Viorica Dăncilă neagă că ordonanța ce prevede măsuri fiscale și "taxa pe lăcomie" are ca scop colectarea de fonduri pentru acoperirea pensiilor și salariilor, iar legat de resursele naturale, premierul anunță legi care vor viza domenii precum minele sau exploatarea apelor minerale, relatează Mediafax.

Viorica DancilaFoto: Captura Antena 3

"Nu este din acest motiv (n.r.: pentru pensii și salarii). Am luat aceste măsuri pentru că ne-am gândit la cetățeni, ca să nu plătească facturi mai mari la gaze, români care au luat împrumuturi și dobânda creștea, ne-am gândit să luăm măsuri pentru niveul de trai. De când am preluat guvernarea PIB a crescut, vom avea creșteri în continuare, când am creionat bugetul de stat am cuprins veniturile dar și aceste lucruri pe care le-am făcut pentru români. Nu e o problemă", a declarat Viorica Dăncilă, la Antena 3.

"Cred că trebuie să avem în vedere nu să luăm o măsură și apoi ce impact are. Resursele naturale sunt resursele românilor de care trebuie să beneficieze și generațiile următoare. Vrem să dăm legea apelor minerale, legea minelor, pentru a acoperi aceste domenii. Înainte de a adopta această lege în guvern, ne dorim să facem o analiză să eliminăm deficiențele din aceste domenii și noua lege să reflecte dorința de a exploata cum se cuvinte bogățiile și să avem și investiții", a competat premierul.

Viorica Dăncilă a făcut referire și la prețul la combustibil: "cred că trebuie să luăm fiecare domeniu în parte și să eliminăm lucrurile nefirești. Dacă scade barilul de petrol e normal să se reflecte în carburant".