Comisia Europeană (CE) discută o variantă de fonduri europene prin care România ar avea alocată o sumă cu 8% mai ridicată, respectiv de 6 miliarde de euro, pentru perioada 2021-2027, a afirmat Corina Crețu, comisarul european pe Politică Regională, vineri seara, în cadrul unei emisiuni, conform Mediafax.

Corina CretuFoto: Comisia Europeana

„Potrivit formulei pe care noi, Comisia, am propus-o țări ca România, Bulgaria, Grecia, Italia, Spania și Finlanda, pentru că mergem pe PIB-ul pe cap de locuitor vor avea mai mulți bani. România va avea cu 8% mai mult. Cred că România trebuie să facă tot ce poate să convingă statele membre, pentru că știți că nu există o unanimitate să adoptăm acest buget, să adoptăm acest buget înainte de alegerile europarlamentare”, a afirmat, vineri seara, Corina Crețu, comisarul european pe Politică Regională, în cadrul unei emisiunie la Digi 24.

Pentru politica de coeziune din perioada 2021-2027, Comisia Europeană a propus un buget de 373 de miliarde de euro, iar Parlamentul European urmează să ia o decizie.

Astfel, acest buget este una dintre prioritățile autorităților române pentru președinția rotativă.

„În martie, începem negocierile cu fiecare stat membru, pentru perioada de programare 2021-2027. Nu dictăm noi de la Bruxelles ce să facă cu banii. În primul rând, nu cred că ptuem avea atâta aroganță să considerăm noi care sunt nevoile. Aceasta este trăsătura specifică a politicii de coeziune, pentru că se adaptează regiunii, nevoilor populației. În funcție de nevoi, vom avea și o schimbare a regulamentelor. În calitatea mea de comisar european, am vizitat fiecare stat membru și n-am avut niciun stat membru care să nu se plângă de regulamentele stufoase. Am propus o simplificare radicală a regulamentelor. Acum avem o cărticică, care este jumătate decât regulamentele anterioare, pentru cinci fonduri europene”, a explicat Crețu.

Comisarul european pe Politică Regională va fi prezentă la toate trialogurile atât pentru bugete, cât și pentru regulamente.