Deputatul PSD Petre Forn Manole, care s-a plâns că a fost agresat într-o secție de poliție, a fost el însuși acuzat de un comportament violent chiar în Parlament. În urmă cu mai bine de un an, un deputat USR l-a acuzat că l-a amenințat că îl ”execută”.

Petre Florin ManoleFoto: Agerpres

Concret, deputatul USR, Iulian Bulai, l-a acuzat pe Manole, în septembrie 2017, că într-o ședință a comisiei pentru egalitatea șanselor l-a amenințat că îl va urmări și îl va executa. ”Îmi iau inima în dinți și vă mărturisesc că, la sfârșitul lunii iunie, în ultima ședință a Comisiei pentru Egalitate de Șanse, conduceam ședința în calitate de vicepreședinte. Nu am început încă ședința și intră deputatul PSD Florin Manole în sală și după un schimb de replici îmi spune mă va urmări în toți acești patru ani și mă va executa”, scria în septembrie 2017, pe Facebook, deputatul Iulian Bulai.

Duminică, deputatul PSD Petre Florin Manole a susținut că a fost amenințat de trei bărbați chiar în secția de Poliție 1 din centrul Capitalei, unde ar fi mers chemat o rudă care era lovită și amenințată de aceiași indivizi. Deputatul spune că o va întreba pe Carmen Dan câte secții de poliție au supraveghere audio-video, deoarece dacă ar fi făcut plângere nu ar fi avut dovezi, iar concluzia sa este că "încrederea cetățeanului în instituții este o lozincă ridicolă dacă ajungi să fii amenințat în secția de poliție". El a relatat acest episod pe Facebook, iar postaraea sa a adunat peste 100 de comentarii, majoritataea persoanelor reproșându-i că incidentul este o consecință a modificărilor aduse codurilor penale și votate inclusiv de el.

Postarea parlamentarului PSD a strâns peste 720 de comentarii, aproape toate critice, internauții reproșându-i că aceasta este consecinţa politicii PSD, partid din care face parte, de a-i favoriza pe infractori.

"Hey mr., ia mergi la Iordache și Nicolicea și te plânge. În drum spre ei treci si pe la Tudorel, să iți facă o ievaluare a situației, la modul compensatoriu. (...) Bine ai venit in Statul Paralel, bro !", "Nu tu ai ridicat ambele mâini la codurile penale și la legile justiției?", "Ați votat masacrarea codurilor penale și eliberarea infractorilor, Domnu' de la psd?", "Ai votat și tu schimbările pe care le-au facut ai voștri legilor justiției, cp și cpp, nu? Doar așa a zis șefu', este?", sunt câteva dintre comentarii.