VIDEO Dacian Cioloș, ales oficial președintele PLUS, cu 99% din voturile de la Congres: „Dacă așteptăm să dispară PSD prin erodare politică, ne vom trezi că se întoarce din nou sub alte forme”

de C.D.     HotNews.ro
Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 9:23 Actualitate | Politic


Dacian Ciolos
Foto: Captura video
Dacian Cioloș a fost ales, oficial, președinte al PLUS, obținând 99,17% din voturile delegaților la Convenţia Naţională a partidului. „Dacă așteptăm să dispară acest PSD prin erodare politică o să avem surpriza că se va întoarce din nou și din nou sub alte forme”, a spus Cioloș, explicând de ce s-a implicat în politică. El a adăugat că proiectul său este ca PLUS să devină principala forță politică după parlamentare.




Discursul lui Cioloș, pe scurt:

  • Ne-am supărat destul, am suferit destul, am dat prea mult vina unii pe alții și ne-am victimizat suficient. (...) Pot să înțeleg teama sau ezitarea, dar trebuie să recunoaștem că politica, atunci când o refuzi și o ignori îți intră singură în casă, și nu intră politicos, intră peste tine, te urmărește zi de zi. Nu te lasă să trăiești așa cum îți dorești. Poți deci să ignori politica, dar trebuie să îți asumi că acest lucru te costă.
  • Dacă așteptăm să dispară acest PSD prin erodare politică o să avem surpriza că se va întoarce din nou și din nou sub alte forme. Doar prin schimbarea mentalităților și a comportamentelor la baza societății vom ieși din capcana aceasta a politicii care divide și incită la ură.
  • Proiectul meu pe care vi-l propun astăzi nu este în primul rând un partid. Proiectul meu este România. E România și știu ce avem de făcut: să mergem la europarlamentare și să dăm primul test politic, să obținem rezultate foarte bune. Apoi să construim un partid solid pentru alegerile prezidențiale, foarte importante și ele. Să creștem o elită politică pentru administrația publică locală și să câștigăm alegerile locale. Să devenim prima forță din România după alegerile parlamentare.

UPDATE 13:54 Rezultatul votului: Au votat 1557 de delegați. 7 voturi nu, 6 abțineri, 99,17% voturi pentru Dacian Cioloș. „V-am cerut un mandat de maxim un an de zile, peste un an ne vom revedea pentru a alege o nouă conducere a partidului”, a spus el.

UPDATE 13:43 Lucrările Congresului se reiau, după vot. Oana Pellea se adresează delegaților.

UPDATE 12:49 Votul începe cu probleme. Delegații nu pot să acceseze platforma de vot electronic. „No panic, nu ne panicăm, da?”, spune reprezentanta PLUS care prezintă evenimentul. După 10 minute platforma a devenit funcțională, însă a picat imediat.

UPDATE 12:27 Dacian Ciolos, singurul candidat la funcția de președinte se adresează delegaților:

  • Singura soluție pentru cei care se simt singuri este să fim împreună.
  • Să avem curajul să fim noi înșine, să nu avem nevoie de aprobarea altora.
  • Trebuie să recunoaștem că politica, atunci cand o refuzi sau o ignori, își intră singură în casă.
  • Poți să ignori politica, dar trebuie să-ți asumi că acest lucru te costă.
  • Politica și un partid nu sunt un scop în sine. Acest partid e un mijloc de a ne implica și a merge mai departe.
  • Proiectul meu nu este doar un partid. Proiectul meu e România și știu ce avem de făcut. Să mergem la europarlamentare, să contruim un proiect solid pentru prezidențiale, să câștigăm localele și să devenim primul partid după parlamentare.
  • Dacă așteptăm să dispară PSD prin erodare politică, ne vom trezi cu surpriza că se va întoarce din nou și din nou sub alte forme.
  • Cred că avem tot ce ne trebuie pentru a oferi României o alternativă politică.

UPDATE 12:24 Organizatorii anunță începerea votului pentru președintele partidului și a echipei de conducere.

UPDATE 12:16 Incident la Convenție, o delegată s-a urcat pe scenă pentru „un moment de inspirație” mai exact de critici. Femeia a spus că a supraviețuit baricadei de la Intercontinental și era nemulțumită de unele prevederi referitoare la alegerea europarlamentarilor. Delegații au intrerupt-o, în câteva rânduri, prin aplauze, iar în final au votat să coboare pe scenă.

UPDATE 12:02 Organizatorii anunță „câteva momente de inspirație”. Primul: mesajul profesoarei universitare Mihaela Miroiu. „Mă aflu în fața unui miracol”, a spus ea.

UPDATE 11:54 Primul vorbitor la Convenție este Adrian Albu, supraviețuitor din Colectiv.

După alegerea structurilor de conducere, PLUS va continua negocierile cu USR pentru o colaborare, primul pas fiind o alianță care să participe cu liste comune la alegerile europarlamentare.

Preşedintele Uniunii Salvaţi România (USR), Dan Barna, a declarat marţi că formaţiunea pe care o conduce şi Partidului Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii (PLUS) vor stabili până la începutul lunii februarie dacă formează o alianţă în vederea participării la alegerile europarlamentare.

"În momentul de faţă există discuţii avansate pentru participarea într-o alianţă la aceste alegeri europarlamentare, respectiv pe o listă comună. Până la finalul acestei luni, poate în primele zile de februarie - pe 2 februarie, de altfel, avem un comitet politic - vom lua o decizie, dacă cele două partide vor merge în alianţă - şi deci vom avea o listă comună - sau dacă va merge fiecare în mod individual. Este o discuţie care a durat un an de zile, este o dezbatere. (...) Ca orice proces de acest tip, depinde de decizia celor două partide. Pentru a avea o decizie a celor două partide, trebuie să aibă loc nişte dezbateri", a precizat liderul USR

















19966 vizualizari

  • -42 (80 voturi)    
    fondatorii partidului sunt invitati? (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 9:41)

    demaGOGU [utilizator]

    ...probabil Julien va continua sa sustina ca nu il intereseaza cine i-a fondat propriul partid (sic).
    • -22 (46 voturi)    
      Update (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 12:52)

      newlook [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      "UPDATE 12:49 Votul începe cu probleme. Delegații nu pot să acceseze platforma de vot electronic. "

