





VIDEO Nouă gafă a Vioricăi Dăncilă: L-a ”botezat” pe premierul Bulgariei, după ce acesta făcuse un gest galant față de ea
”Încep prin a-i mulțumi domnului președinte al Serbiei pentru primirea călduroasă specifică poporului sârb. Îmi face o deosebită plăcere să fiu astăzi aici (...) Ne dorim o conectarea cât mai bună întrețările noastre. Am discutat cu dl președinte despre cooperarea dintre România și Serbia, despre infrastructura care să lege cele două țări, despre un forum economic care efectiv să ajute oamenii de afaceri din România să investească în Serbia și invers. Am vorbit cu domnul prim ministru Boris Borisov (Boiko Borisov- n.red) despre o reuniune a celor două guverne”, a spus Dăncilă.
Gafa sa a venit tocmai după ce premierul bulgar făcuse un gest galant, în condițiile în care președintele sârb Aleksandar Vučić a vrut să-i dea acestuia cuvântul, încurcându-se și el în protocol. Premierul Bulgariei a făcut însă un gest, dându-i întâietate Vioricăi Dăncilă. La conferință a participat și premierul grec Alexis Tsipras.

Se vor întoarce și studenții în amfiteatre din semestrul al doilea? Universitatea București: Cursuri online în continuare, cu mici excepții. UBB: Se conturează varianta hibrid
INTERVIU cu ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu: Prin trecut și „milionul de mesageri români din Germania, ne leagă de această țară și germani un extraordinar patrimoniu comun”
Kremlinul ripostează, după imensul succes online al anchetei lui Navalnîi despre "palatul lui Vladimir Putin" / Tinerii se mobilizează în special pe Tik Tok pentru protestele anunțate sâmbătă în întreaga Rusie
Cutia neagră a banilor publici. Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record de 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel. Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la SCC
Oamenii invizibili: Bolnavii cronici nu se pot programa la vaccinare din cauză că statul român nu a știut niciodată câți sunt / "Dacă ar exista registre de pacienți, ar dispărea toate serviciile și decontările fictive"