Dacian Cioloș a susținut marți o conferință de presă în care a explicat pe larg cum a luat naștere partidul PLUS, după acuzațiile lansate într-un articol de istoricul Marius Oprea, care a susținut că cel care se află în spatele acestuia este anchetatorul său de la Securitate, Alexandru Iordache, al cărui fiu este unul dintre fondatorii partidului. Cioloș a repetat faptul că nu știa cine sunt fondatorii, întrucât nu face "dosare de cadre" și și-a cerut scuze pentru interpretarea eronată a mesajului publicat vineri, în replică la articolul lui Oprea.

Dacian CioloșFoto: Captura video Facebook

Fostul premier a vorbit și despre membrii familiei sale.

Ce a afirmat Cioloș:

"După cum știți, anul trecut, în mod total transparent, am anunțat înființarea unui nou partid, Mișcarea România Împreună. În timp ce înregistrarea tergiversa, s-au înregistrat alte 5-6 partide. După ce am ajuns la concluzia cu avocații că există un risc major să nu participăm la alegerile europarlamentare, am decis să trecem la un plan B.

Am discutat acest lucru cu colegi juriști din Platforma România 100 despre posibilitatea de a înregistra un alt partid de către fondatori care sunt mai puțin cunoscuți pentru ca am pornit de la premisa ca probabil MRÎ este tergiversată pentru că există printre fondatori personaje cu notorietate.

Unul dintre persoanele din această Platformă juridică, domnul Adrian Iordache a decis să își asume această responsabilitate împreună cu o angajată și cu soția dumnealui, notar public. Nu am știut cine sunt și nici nu m-a interesat. Știam că se ocupă și urmează să o facă așa încât să se afle cât mai puțin despre acest lucru.

Acest partid nu surprinzător a fost rapid înregistrat, cred că au trecut mai puțin de 2 luni. Cei 3 fondatori au făcut acest demers pentru a ajuta acest proiect politic fără intenția de a face politică, nu se vor regăsi în structurile de conducere. Sâmbătă vom avea convenția națională unde vom alege structurile de conducere.

Domnul Adrian Iordache a fost unul dintre inițiatorii acestui proiect, este un avocat serios profesionist, competent. Evident că noi nu am făcut o analiză a familiei dânsului, nu știam cine este tatăl dânsului și nici nu m-a interesat. Nu facem dosare de cadre pentru colaboratorii noștri.

În societatea pe care ne-o dorim fiecare trebuie sa fie responsabil de actele sale.

Avem lucruri clar stabilite în propunerea de statut, cerem fiecărui membru de partid o declarație pe proprie răspundere că nu au colaborat cu Securitatea și pentru cei care vor candida vom cere și un certificat de necolaborarea cu Securitatea.

Regret interpretarea mesajului public pe care l-am publicat ca urmare a articolului dlui Oprea (se referă la: "Având în vedere cât de mulți români au colaborat sau au lucrat cu Securitatea, sigur se poate <> că există cel puțin o legătură între oricare dintre noi și Securitate"). A fost o formulare nefericită pe care o regret. Cer scuze celor care s-au simțit ofensați. Am vrut să spun ca astfel de suspiciuni se pot fabrica ușor pentru a încerca să fie compromiși oameni onești.

Tot in acest context au apărut speculații legate de familia mea și de mine. Ceea ce fac, fac din convingere, mă implic în acest proiect nu ca să iau ci ca să dau. Nu o să mă las descurajat de toate aceste mârșăvii. Evident că mă așteptam la asta pt că am văzut de la distanta modul in care se face politică în România și nu mă impresionează, tocmai acest lucru trebuie schimbat în Romania.

Nu am colaborat niciodată nici cu Securitatea, nici cu serviciile secrete, nu sunt vândut străinilor, nu am colaborat cu Soros.

Tatăl meu a fost funcționar cu competente administrative în Miliție, a ieșit pe caz de boală la pensie în '87 și a decedat acum 20 de ani. Sora mea și fratele meu și-au ales cariera asa cum au vrut, fără ajutor din partea mea, nu am nimic să le reproșez și nu au ce să își reproșeze.

Sora mea lucrează cred de 15 în Ministerul de Interne, nu e agent secret așa cum am văzut speculându-se prin presă, din câte știu are responsabilități legate de buna gestiune a documentelor clasificate și atâta tot.

Soția mea de origine franceză care locuiește în Romania de 20 de ani nu are nicio rudă care să fi lucrat într-un serviciu secret străin. Socrul meu a fost maistru militar.

Exact acei oameni care au în partid foști membri ai securității, acei oameni care au fost la tăiat de porc și au mâncat șorici cu anumiți oameni din serviciile de informații încearcă să promoveze aceste idei și manipulări. "

Istoricul Marius Oprea, cunoscut ca "vânătorul de securiști", a publicat vineri un articol în care susține că în spatele înregistrării la tribunal a Partidului Libertății, Unității și Solidarității (PLUS), condus de Dacian Cioloș, se află Alexandru Iordache, fondatorul firmei de avocatură "Iordache & Partners", fost maior de Securitate înainte de 1989 și chiar anchetatorul care s-a ocupat de ancheta care l-a vizat pe el în 1988.

În replică, fostul premier a scris pe Facebook că "asocierea numelui meu cu oameni pe care nu îi cunosc este un lucru mizerabil", adăugând că "jurnalistul" Marius Oprea are, "în mod ironic", același nume cu "unul dintre cei mai controversați oameni politici din România". "Având în vedere cât de mulți români au colaborat sau au lucrat cu Securitatea, sigur se poate <> că există cel puțin o legătură între oricare dintre noi și Securitate", mai spunea în mesaj Cioloș.