      ====================

      E deja votat, da' ei n-au aflat !
    • +1 (11 voturi)    
      Câinele moare de drum lung, prosti de grija (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 16:11)

      ty [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      altuia.
    • +6 (16 voturi)    
      PSD a pus postacii (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 16:37)

      democtrates [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      Mai mergeti la Putin ca si acolo sunt alegeri.
  • -41 (77 voturi)    
    De Ziua Lui Ceausescu- Securitatea (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 9:47)

    un domn [utilizator]

    Isi Alege Carmaciul ?
    • +32 (50 voturi)    
      Nu ma,... (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 11:45)

      grongobar [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      ...Voiculescu e guru pe viata al mafiei psd-alde,nu trebuie ales.
      • -6 (24 voturi)    
        Nu am indicii (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 12:56)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui grongobar

        Ce insa este Vizibil, balbaiala lui Ciolosh...in momentul lansarii Romania 100

        https://www.hotnews.ro/stiri-politic-21757985-ciolos-isi-lanseaza-ong-platforma-romania-100.htm

        Am Aplicat Imediat !!!!!!
        Acum se leaga Lipsa de Raspuns !
        Nu sunt Securist ! Implicit NU le eram Util !
        • -4 (10 voturi)    
          nu credeam ca vreodata (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 16:27)

          miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui un domn

          sa-ti dau + !
          • +2 (6 voturi)    
            Din Partea Ta (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 21:33)

            un domn [utilizator] i-a raspuns lui miculescu-rucar

            Egal Cu Zero, mai dureros e Minus de la @aliKimiku !
            • -1 (1 vot)    
              mda (Duminică, 27 ianuarie 2019, 2:49)

              miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui un domn

              sarmane rege Lear !
        • +1 (7 voturi)    
          Nu inteleg (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 18:15)

          banel [utilizator] i-a raspuns lui un domn

          Daca sunt securisti, de ce ai aplicat la ei? Sau sunt securisti pentru ca nu ti-au raspuns?
        • 0 (0 voturi)    
          corect (Luni, 28 ianuarie 2019, 17:38)

          GeorgeT [utilizator] i-a raspuns lui un domn

          Ceva nu suna bine intradevar, din pacate.
          Nu imi place de altfel dorinta sefului partidului de a lua un post the europarlamentar, imi aminteste de Monica si M5,
          pacat ..
    • +14 (36 voturi)    
      atat ai inteles? (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 12:13)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      Pareai mai destept dar se pare ca in afara de anti-rusismul de fatada nu prea te duce mintea.
      • -12 (32 voturi)    
        Atat ai a spune ? (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 13:25)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

        Atat se vede din Diaspora ? Atat ai stiinta sau informatii vis a vis de ce si cum a Spus Marius Oprea ?
        Credeam ca esti un dobrogean ( asta am inteles ca esti) cu Bun Simtz
        • 0 (6 voturi)    
          atat am a spune (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 18:30)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui un domn

          Citez
          Am Aplicat Imediat !!!!!!
          Acum se leaga Lipsa de Raspuns !
          Nu sunt Securist ! Implicit NU le eram Util !
          Daca asa le-ai scris, cu majuscule si multe semne de intrebare inteleg de ce nu ti-au raspuns.
          Cand intrebi de Marius Oprea te referi la asta?
          http://www.hotnews.ro/stiri-15803322-.htm?nomobile
          sau la membrul ALDE cu acelasi nume?
          • +2 (4 voturi)    
            Cronologic (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 20:22)

            un domn [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

            In 2017 eram plin de Entuziasm
            In 2018 am inteles ca am pierdut Vremea ( Ciolos a creat “comunitatile tematice” pentru a da Ocupatie la cei Entuziati ) intreaba te de Oamenii Imlicati in “comunitatile tematice” ce naiba s a ales de ei...zecidemii...
            In 2019 citesc despre povestea aceasta cu Marius Oprea ( personal nu stiam de povestea cu ald£ deoarece citeam despre Ispravile Rezistentei anti comuniste din Munti, precum si ororile Securitatii)

            P.s @democtrates ai uitat cu Rea Credinta dialogurile noastre pe tema 15 Martie, odata elogiai pe unguri, acum insinuezi povestea cu sasii, interesant ca esti scarbit de URSS, in fond nu cred ca ai idee ce simti, ce vrei

            P.p.s mea culpa @alikimiku, insa nu credeam ca voi citi asa ceva dib Partea Ta ! Mi as dori sa spun ca ai dreptate, insa nu vine clipa aceea, Viitorul Lamureste !
            • 0 (0 voturi)    
              ihi hi! (Duminică, 27 ianuarie 2019, 2:50)

              miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui un domn

              sarmanr rege Lear !
        • 0 (2 voturi)    
          Marius Oprea ? (Duminică, 27 ianuarie 2019, 17:52)

          adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui un domn

          Nu ar strica sa-i rasfoiesti putin biografia. Intrebare pentru inceput:
          -In ce partid este inscris Marius Oprea ?
      • +1 (5 voturi)    
        din comentarii (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 20:29)

        Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

        Sunteti din aceleasi leat. Sa inteleg ca-ti faci un fel de auto-critica facand proiectie pe altul? :D
    • -3 (9 voturi)    
      Tu stii cine a fost Ceausescu ? (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 16:46)

      democtrates [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      Eu stiu, A VRUT SA MA CUMPERE, DAR AM REFUZAT!!! Tu nu esti in stare macar scrii corect-doar pe Dumnezeu il scrii cu El cand te referi la cineva. ceausescu , vezi bine l-am scris cu litera mica a fost distrugatorul acestei tari. Vezi inainte de 1965 ce era in tara asta si vezi ce a fost in 1989. Vezi unde a ajuns tara dupa 1989, in ziua de azi "un pasalic rusesc" condus de Dragnea, Tariceanu, Valcov, Ghita & company. dancila un pion pe tabla de sah.
      iti doresc sa stai la coada cu tichet pentru paine, lapte, branza oua etc. cum am stat eu in anii 88-89.
      • 0 (2 voturi)    
        Ești unul încet la minte și atât. (Duminică, 27 ianuarie 2019, 13:22)

        prec [utilizator] i-a raspuns lui democtrates

        Dacă Ceaușescu a vrut să distrugă țara asta, ce-au făcut ăia în perioada interbelică sau după 1990???
        • 0 (0 voturi)    
          Perioada interbelica ? (Duminică, 27 ianuarie 2019, 17:55)

          adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui prec

          Dar ce a facut Gingis-Han ?
    • 0 (4 voturi)    
      Este ales, e din Tiliormania (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 17:25)

      prec [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      Și e penal și pedofil. Plus alte „calități” ce-l fac „vrednic” de poziția respectivă.
    • -1 (5 voturi)    
      ...domnule, un "domn"... (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 19:00)

      ex nihilo [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      Aveti voi, fesenistii, Carmacii vostri - mai buni!... Acum i-ati "spalat" cu Recursul Compensatoriu si "alti detergenti"...
  • -25 (49 voturi)    
    huh (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 10:23)

