Fostul premier Adrian Năstase, condamnat de două ori la închisoare pentru fapte de corupție, spune, referindu-se la cei câteva sute de oameni care au protestat joi seară, că "poate că frigul generează unele dereglări de judecată". Năstase comentează și ceremonia de la Ateneul Român pentru marcarea președinției Românei la Consiliul UE, la care a luat parte și el.

Protest 10 ian (7)Foto: Hotnews

Năstase a scris, pe blogul său, că s-a bucurat că "cel puțin aparențele au fost salvate prin participarea presedintelui Iohannis la această manifestare organizată de guvern", comentează discursurile oficialilor și susține că unii dintre cei cu care s-a întâlnit la ceremonie "încă își aduc aminte de contribuția" Guvernului pe care l-a condus la realizarea aderării României la Uniunea Europeană.

Comentând discursurile oficialilor europeni, el spune că cele ale preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, şi preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, au fost "scrise cu suflet, emoţionante", în timp ce discursul preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a fost "fad, de cancelarie, fără touch".

În schimb, fostul premier se declară impresionat de prestația fetei de 10 ani din clipul video prezentat la ceremonie. "După discursuri, au fost prezentate două pelicule video. Una dintre ele evocă, emoționant, o Românie pe care îți dorești să o cunoști mai bine. Impresionantă prezentatoarea - o tânără de 10 ani", a scris Adrian Năstase. Potrivit informațiilor din spațiul public, fata din clip ar fi fiica Ancăi Alexandrescu, consiliera premierului Viorica Dăncilă și fosta lui consilieră.

Fostul premier comentează și manifestația care a avut loc în fața Bibliotecii Universitare și, vorbind despre protestatari, el spune că "poate că frigul generează unele dereglări de judecată".

"Când s-a terminat ceremonia, afară ningea. Cei câteva zeci de protestatari plecaseră de sub podoabele calului lui Carol I. Cred că nimeni nu a înțeles mesajul lor proiectat pe Palatul Regal, <>. Poate că frigul generează unele dereglări de judecată. Din câte stiu, SUNTEM în UE. În Rusia nu avem cum să intrăm, chiar dacă am vrea. Formula lui Antonescu a fost conjuncturală. S-ar putea însa ca Dacian Cioloș, care i-a vizitat, să le fi spus că PSD a fost determinant în ceea ce privește aderarea la UE, iar cei care vor să intre și chiar intră în Rusia sunt unii membri mai puternici ai UE, cu mari interese economice acolo", adaugă fostul premier.

Liderii Uniunii Europene au participat joi seară la București, la Ateneul Român, la ceremonia de deschidere a președinției Consiliului UE, ce va fi exercitată în următoarele șase luni de România. În cadrul ceremoniei au susținut discursuri președintele Klaus Iohannis, șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, dar și Florin Iordache, în locul președintelui Camerei Liviu Dragnea, absent de la eveniment. Au luat cuvântul și preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, precum și premierul Viorica Dăncilă. La eveniment au luat parte și fostul premier Adrian Năstase și fostul europarlamentar Adrian Severin, condamnați penal.

În timpul ceremoniei de la Ateneu, câteva sute de ooameni au protestat în fața Bibliotecii Universitare, manifestația fiind organizată sub deviza ”We need UE” și ”Vrem Europa, nu dictatură”. La un moment dat, pe Palatul Regal a fost proiectat cu laser verde mesajul "We want EU, PSD wants Russia".