Gorghiu despre desecretizarea protocoalelor: Dacă va ține de Dăncilă, va spune ”da, să trăiți” și o va trece repede

de N.O.     HotNews.ro
Miercuri, 30 ianuarie 2019, 16:37 Actualitate | Politic


Alina Gorghiu
Foto: Facebook
Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat, după ce CCR a admis ca fiind neconstituțională legea privind declasificarea protocoalelor, că „tot ce înseamnă ocult din protocoale trebuie desființat”, adăugând că dacă decizia desecretizării va trece la Guvern, premierul Dăncilă „o va trece repede”, relatează Mediafax.

„Este o situație generată de probleme punctuale, nu de probleme din sistemul judiciar, ci de probleme punctuale pe care trebuie să și le rezolve dl. Dragnea și colegii săi. Cred că tot ce înseamnă ocult din protocoale, evident, trebuie desființat. Asta nu o face prin pixul său dl. Dragnea sau dl. Tăriceanu, nici măcar majoritatea pe care o coordonează domniile lor, asta trebuie să o facă punctual instanțele de judecată și vom vedea ce se va întâmpla după”, a declarat senatorul PNL Alina Gorghiu, după ce CCR a declarat neconstituțională legea privind declasificarea protocoalelor.
Senatorul liberal a adăugat că dacă decizia desecretizării protocoalelor va aparține Guvernului, premierul Dăncilă „o va trece repede”.

„Dacă va ține de dna. Dăncilă, sunt convinsă, că, așa, cu mâna la frunte, va spune, <da, să trăiți, dați-mi conținutul hotărârii de guvern> și o va trece repede”, a adăugat Gorghiu.
Ea a mai spus că ”singura frână” în vederea adoptării ordonanțelor de urgență pe care guvernul anunță că le va da în sistemul judiciar este reprezentată de faptul că România deține președinția Consiliul UE.

„Singura frână pe care o văd în acest moment, pentru că au promis multe, pentru că dacă stați să vă uitați, în fiecare zi aflăm de la dl. Toader, dna. Dăncilă și dl. Dragnea de zeci de ordonanțe de urgență pe care guvernul în sistem judiciar le va da. (..) Nu am văzut să se concretizeze nimic din punctul acesta de vedere și sper că frâna principală, în ciuda presiunii care vine din spate de la dl. Dragnea, este faptul că România a preluat președinția rotativă a Consiliului UE”, a conchis senatorul PNL.

CCR a admis, miercuri, sesizările preşedintelui Klaus Iohannis, ale PNL-USR şi ale ÎCCJ cu privire la neconstituţionalitatea unor aspecte cuprinse în Legea privind declasificarea unor documente, respectiv declasificarea hotărârii CSAT care a stat la baza protocoalelor cu SRI.

Judecătorii Curții au decis, cu unanimitate de voturi, că decizia privind declasificarea hotărârii CSAT 17/2005 trebuia să fie făcută nu printr-un proiect de lege adoptat de către Parlament, ci printr-o hotărâre a Guvernului, au explicat surse juridice, pentru MEDIAFAX.

















1614 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    CSAT nu este o anexă a Guvernului (Miercuri, 30 ianuarie 2019, 17:02)

    Rescator [utilizator]

    Mafiei Roșii,Cupola Ciumei Roșii.Desecretizarea poate fi făcută numai de emitent,adică CSAT,prin
    consensul tuturor membrilor săi.Altfel se crează un
    precedent periculos in favoarea unor servicii secrete
    străine și veșnic*prietene*,exact ceea ce doresc
    trădătorii români vânduți(nu mai d-au lista pentru a nu fi cenzurat,ei sunt cunoscuți de români).
  • 0 (0 voturi)    
    Pentru a arata UE (Miercuri, 30 ianuarie 2019, 17:05)

    cucurveauamov [utilizator]

    Faptul ca premierul Romaniei nu este un pavian cu mantie ar trebui sa o ordonanta de desecretizare sa fie data imediat, indiferent de consecinte. Numai asa UE va vedea ca nu suntem condusi de niste maimute din copac si ca faptul ca nu mai au blana in MS-DOS este datorat faptului ca au coborat pe pamant.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version