    Mazeta [utilizator]

    Încă o revoluție portocalie?
    • -3 (15 voturi)    
      Mihaela Miroiu, probleme? :)) (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 12:57)

      premierul grivco [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      doamna Mihaela Miroiu a fost intrerupta? :)))
    • +7 (17 voturi)    
      Da, inca una portocalie (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 13:03)

      telox [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      de alea rosii ne-am saturat.
    • 0 (4 voturi)    
      Oricand si la orice ora ! (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 16:50)

      democtrates [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Decat persoanele cu dizabilitati care conduc tara asta(m-am exprimat conform regulilor EU-nu am scris handicapati), aleg orice revolutie ca-i portocalie ca este galbena, ca este albastra, dar afara cu jigodiile de la Teleorman nu din PSD, din Tara sa se duca in venezuela.
    • 0 (6 voturi)    
      A aparut mazeta vesnicul postac PSD (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 16:59)

      democtrates [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      daca esti om de onoare spune-ne cu cat te platesc , poate alegem si noi o alta cariera(dar fara PSD) ???
      • +1 (1 vot)    
        top secret - revealed (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 19:22)

        ex nihilo [utilizator] i-a raspuns lui democtrates

        "am aflat cine sunt xanti si mazeta!nu sunt mari surprize,e vb de ciuvica si badea"
        - Vezi postarea lui bancheru83: Da o cautare in HotNews dupa string'ul: "Klaus Iohannis: Sevil Shhaideh si Rovana Plumb trebuiau sa demisioneze sau sa fie retrase", pt postarea in original
  • 0 (38 voturi)    
    Un nonsens (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 10:26)

    MVM [utilizator]

    Dacian Ciolos a insistat sa aiba partidul sau cu argumentul ca poate atrage votanti care nu sustin USR si ca, astfel, sporeste voturile opozitiei.
    Acum insista pe liste comune cu USR si spune ca de fapt pe liste comune ar aduce mai multe voturi. De ce, atunci, toata nebunia infiintarii acestui partid, care mai pleaca si cu piatra de moara a infiintarii de avocatii Iordache, la picior? Nu reusesc sa inteleg unde este marea inteligenta si leadershipu-ul, care ne vor scapa de PSD si vor scoate Romania din groapa unde a ajuns.
    Singurul gest de buna credinta si bun simt ar fi abandonarea cadoului otravit numit PLUS si inscrierea direct in USR. In unire sta puterea, nu in aliante de moment!
    • -16 (36 voturi)    
      Corect (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 11:10)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui MVM

      Insa Birna din Ochii de Sibiu se simte p afara
      • -1 (3 voturi)    
        Barna, barna ? (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 17:02)

        democtrates [utilizator] i-a raspuns lui un domn

        dar la in Teleorman a fost o padure si o biblioteca dar nu se mai vede cica l-ar fi luat Teledrum sau Teleormanita(actualadenumire).
    • -7 (39 voturi)    
      Păi (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 11:25)

      rectificare [utilizator] i-a raspuns lui MVM

      daca ar fi vrut binele Romaniei, Ciolos s-ar fi inscris in USR si ar fi muncit acolo pentru România. Problema (pentru el) era insa ca in USR trebuia sa plece de jos, sa urce treptele pe merit, pas cu pas, ca orice membru nou inscris. Ciolos dorea insa direct functii si putere pentru el si gașca lui. De-aia si-a facut partid. Astea sunt faptele. In rest, ce spune el este gargara pentru fraieri.
      • +3 (15 voturi)    
        mnoo, Ciolos vrea binele Romaniei nu functii :) (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 13:00)

        premierul grivco [utilizator] i-a raspuns lui rectificare

        nu stiu cum puteti suspecta un bugetar de o viata ca ar vrea functii...
        asa ceva? sunteti cu ciuma rosie... sigur si precis :)))
      • -8 (14 voturi)    
        Opinie Corecta (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 13:05)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui rectificare

        Insa “experienta” lui Ciolos era mai buna vs Barna din Ochi de Sibiu..lupta pentru Ciolan fragmenteaza Sansele ! Inclin sa cred ca este Opera P$D !

        De mii de ori am scris Aici ca NUMAI oameni care NU au fost Implicati Politic sunt Sansa Romaniei !

        Partidele Actuale - inclusiv usere- sunt apa de ploaie manevrate de P$D !
        • +2 (2 voturi)    
          iar (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 16:34)

          miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui un domn

          ti-am dat +!
        • 0 (0 voturi)    
          Nu numai oameni, (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 20:02)

          clint [utilizator] i-a raspuns lui un domn

          dar si o asumare a doctrinelor. Acum avem niste partide "pe dreapta", PNL, USR, PLUS, dar nu stim niciodata ce doctrina au, ei se canibalizeaza intre ei si au mesaje destul de vagi in legatura cu ce vor sa faca cu tara asta.

          Ori azi, PCR/PSD ar trebui atacat masiv si ca doctrina. Uitati-va la PCR, mereu si-a sacrificat liderul dar au salvat doctrina. L-au impuscat pe Patrascanu, aproape si pe Ana Pauker, pe Ceausescu l-au impuscat, Dej a murit suspect si sunt sigur ca lui Dragnea tot de la colegi i se va trage, la momentul potrivit ... lor.

          Mereu au zis: da, conducatorul nostru a "intinat" valorile socialiste, ati facut foame si frig, dar sa stiti ca doctrina a fost aia buna, doar seful a fost cel vinovat. Rezultatul: oamenii care au vrut sa creadca in minciuna/doctrina aia, au crezut in continuare, chiar daca au facut foame si frig pe seama PCR si PSD.
          Asta e micul secret PSD si de aceea nu se dezic prea mult de doctrina, chiar daca asta ii leaga direct de PCR.

