Fostul premier Victor Ponta l-a acuzat pe Traian Băsescu că a folosit DNA pentru a bloca construirea autostrăzii Comarnic-Braşov, iar replica fostului președinte nu a întârziat să apară. Băsescu spune că, dacă "cineva l-a blocat pe <> să construiască autostrada Comarnic – Braşov, acel cineva se numeşte incompetenţa proprie".

HotNews.roFoto: Hotnews

Fostul premier Victor Ponta a susţinut, sâmbătă, într-o conferință de presă la Ploiești, că Darius Vâlcov, consilier al prim-ministrului Viorica Dăncilă, ar fi promis unei firme din China contractul pentru autostrada Comarnic-Braşov şi că Vâlcov "este deja privit ca cel care împarte contractele în România”.

De asemenea, Ponta a spus că fostul şef al DNA Laura Codruţa Kovesi e Țvinovată personal” pentru eşecul construirii autostrăzii Comarnic-Braşov, iar fostul preşedinte Traian Băsescu a folosit DNA pentru a bloca acest proiect, scrie News.ro.

"Pentru Comarnic-Braşov, doamna Kovesi personal este vinovată. Domnul Băsescu, când a fost învestit domnul Rus ca ministru, i-a spus public: <>. Nu era nicio problemă. El nu voia să facem noi Comarnic - Braşov. După care a făcut o sesizare la DNA, la doamna Kovesi, doamna Kovesi nu ştiu ce a făcut cu dosarul că uite, suntem în 2019 şi nu a mai apărut, dar s-a apucat să investigheze şi vă poate spune actualul şef al CNAIR care atunci era tot şef şi care, dacă aţi văzut, vreo trei ani a dispărut ca să... Da, a fost o decizie politică prin care domnul Băsescu a folosit DNA-ul ca să ne blocheze acel proiect", a mai susținut Victor Ponta.

Replica fostului președinte Traian Băsescu nu a întârziat să apară, el numindu-l pe Ponta "neputinciosul guraliv”.

Într-o postare pe Facebook, Băsescu susține că în 2000, când a plecat de la Ministerul Transporturilor, a lăsat la 4 benzi traseul de la Bucureşti până la Comarnic, iar tronsonul Comarnic – Braşov reabilitat, pentru că "pentru atât au fost bani la acea vreme, când nimeni nu ne înghesuia cu bani nerambusabili de la UE".

"Mai mult, când <> devenea premier, în mai 2012, guvernul Boc a lăsat terminată autostrada Bucureşti – Ploieşti. În aceste condiţii, „neputinciosul guraliv” şi „plagiator glorios”, pe numele său de scenă Victor Viorel Ponta, nu a fost capabil să construiască nici măcar un metru de drum la 4 benzi dincolo de Comarnic, deşi a fost premier din aprilie 2012 până în noiembrie 2015", scrie Băsescu.

El îl acuză pe Ponta că a minţit oamenii că măreşte acciza la combustibil ca să construiască autostrăzi și "a băgat banii din acciza suplimentară la combustibil în buzunarul clientelei PSD şi a pierdut şi cofinanţarea de la BEI + BERD".

"Iar, dacă cineva l-a blocat pe Ponta să construiască autostrada Comarnic – Braşov, acel cineva se numeşte <>. Sau poate spune <>, dacă tot are chef de vorbă, de ce au retras BEI şi BERD finanţarea pentru autostrada Comarnic –Braşov?", adaugă fostul președinte.