Fostul premier Dacian Cioloș a anunțat sâmbătă, la Cluj Napoca, că, din cauza faptului că cererea de înregistrare a Mișcării România Împreună trenează în justiție, colegi de-ai săi, „oameni anonimi”, au înregistrat un alt partid care va lua locul MRÎ, respectiv Partidul Libertății, Unității și Solidarității (PLUS).

HotNews.roFoto: Hotnews

„Au trecut opt luni de când noi ne organizăm pe teren și acest dosar trenează în Justiție. Oameni care nu doresc ca noi să avem acest vehicul (un partid politic - n.r.) încearcă să împiedice, să facă să treneze acest proces de înregistrare. Dacă mergem în acest ritm, am concluzionat deja de prin septembrie, riscăm să ajungem în martie, aprilie, mai și să nu fim în măsură să candidăm la următoarele alegeri, la sfârșitul lunii mai.

Atunci, în septembrie ne-am decis să ne gândim la o alternativă și colegi de-ai noștri, care împărtășesc aceleași valori, aceleași principii, oameni anonimi dar care au vrut să dea o mână de ajutor, au depus o cerere de înregistrare a unui partid politic. Astăzi vreau să vă anunț că acel partid politic este înscris în Registrul partidelor politice din România, deci astăzi vreau să vă anunț, dragi prieteni, că avem partidul nostru politic”, a anunțat fostul premier Dacian Cioloș sâmbătă, la Cluj Napoca, potrivit Mediafax.

Cioloș a precizat că formațiunea se numește Partidul Libertății, Unității și Solidarității, pe scurt PLUS.

„Vrem să construim o Românie care să fie pe plus. Vă invit pe toți începând de astăzi să veniți alături de noi să vă înscrieți. Acesta va fi partidul cu care vom schimba România în bine”, a adăugat fostul premier.

De asemenea, el a anunțat că luni cei opt membri fondatori ai Mișcării România Împreună vor cere în instanță retragerea dosarului de înregistrare a MRÎ.​

UPDATE:Conform datelor de la Registrul Partidelor Politice, Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate, denumirea prescurtată: PLUS, a fost înregistrat în urma deciziei pronunțate de Tribunalul Bucureşti în data de 26 octombrie 2018, decizie rămasă definitivă prin neapelare.

În decizia Tribunalului București sunt menționați membrii fondatori ai partidului, denumirea și logo-ul acestuia, precum și sediul formațiunii:

„Art. 1 - Membrii fondatori:

1. Daneş Raluca Florina, cu domiciliul […] - preşedinte

2. Iordache Iulia, cu domiciliul […] - vicepreşedinte

3. Iordache Adrian Alexandru, cu domiciliul […] - secretar general

Art. 2 - Denumirea partidului este PARTIDUL LIBERTATE, UNITATE ŞI SOLIDARITATE, denumirea prescurtată: PLUS

Art. 3 - Semnul permanent al partidului este reprezentat se simbolul stilizat + plus, format din simbolul adunării şi litera p, litera l, litera u şi litera s, în care simbolul adunării este colorat în degrade, de la albastru Pantone 1158 C spre albastru Pantone 105-8C, în diagonală şi caracterele sunt colorate unitar, în degrade, de la albastru Pantone 1158 C spre albastru Pantone 105-8C, în diagonală.

Art. 4 Sediul central al Partidului este în Bucureşti, sector 2, şos. Pipera...”

Raluca Deneș și Adrian Iordache sunt avocați în cadrul firmei "Iordache Partners", potrivit informațiilor de pe site-ul acesteia.