          La PNL de ex, daca ar veni si ar spune: "da, avem un vid de personal, Raluca Turcan, Alina Gorhiu si nea Ludovic sunt cam slabuti", dar doctrina noastra e aia buna, poate, desi lumea la noi e preponderent de stanga, dupa un oarecare recul, am fi avut acum inca un front de lupa cu PSD, acela doctrinar.

          Acum ar fi fost un moment f. bun sa vii sa explici de ex, de ce nu te alegi cu nimic daca maresti salariile din condei mai ales ca oamenii o simt pe pielea lor. Pentru ca la noi, sunt inca f. multi (retarzi) care cred ca acest lucru e posibil. Si pentru ca PNL nu iese sa spuna asta, f. probabil ca si lor le surade ideea sa promita mariri de salarii din condei la un moment dat, ceea ce un adevarat partid de dreapta nu ar face, isi pierd sansa sa educe poporul si sa isi formeze un electorat de dreapta alcatuit din mai mult decat cateva elite care nici alea nu mai cred in PNL si care s-au mutat probabil la USR...
          • +1 (1 vot)    
            pnl e tot PSD dar la misto (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 22:36)

            elysyum [utilizator] i-a raspuns lui clint

            N-au fost friends in USL placuti varanului...sunt opozitia la misto creata de Ilici in 1989 avandu-i in dreapta si stanga pe paturiciu si mototoliceanu....dupa s-au mai diversificat partidul rosu a marit oferta pt fraieri pe toate culoarele si toate doctrinele si de toate culorile....sforarii find aceeasi. la teatrul de papusi.
            • 0 (0 voturi)    
              Corect (Duminică, 27 ianuarie 2019, 13:57)

              un domn [utilizator] i-a raspuns lui elysyum

              Acelasi Comentariu l as fi scris !
            • 0 (0 voturi)    
              Sunt de acord. (Luni, 28 ianuarie 2019, 11:28)

              clint [utilizator] i-a raspuns lui elysyum

              Eu oscilez in a-l vedea asa cum spui tu si ca singura alternativa la PSD. De aia zic, poate a sosit momentul ca partidele din opozitie sa isi asume o doctrina clara. Cum nu vad asta nici la USR, nici la PLUS si nici la celelalte, am temerea ca ce zici tu de PNL se poate intampla oricarui alt partid. Adica sa fie infiltrat si deturnat de elemente securist-comuniste. In USR mi-e aproape clar ca asta s-a intamplat si asa s-au descotorosit de Nicusor Dan, cerandu-se pe teme care dezbina, nu unesc.
              Cand isa ai o doctrina clara ( de dreapta ), infiltratii au mai putin spatiu de manevra.
      • -3 (11 voturi)    
        Ce sa caute Ciolos (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 13:21)

        Rahan5 [utilizator] i-a raspuns lui rectificare

        in USR ?. PLUS este un partid de centru-stanga sau
        centru-centru- stanga, iar USR este de centru sau
        centru-dreapta. Nu au acelasi electorat.
        In plus mai sunt si cei de orientare LGBT care s-au bagat in USR. Astia (multi salariati de multinationale) nici nu vor sa auda de liste comune cu un partid de stanga.
        • 0 (4 voturi)    
          Aparent ar avea 60% electorat comun cu USR (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 18:18)

          banel [utilizator] i-a raspuns lui Rahan5

          Sau cel putin asa ar fi reiesit din niste studii comandate de ei. Ca pozitionare, se doresc a fi de centru...ma astept sa fie mai degraba spre dreapta decat spre stanga.
        • +1 (7 voturi)    
          USR si drepata (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 18:32)

          martel55 [utilizator] i-a raspuns lui Rahan5

          serios? USR de centru -*drepata? pai s-a vazut la referendumul pentru deifnirea casatoriei cat de la stanga sunt, mai la stanga ca PSD,c are a jucat la doua capete, in timp ce ei au indmenat pe fata la boicot impotriva normalitatii, sustinand aberatiile neomarxiste care doar de drepata nu sunt...nu va mai uitati la ce se declara, ci la ce fac, iar aici USR e mai la stanga decat PSD, si nici PNL nu e drepata , ci inclina tot spre stanga
          • -3 (3 voturi)    
            Pai de ce stanga? (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 21:23)

            banel [utilizator] i-a raspuns lui martel55

            Pentru ca n-au vrut sa se coboare la nivelul de gandire medieval al CPF? Mai nou, daca nu cred intr-o fiinta imaginara care se supara daca barbatul o arde cu barbatul, sunt de stanga?
    • +1 (5 voturi)    
      Ce varsta ai? (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 16:56)

      democtrates [utilizator] i-a raspuns lui MVM

      Omule, adunarea opozitiei pe o platforma comuna este principalul scop acum. Folosesti niste cuvinte de care habar nu ai, sau esti postacul PSD sa faca dezordine in tot. Du-te fa o baie rece , ia laptopul si vezi pe dexonline ce inseamna :
      - liste comune
      - piatra de moara
      - si in special leadership
      Daca partidele de opozitie nu se unesc , ghici cine castiga ???
      • 0 (0 voturi)    
        Partidele de opozitie nu se vor uni. (Luni, 28 ianuarie 2019, 11:39)

        clint [utilizator] i-a raspuns lui democtrates

        Din mai multe motive, doar cateva mai jos:

        1. Sunt infiltrate cu comunist-securisti. Asta le impiedica sa aiba o directie, un mesaj si o doctrina clara. Securist-comunistii folosesc divide et impera, iar in partide ridica teme care dezbina, nu unesc, vezi familia traditionala.

        2. Unificarea trebuie facuta nu ca o unire impotriva PSD, ci ca o constatare ca acele partide au niste idealuri comune pentru care merita sa lupte impreuna, altele decat accederea la ciolan, USL style. Aici nu trebuie sa vedem doar idealuri doctrinare, ci chiar unele mai simple, data fiind situatia tarii, de ex. lupta impotriva coruptiei si eliminarea penalilor de la varful statului.
        Apoi mai vad ei. Faptul ca nu gasesc de cuviinta sa se uneasca macar pe tema asta, mie unul imi da de gandit. Vezi cazul PMP/Basescu, care, din "public enemy no. 1" al penalilor, devenit un fel de portavoce a lor.

        3. Media e condusa de penali. Foarte greu pentru un partid "cinstit" sa devina mediatizat. Vezi casul USR, cvasinecunoscut inca in multe cotloane ale tarii. Fara media nu esti cunoscut, nu ai capacitate de negociere, indiferent cat de frumoase sunt idealurile tale.

