Raețchi: Dan Mihai Chirică, implicat în reprimarea protestelor din 10 august, trecut de la Interne la MApN / Ipoteza plauzibilă - interesul lui Dragnea pentru programul de modernizare a Armatei Romane"
"Este de neînțeles decizia premierului Viorica Dăncilă de numire în funcția de secretar de stat in Ministerul Apărării Naționale a domnului Mihai Dan Chirică, pana acum secretar de stat în Ministerul de Interne, cunoscut ca un apropiat al ministrului Carmen Dan, dar mai ales pentru implicarea în reprimarea protestelor de pe 10 august," scrie Raețchi, vicepreședinte al comisiei de apărare din Camera Deputaților.
Acesta amintește faptul că Dan Chirică este cercetat pentru reprimarea manifestației din 10 august. Pe 21 septembrie, procurorii militari din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare au dispus, în cauza privind evenimentele violente din zilele de 10 şi 11 august, produse cu ocazia mitingului organizat în zona Piaţa Victoriei, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de comisarul şef de poliţie Mihai Dan Chirică, la data faptei secretar de stat pentru relaţia cu instituţiile prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată.
"Armata Română ar trebui ținută departe de orice legătură cu momente tensionate din relația forțelor de ordine cu societatea civilă. E suficient faptul că fostul ministru al Apărării, domnul Fifor, a intervenit în 11 august, total neinspirat, pentru a felicita și încuraja Jandarmeria (care tocmai băgase în spital, fără discriminare, sute de cetățeni români și străini). Faptul că acum unul dintre principalii responsabili pentru reprimare a fost cooptat în conducerea ministerului Apărării, în condițiile în care este în continuare cercetat, este pur și simplu absurd", afirmă deputatul liberal, într-o postare pe Facebook.
Potrivit acestuia, Chirică provine din sistemul de ordine publică, lucrând în Poliție, și nu are experiență în domeniul apărării naționale.
"Singură ipoteza plauzibilă pentru această decizie bizară este interesul lui Liviu Dragnea pentru programul de modernizare a Armatei Române. Fără a avea nicio atribuție instituțională directă, Liviu Dragnea dorește să supervizeze (de ce?) licitațiile vitale pentru Armata Română. Iar lungă să colecție de dosare penale nu anunță nimic bun din acest punct de vedere", mai spune acesta.
- +1 (1 vot)Normal ca nu are xp (Luni, 17 decembrie 2018, 18:53) imi_pasa_de_romania [utilizator]Ati mai auzit voi pesedisti sa puna la conducere oameni capabili?! Sa fim seriosi... aici te calfiic doar daca ai nas maro sau esti dispus sa fii sluga care sa nu gandeasca, doar sa munceasca, asa cum era motto-ul si pe vremea impuscatului.raspunde trimite
- +1 (1 vot)Comment sters de user (Luni, 17 decembrie 2018, 18:55) qwerasdf [anonim]raspunde trimite

Etapa a doua a vaccinării împotriva COVID-19: Cine are dreptul să se vaccineze în această etapă, când și cum te poți programa. Înființarea centrelor de vaccinare, în continuare în aer
Vom călători în UE doar cu „pașaport de vaccinare”? Precedentul „Carnetului Galben”
De ce Dacia intră într-o nouă etapă datorită SUV-ului Bigster și de ce apropierea de Lada nu ar trebui să ne sperie
Cum vrea Guvernul să elimine haosul liberalizării pieței energiei / Consumatorii vor putea primi reduceri de preț, până în iulie, de la furnizorii de ultimă instanță - Proiecte
EXCLUSIV Moștenirea Gabrielei Firea: Ce salarii au directorii și angajații companiilor municipale Ep. II