​Fostul ministru al Transporturilor în cabinetul condus de Dacian Cioloș, Sorin Bușe, a fost angajat pe post de consilier pentru relația cu mediul corporatist de liderul PNL Ludovic Orban, au precizat surse politice pentru Hotnews.ro.

Sorin BuseFoto: Renault

Decizia a fost anunțată luni în ședința Biroului Executiv al partidului.

Bușe apare și ca membru al platformei România 100, coagulată în jurul echipei lui Cioloș.

Sorin Buşe a fost director general al Renault Technologie Roumanie timp de cinci ani intre 2010 si 2015, potrivit Capital.ro

Anterior, in perioada 1995-2008, Sorin Buşe s-a alăturat producatorului Toyota, unde a ocupat diferite funcții, ajungând in final Director General Toyota Motor Manufacturing Canada, cu responsabilitatea deschiderii operațiunilor industriale in fabrica "greenfield" din Woodstock, Ontario. Din anul 2008 lucrează in Grupul Renault, unde a fost implicat in strategia Renault in Rusia, iar din iulie 2009 a devenit director executiv adjunct al Renault Technologie Roumanie.

Sorin Buşe s-a născut in 1960 la București si a absolvit Universitatea Politehnica București, Facultatea Tehnologia Construcțiilor de Mașini in anul 1985, scrie Capital.

In perioada 1985-1990 a lucrat in cadrul companiei Electronica din București în domeniul proiectării SDV. În anul 1990 a emigrat în Canada, iar timp de cinci ani a fost director de proiect și director tehnic în industria auto, lucrând pentru furnizori ai companiilor General Motors, Honda, Chrysler, Mitsubishi, Suzuki, Mercedes.