        4. Nu exista maturitate politica si capacitate de compromis, vezi USL vs Ciolos. Paradoxal, desi nici unii nici altii nu au vreo mega doctrina, nu se pot uni invocand tocmai diferente doctrinare. Pe naiba.

        Multe-multe altele.
    • +2 (2 voturi)    
      Corect, unde mai pui ca (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 19:46)

      clint [utilizator] i-a raspuns lui MVM

      Ciolos nu mi se pare un om politic atat de carismatic incat sa traga un partid dupa el. Era bun ca prim ministru, a facut treaba buna ca prim ministru, putea aduce plus valoare unui partid. Dar cum partidele de opozitie de la noi sunt partide de lider, toti i-au inchis usa in nas, de frica sa nu le fure partidul. Mai degraba a fost tras pe o linie moarta, partidul lui nu va fi niciodata atat de sus incat sa dea un prim-ministru.

      Mai mult, sa mai faci un partid care va canibaliza USR, care la randul lui a luat numai votanti de la PNL si nimic de la PSD, e un alt non-sens.

      Vom avea asadar un PSD+ALDE carora li se opun niste partidulete mici, de lider, la 10-15%, fara doctrina asumata, care vor plati zilele proaste ale liderului, usor de ridiculizat de masinaria de propaganda PSD.

      Salvarea, inainte chiar de unificarea opozitei este o unificare doctrinara. De fapt asta e problema opozitiei noastre, in special a PNL: nu isi asuma o doctrina decat "istoric", insa azi, programul lor e aproape la fel ca al PSD, tot populist.

      In rest, daca ar spune sus si tare ca sunt de dreapta, ar scadea la 10%. Insa in cativa ani ar creste daca ar continua cu un mesaj raspicat de dreapta si ar spune ca ce s-a intamplat si ce se intampla acum e din cauza politicilor de stanga, inclusiv accederea unor penali la putere, si-ar da lor o sansa, dar si ideilor de stanga.

      Aproape toti liderii comunisti au fost niste penali cu acte in regula, Stalin de ex. jefua banci, Ceausescu a fost si el condamnat, etc.
      Daca aveau o doctrica clara, PNL nu facea USL. Daca aveau o doctrina clara, PNL nu atragea atatea jigodii in partid. Daca marele "liberal" Patriciu nu sponsoriza PSD pe ascuns... Daca...
      • -2 (2 voturi)    
        a facut treaba buna ca prim ministru, (Duminică, 27 ianuarie 2019, 2:52)

        miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui clint

        a facut pe dreaqu !
        n-a facut nimic !
        • 0 (0 voturi)    
          Cum n-a făcut ... (Luni, 28 ianuarie 2019, 10:43)

          BlaBla1234 [utilizator] i-a raspuns lui miculescu-rucar

          A pus brăţări la morţi ...
          https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/persoanele-decedate-inmormantate-cu-bratari-de-identificare-ale-firmei-de-pompe-funebre-proiect-de-hg-520285
  • -17 (31 voturi)    
    PLUS (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 11:01)

    harapalb [utilizator]

    PeLeUS?!

    Acest nume are un călcâi... fragil.
  • +29 (47 voturi)    
    pentru coalitia lor (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 11:10)

    vasiledorobantu [utilizator]

    Coalitia USR-PLUS va mobiliza multa lume si va iesi pe locul intai la alegeri. Infractorii PSD-ALDE sunt disperati, vad ca si-au trimis si pe aici comentatorii, dar vor pierde jalnic
    • -6 (10 voturi)    
      coalitita USR minus plus va aduna voturile USR (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 13:01)

      premierul grivco [utilizator] i-a raspuns lui vasiledorobantu

      altele nu au de unde
    • -1 (7 voturi)    
      Fiecare cu realitatea sa (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 14:05)

      andipetre [utilizator] i-a raspuns lui vasiledorobantu

      E amuzant sa vezi cum Romania s-a impartit in 2 grupuri radicale, fiecare traind in realitati complet separate...
      • -1 (7 voturi)    
        Sorry, grupul psd nu e radical, e de zombii (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 16:35)

        Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui andipetre

        Radicali vocali stetz voi postacii!!!
        • +2 (2 voturi)    
          Nu chiar. (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 20:11)

          clint [utilizator] i-a raspuns lui Dalinar

          PSD are o doctrina clara, asumata, de stanga. Nu conteaza ca sefii lor n-au nici o treaba cu stanga, nici PCR-istii nu au avut. I-au dat pe unii afara din Primaverii si s-au mutat ei. Dar pentru fraieri, erau si aia de stanga, "cu poporul"

          Cand ai o doctrina, poti sa vii si sa zici: domle, ala care o implementeaza, Dej, Ceausescu, Stalin, Brejnev, etc., au mai facut niste greseli, au trimis oamenii la Gulag, la Canal, ati facut foamea si frigul, dar asta e din cauza lor, a liderilor. Noi, Partidul ne-am rasculat si l-am dat jos. Doctrina sa stici e cea buna, va promitem ca acum nu mai gresim si o vom implementa cum trebuie. PSD isi asuma doctrina de stanga, care ii leaga direct de PCR. Partidele astea de opozitie ce isi asuma? Eu vad ca au format o supa tulbire, fara miros, gust, in care se canibalizeaza intre ei, se concentreaza pe liderul penal, Dragnea la momentul asta, fara sa stie ca la o adica, asta vrea si PSD.

          Avem nevoie de un partid de dreapta, cu doctrina clara, asumata raspicat, care sa spuna de ce nu poti sa maresti salarii din condei, sa arate care sunt costurile neghiobiei comuniste, cati oameni pleaca, cat ne-a costat sa ii scolim pe aia, samd.
    • +2 (4 voturi)    
      Sunt disperați (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 16:54)

      apis [utilizator] i-a raspuns lui vasiledorobantu

      și PNL-iștii, cel puțin așa se vede pe forumuri.
      La alegerile precedente mi-am împărțit voturile între PNL și USR. Va fi primul an când nu votez PNL.
  • +26 (42 voturi)    
    Se agita PSD (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 11:27)

    florinos [utilizator]

    Ciudat ce tare s-au urzicat PSDistii si cei de la Antena 3 ca partidul lui Ciolos are o conexiune indirecta cu un securist, oare le este ciudă sau le este frică ?

