Liviu Dragnea a declarat duminică, la Parlament, că susține în continuare formularea unei plângeri pentru înaltă trădare împotriva șefului statului Klaus Iohannis, anunțată de liderul PSD la finalul anului trecut.

Foto:

„Categoric da (susțin demersul - n.r.). Dacă am spus că o susțin”, a afirmat Liviu Dragnea la finalul ședinței grupului deputaților PSD de la Parlament, potrivit Mediafax.

În decembrie 2018, preşedintele PSD Liviu Dragnea anunța că le-a cerut deputaţilor Mircea Drăghici şi Florin Iordache, cu sprijinul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să depună plângere pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Iohannis, act premergător suspendării din funcţie a preşedintelui.

În replică, președintele Klaus Iohannis a declarat că plângerea de înaltă trădare anunţată de Liviu Dragnea este „o fantezie a pesediştilor”, un demers politicianist care este sortit eşecului.