Liderul PSD Liviu Dragnea spune, într-o postare pe Facebook, că, prin adoptarea în Parlament a noii Legi a pensiilor, „se prevăd creșteri consistente de pensii până în 2022, în unele cazuri chiar cu 250%”, și că el are „sentimentul datoriei împlinite față de părinții și bunicii noștri”.

Liviu DragneaFoto: Agerpres
  • Amintim că, miercuri, Camera Deputaților a adoptat Legea pensiilor cu 193 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și 14 abțineri. Alături de PSD-ALDE a votat și UDMR, după ce deputații au admis în plenul de marți un amendament al Uniunii inițial respins de Comisia de muncă. Proiectul de lege merge la promulgare, Camera Deputaților fiind forul decizional în acest caz.

„Legea pensiilor a fost adoptată. Se prevăd creșteri consistente de pensii până în 2022 - în unele cazuri chiar cu 250%. Se rezolvă inechitățile: pentru muncă egală se vor acorda pensii egale. În premieră, se va putea cumpăra vechime în muncă de până la 5 ani, în ani diferiți, în funcție de nevoie. Se vor lua în calcul toate tipurile de venituri pentru care s-au plătit contribuții în perioada 1975-2001, ceea ce înseamnă încă o creștere de minimum 10% a pensiilor. Se reduce vârsta de pensionare pentru mamele care au minim 3 copii. Iată doar câteva dintre prevederile care vor aduce mai mulți pensionari în clasa de mijloc. Am sentimentul datoriei împlinite față de părinții și bunicii noștri. În prag de sărbători, le urez seniorilor țării și tuturor românilor multă sănătate!”, a scris Liviu Dragnea, miercuri seara, pe pagina sa de Facebook.