    Oricum, un partid care sa faca opozitie PSD-ului este binevenit, Ciolos a demonstrat ca este un altfel de politician, unul care tace si face si mai ales, intelege nevoile românilor.
    • -1 (19 voturi)    
      Tot ghinion? (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 13:23)

      MVM [utilizator] i-a raspuns lui florinos

      Scopul nu scuza mijloacele. Conteaza pe pe baza asezam noua constructie, ca altfel in timp vom avea un alt PSD.
      Si legat de asta, dl. Ciolos are mereu probleme cu avocatii? Se pare ca si cel care s-a ocupat de infiintarea Romania Impreuna este tot dalmatian:
      https://gazetadecluj.ro/o-pata-neagra-si-in-cariera-celui-care-s-a-ocupat-de-inregistrarea-mri-avocatul-petrescu-acuzat-de-guvernul-romaniei-de-abuz-in-serviciu/
      Domnul respectiv a lucrat si in guvernul Ciolos. Asta cum se explica?
    • 0 (4 voturi)    
      Cine se oftica ? (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 17:05)

      democtrates [utilizator] i-a raspuns lui florinos

      Adica Antena 3 patronata de securistul nr.1 monsenoirul Voiculescu care nici pana in ziua de asztazi nu si-a paltit darile catre staul roman.
  • -17 (43 voturi)    
    ha (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 11:46)

    razeshu [utilizator]

    omu si a tras partid sa fie sigur ca e si el sef undeva si cap de lista la Europarlamentare. In USR ar fi trebuit votat de membrii partidului si nu avea pozitia garantata. Cred c ape termen lung partdul lui de buzunar va fi absorbit de USR. O s aprimeasca bonus loc de parcarepentru masina cu care vin la fuziune.
    • +8 (18 voturi)    
      Nu are treabă cu USR. (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 13:10)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui razeshu

      PLUS și Cioloș vor prelua electoratul PSD,pentru-că este un partid social-democrat.PSD a dovedit că nu este social-democrat,ci al infractorilor.
      • 0 (0 voturi)    
        buna gluma asta (Marţi, 29 ianuarie 2019, 10:06)

        razeshu [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

        o sa preia de la P$D pe naiba, ati uitat ca vorbeste limba tehnocrata ? Cin sa l priceapa din electoratul ala ? Plus ca nu e promovat de Latrine deci 0 sanse
  • -21 (39 voturi)    
    hehe (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 12:53)

    Mazeta [utilizator]

    „Ridicati mana cei care ati reusit sa votati electronic!”
  • -12 (18 voturi)    
    He he... (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 12:55)

    Gigi Kent [utilizator]

    Primul si singurul punct pe ordinea de zi:
    1. Sa moara capra vecinului

    "Dacă așteptăm să dispară PSD prin erodare politică, ne vom trezi că apare din nou și din nou."
  • +11 (25 voturi)    
    Câte comentarii negative... (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 13:32)

    fdaniel [utilizator]

    Mă bucur să văd atâtea comentarii negatve vis-a-vis de PLUS !
    Vă e frică... vă e fricăăă!
    Așa și trebuie!
    • -4 (6 voturi)    
      Cui să-i fie frică? De cine? (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 17:29)

      prec [utilizator] i-a raspuns lui fdaniel

      Ăsta trezește aceeași frică precum pavianul cu mantie. Csolos ne-a arătat ce-a putut face, măcar n-a distrus nimic, iar pavianul ne bagă pe toți în pământ.
  • +12 (24 voturi)    
    PLUS 10%, USR 17%, PNL 27% (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 13:35)

    marius33 [utilizator]

    54% cu redistribuire 60%. De aia a intrat ciuma rosie in panica
    • +2 (2 voturi)    
      Crezi (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 15:21)

      florinos [utilizator] i-a raspuns lui marius33

      Crezi ca PSD se agita atat pentru a pleca de la Guvernare peste 2 ani ?

      La ce mizerii au făcut in 2 ani cu Legile Justitiei tare m-as mira sa avem parte de alegeri libere si corecte.
    • +2 (6 voturi)    
      PNL 27% ,PSD 39% , ALDE 15% (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 16:46)

      miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui marius33

      face81% ,la care se adauga udmr cu 6% +redistribuiri =90% !
      • +1 (7 voturi)    
        baga bre 99% ca nu dai de la tine (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 20:50)

        AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui miculescu-rucar

        Daca il puneti pe Dragnea presedinte la BEC scoate si 99,99 ca stiti ca e calificat
    • +3 (5 voturi)    
      P.N.L. 27%???? Ce-ai tras pe nas? (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 17:31)

      prec [utilizator] i-a raspuns lui marius33

      Păi cu Sică Mandolină, Gorghiu și alții ca ei, nu-i nici-o deosebire față de pesedei.
  • +9 (25 voturi)    
    Traim momente frumoase (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 13:46)

    Dr0Per [utilizator]

    Poate exagerez, dar cred ca se naste o adevarata opozitie pentru PSD in Romania. Sper sa nu ma insel, pentru ca m-am saturat sa ma consolez cu gandul ca traiesc in Romania si atat.
    • -2 (6 voturi)    
      Hope for The Best (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 15:22)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Dr0Per

      (Be aware) Expect The Worst !

      La o Dezamagire Maxima se va alege Praful !

      Ciolos este DOAR Orgolios ! Vrea sa fie Adulat !
      La Protestul de la Athenee A STAT doar pentru Poza !!!!
      Maestrul Sora a Stat Mai Mult Timp in Comparatie cu Ciolos !
    • +2 (2 voturi)    
      Avem de ales ! (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 17:07)

      democtrates [utilizator] i-a raspuns lui Dr0Per

      Este cazul sa alegem in sfarsit ce vrem noi.Problema este ca lumea sa iasa la alegeri, doar cu vorbele ca nu ma duc la vot ca nu am ce alege vom ajunge mai rau(de fapt asa am ajuns astazi).
    • +2 (4 voturi)    
      da , securisti de ieri si de azi (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 19:33)

      miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui Dr0Per

      traiti momente frumoase ! aveti partid " la vedere " ,
      trimiteti fiii batranilor securisti la bruxelles , sa taie funza la caini pe bani multi !
      asta este adevaratul scop al acestui partid servit lui ciolos !
      restul ,este gargara !
      btw , koldea ce pozitie are in partid ?
  • +7 (27 voturi)    
    Wow (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 13:51)

    omezu [utilizator]

