +2 (2 voturi)    
    Titlu gresit (Miercuri, 6 februarie 2019, 18:34)

    Radub1000 [utilizator]

    Nu se elimina toate pensiile speciale. Numai 10% din ele. Peste 90% din pensiile speciale raman cele ale politistilor si militarilor.
  • +1 (3 voturi)    
    eu inteleg toate incepand cu ccr (Miercuri, 6 februarie 2019, 19:26)

    kkciosuldelahamangia [utilizator]

    armata, politie, magistrati, etc,si terminand cu cele pt. ziaristi(astia nu mai tin minte cand au primit, 2017 sau 2018)
  • 0 (0 voturi)    
    VISAM ? (Miercuri, 6 februarie 2019, 23:36)

    dincannes [utilizator]

    Un pas enorm spre bunul simt !


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version