Conflictul guvern - președinte legat de nominalizările pentru ministerele Dezvoltării și Transporturilor trebuie tranșat la Curtea Constituțională, iar decizia va fi luată în coaliție, a declarat premierul Viorica Dăncilă, marți seară, într-un interviu la Antena3. Ea a susținut că președintele Klaus Iohannis trebuie să realizeze și "să accepte măcar în ultima clipă" numirea Liei Olguța Vasilescu și a lui Mircea Drăghici, pentru că "acestă luptă internă pune în pericol decizii și proiecte importante pe care România, care a preluat președința Consiliului Uniunii Europene, trebuie să le finalizeze".

Viorica DancilaFoto: Captura Antena 3

"Este greu de explicat de ce pentru lupta internă președintele pune în pericol decizii si finalizarea unor proiecte importante nu numai pentru România (...) Președintele trebuie să înțeleagă că deciziile și modul în care reușim să avem consens pe Transporturi și Dezvoltare influențează viața a peste 500 de milioane de cetățeni europeni și sper să realizeze în ultima clipă și să accepte aceste numiri", a declarat Dăncilă.

Ea a mai susținut că cele două nominalizări nu au nicio problemă de legalitate.

Întrebată ce va face Guvernul în condițiile în care Iohannis refuză aceste propuneri, Dăncilă a spus că, din punctul său de vedere, trebuie sesizată Curtea Constituțională.

"Nu știu ce vom face, bineînțeles că ne gândim să mergem la Curtea Constituțională. Este pasul pe care trebuie să îl facem, este o decizie pe care o vom lua în coaliție, pentru că suntem un guvern politic, dar, din punctul meu de vedere, trebuie mers la Curtea Constituțională", a mai spus Dăncilă.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, luni, că va refuza și noile propuneri de miniștri, respectiv Lia Olguța Vasilescu pentru portofoliul Dezvoltării și Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor. "Da, aceste două propuneri vor fi refuzate în cursul acestei săptămâni. Într-o zi, două vor fi finalizate documente și reexaminate la Guvern", a declarat președintele Klaus Iohannis.

Premierul Viorica Dăncilă i-a transmis joia trecută o scrisoare președintelui Klaus Iohannis în care reiterează cele două propuneri pentru Dezvoltare și Transporturi, Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici. Premierul susține că acestea respectă toate prevederile legale.

Potrivit Guvernului, în documentul transmis la Cotroceni, premierul precizează faptul că cele două propuneri pentru funcțiile de ministru – Lia-Olguța Vasilescu și Mircea-Gheorghe Drăghici – îndeplinesc condițiile de legalitate prevăzute de art. 2 din Legea nr. 90/2001, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, persoanele propuse nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

​În aceeași zi, în cursul dimineții, președintele Klaus Iohannis îi transmisese două scrisori premierului Dăncilă în care explică de ce i-a respins propunerile de numire a noilor miniștri la Transporturi și Dezvoltare. În prima scrisoare, președintele explica de ce nu i-a numit pe Ilan Laufer și Olguța Vasilescu, la Dezvoltare, respectiv Transporturi, în prima fază a remanierii. Despre Laufer șeful statului spune că nu sunt îndeplinite condițiile legale, iar despre Vasilescu că nu are expertiza necesară. În cea de-a doua scrisoare, șeful statului susține că nu i-a numit pe Mircea Drăghici și pe Olguța Vasilescu la Transporturi, respectiv Dezvoltare, deoarece din documentația trimisă nu există vreo mențiune cu privire la îndeplinirea condițiilor de legalitate.