    Ce se sparg psd-istii rusofili de pe aici sa dea minusuri. Bagati baieti, rublele se castiga din ce in ce mai greu observ.
    Chiar nu inteleg de ce sunt atat de agitati...nu ziceau ca Ciolos are 2%? De unde pericolul? He, he, furati cat mai puteti, borfasilor!
  • +2 (12 voturi)    
    .... (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 13:53)

    tirolez [utilizator]

    Pacat ca nu s-a inteles cu USR.
    Voturile lui nu de la PSD vor veni, tot din zona anti-PSD. Sper sa atraga multi macar din zona fostului PD, partea din Ardeal. Daca asta ar fi scopul, in ideea ca USR nu prea are influenta in zona aia, ar fi bine. Dar nu prea pare sa aiba o strategie, mai mult o ambitie sa aiba "partidul meu"
  • +11 (21 voturi)    
    partidele traditionale (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 14:06)

    Kosmos [utilizator]

    Si -au activat cartitele si postacii trec la atac
  • -8 (22 voturi)    
    99,17%: Daci Ciolos e ales la I-ul PLUS congres! (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 14:10)

    andipetre [utilizator]

    Ce frumos! 99,17%, ca in vremurile bune!
  • -9 (21 voturi)    
    Unde este schimbarea? (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 14:16)

    MVM [utilizator]

    Si, totusi, unde este schimbarea, unde este democratia? Unde este transparenta, cu transmisiunea live taiata?
    Candidat unic, votat cu 99%, discursuri pline de promisiuni. Este ca un blestem, sa repetam mereu aceleasi greseli. Dezamagitor.
    • -1 (5 voturi)    
      tu voteaza psd (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 16:11)

      Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui MVM

      Cu Dragnea infractor..
      V-a apucat deodata democratia. Cartitele vor democratie sa arunce partidul in aer
    • -1 (5 voturi)    
      Si sincer pe cine vroia sa aleaga? (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 17:12)

      democtrates [utilizator] i-a raspuns lui MVM

      este un partid nou. au fost alte variante ? Pe cine vroiati sa fie ales Iancu Jianu??? asta este mergem inainte cu el . Este cea mai buna optiune? Daca ai alte optiuni te ascult cu placere. ideea este ca PSD sa dispara, idem PNL si UDMR(desi sunt juma/juma-tata roman , mama maghiara, UDMR a ajuns PSD vorbitoare d elimba maghiara).Mergem inainte sau plecam afara? Avem de ales.
    • -2 (4 voturi)    
      iar confunzi lucrurile si inca grav (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 19:25)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui MVM

      Pentru informatia ta de postac aia 99% se refereau la alegeri de Presedinte al Romaniei, de obicei ale lui nea Nicu fiindca era oricum unicul candidat al unicului partid. In cazul de fata e vorba de alegerea unui presedinte al unui partid politic care oricum s-a format in jurul lui.
      • 0 (0 voturi)    
        Tu gresesti: la Congres se alegea liderul partidul (Duminică, 27 ianuarie 2019, 2:52)

        andipetre [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

        La Congresul Partidului Comunist se alegea seful partidului, nu presedintele tarii. Era tot un singur candidat si castiga tot cu 99%.

        In tarile democratice, in partidele serioase exista competitie reala, sunt mai multi candidati si exista dezbatere. Partidele construite in jurul unui singur om sunt doar cele extremiste, de genul partidului lui Le Pen.
  • +10 (22 voturi)    
    vai,vai... (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 14:45)

    ceoteldrum [utilizator]

    dar ce s au grabit sa comenteze aceasta stire toti consilierii lui tu(dorel):newlook,mazeta,demagogu....lipseste cucuveaua,cred ca e in delegatie la rogozin:)
    • +4 (6 voturi)    
      Cucuveaua iese mai pe seara , (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 16:49)

      kokos [utilizator] i-a raspuns lui ceoteldrum

      e pasare de noapte.
  • +3 (9 voturi)    
    Ciolos nu-mi inspira incredere (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 14:51)

    KTerinca [utilizator]

    punct
  • +9 (17 voturi)    
    PSD vs. popor (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 14:54)

    florinos [utilizator]

    Parca o si aud pe Olguta Vasilescu spunând ca Guvernul Ciolos a fost un dezastru dar sa ne amintim ca Olguta a fost primarul Craiovei unde a construit un stadion cu 5 mil. euro dar Spitalul Județean rămâne fără apă caldă şi căldură atunci când Clinica de Cardiologie funcționează fiindcă cele două unități sunt conectate la aceeași sursă de încălzire.
  • +3 (7 voturi)    
    Ciolos (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 14:57)

    ionionescu202020 [utilizator]

    Cine sunt fondatorii ”anonimi” ai Plus?
    Iulia Iordache ( cofondator / vicepresedinte PLUS si sotia lui Adrian Iordache - secretar general PLUS) este fiica lui Bugaru Constantin din Dr-Tr-severin, Mehedinti. Bugaru Constantin , conform CNSAS, fost securist comunist, tanar cu ” origini sanatoase” din comuna Garla Mare, Mehedinti, profita de schimbarea regimului in ”89 si devine, dintr-un inflacarat slujbas al vechiului regim, reprezentantul noii clase postrevolutionare, asa numitii ”oamenii noi”. Cu arme si bagaje, cu informatii cruciale despre domenii importante, cu o agenda bogata de / despre amicii informatori, realizeaza repede ca, in ”noua oranduire”, pentru a ”performa” ,tu si familia ta, trebuie sa te axezi pe doi vectori : politica si finante. Tovarasul Bugaru, ajunge astfel director Electrica Mehedinti si mai apoi la Hidroelectrica Mehedinti cu ajutorul traseismului politic PDSR-PDL-PNL-PSD. Din aceste functii, cu complicitatea politicului, aduce prejudicii enorme statului roman in detrimentul interesului personal prin: -inlesneste numirea in functii cheie, la institutiile statului sau firme private, a neamurilor sau acolitilor lui, -angajarea cele doua fiice,proaspat absolvente, pe functii banoase la Electrica Muntenia Sud si Electrica Banat, -achizitia la Electrica Mehedinti de contoare electrice, lampi stradale, supraevaluate de la Luxten AEM, -prin acordarea de contracte de catre Electrica Mehedinti catre firme din domeniu energiei.( C&C MH Confort SRL, C&C Izometal SRL,) in tot judetul Mh. https://m.adevarul.ro/locale/regele-asfaltului-banat-georgica-cornu-apare-dosarul-electrica Achizitioneaza drepturi litigioase de la fosti proprietari si urmareste in instante retrocedarea proprietatilor pe care le trece pe numele neamurilor sau interpusilor. Deschide un birou de cadastru pe numele sotiei si incep achizitile de terenuri, imobile, paduri in Drobeta si pe clisura dunarii.(Dr-Tr-Severin str. Traian / str Teodor C
  • +3 (3 voturi)    
    Mult succes! Dar schimbati culorile! (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 15:10)

    N.S. [utilizator]

    Sunt deja uzate si provoaca alergie!
  • -2 (8 voturi)    
    PLUS (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 15:27)

    Bradisor [utilizator]

    E atacat furibund pt.reprezinta un real pericol pt. actuala clasa politica,sa-i uram succes.
  • +4 (6 voturi)    
    cool..oameni noi la vremuri noi (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 16:09)

    Coco Whistle [utilizator]

    poate e cam tirziu...e nevoie de un adevarat lider care sa mai trezeasca mamaliga. e ciolors unul din ei? o sa vedem dar ceea ce stim ca fara sa ne implicam o sa fim doar spectatori ai disperarii.
    • 0 (0 voturi)    
      E fumata metoda cu "oamenii noi" (Duminică, 27 ianuarie 2019, 2:59)

      andipetre [utilizator] i-a raspuns lui Coco Whistle

      Au mai fost si altii, unii dintre ei tot portocalii: Conventia Democrata, apoi Basescu, toti au invartit aceeasi placa a "trezirii mamaligii" si iata ce bine am ajuns.

      Avem nevoie de politicieni reali, cu doctrina clara si asumata, cu responsabilitate si verticalitate. Nu de personaje care apar din neant si devin "populare" prin campanii intense de media, dupa care ii vezi ca de fapt se asociau cu securisti notorii si cu diversi invartitori de influenta.

      Cine se aseamana, se aduna.
  • +2 (8 voturi)    
    Plus (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 16:19)

    Bradisor [utilizator]

    Este atacat deci e bun
  • +1 (9 voturi)    
    cine poate sa spuna , (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 16:40)

    miculescu-rucar [utilizator]

    fetita securistului vasile pruna are vreo functie in partid ?
    sau doar este pe lista de europarlamentare ?
    va fi rasul curcilor la bruxelles cand vor vede aia cum o translatoare a ajuns europarlamentar !
    sa vedem cum o sa vorbeasca ea de drepturile omului si statul de drept !
  • -4 (10 voturi)    
    bravo (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 18:28)

    martel55 [utilizator]

    ca la orice partid de sorginte marxista (veche sau noua), seful a fost ales cu aproape 100% din voturi, asta ca tot e toata ziua Ciolos cu democratia in gura, ca sa plagiem un alt ilustru poltiician...in rest, avem inca o gasca care abia asteapta sa ii pupe in dos pe cei de la Bruxelles si sa le astepte rodinele, sa ne duca pe noi culmi ale progresismului
  • +8 (16 voturi)    
    O parere personala (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 18:52)

    Popescul [utilizator]

    Cred ca in realitate nu dă nimeni doi lei găuriți pe modalitatea in care a fost infiintat partidul. E doar o metoda patetica adoptata de cei care nu-l sufereau oricum pe Ciolos, astfel incat sa-l poata înfiera. Din partea mea actele de înfiintare puteau fi depuse si de Stalin insusi. Eu apreciez ca a infiintat acest partid si sper ca intr-o eventuala alianta cu USR sa erodeze sanatos PSD. Mi-ar placea s-o vad pe Macovei sef la DNA sau Min.al Justitiei, macar sa vad ca le pune pielea pe bat infractorilor (din PSD in special, ca acolo-s cei mai multi).
  • -2 (2 voturi)    
    Daca nu te ocupi de politica se ocupa ea de tine (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 19:00)

    gemart [utilizator]

    Este o veche zicala atribuita lui Lenin, nu stiu daca de la el a venit, poate in sens amenintator (vom avea noi grija de cei care nu se dau cu noi bolsevicii). Oricum indemnul lui Ciolos la implicare a oamenilor cinstiti e valabil de aproape 30 de ani incoace, poate acum se misca mai multi ca alta speranta nu e: PLUS si USR
    • 0 (0 voturi)    
      .".. alta speranta nu e: " (Duminică, 27 ianuarie 2019, 0:42)

      miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui gemart

      decat sri +sie !
  • 0 (6 voturi)    
    bai, da' s-a umplut de mazete. (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 19:02)

    kkciosuldelahamangia [utilizator]

    .
  • -1 (3 voturi)    
    nu exista hateri mai mari (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 19:31)

    nectarie [utilizator]

    Nu exista intoleranti mai mari decat cei care propovaduiesc toleranta.

    Vorbeste omul asta despre divizare si ura, cand toata tabara lui e plina de hateri
    • 0 (2 voturi)    
      Ortodocsii Fundamentalisti (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 23:03)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui nectarie

      Cei mai mari hateri si cei mai mari ipocriti, in frunte cu Danel Sinistrul.
  • 0 (8 voturi)    
    De un lucru putem fi siguri! (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 21:11)

    Europiu [utilizator]

    Daca e sa ne luam dupa numarul masiv de mazete, niuluci si alti postaci retardati carora li s-a dat ordin sa isi dea neintrebati cu parerea, conlcuzia e una singura: II DOARE RAU...

    Multe placute suedeze si lui Putin, si lui Dragnea!
    • -1 (3 voturi)    
      Keep deluding yourself... (Duminică, 27 ianuarie 2019, 3:02)

      andipetre [utilizator] i-a raspuns lui Europiu

      Sigur, sigur, toti cei care nu cred ca tine sunt postaci, rusofili si retardati. Alta explicatie nu e. Amageste-te cat vrei, dar ai grija sa nu te sochezi prea tare cand (daca) te trezesti la realitate.
  • -1 (3 voturi)    
    multa lume are probleme la mansarda ! (Duminică, 27 ianuarie 2019, 2:59)

    miculescu-rucar [utilizator]

    pai bine mai ,nu stiu cum sa va zic, dupa ce vi se demonstreaza negru pe alb , clar ca lumina zilei ca aceasta adunatura cu pretentii de partid politic este oastea de stransura a securitaii , voi tot o tineti ca gaia matzu ,ca nu , ca nu , ciolos si + este salvarea !
    Salvarea urmasilor securistilor !
    vai de ...!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version