Ministrul Justiției, nelipsit de la ședințele PSD din ultima vreme, spune că va merge și la Comitetul Executiv de duminică: Toate întrunirile la care sunt chemat au și o dezlegare juridică

de MH     HotNews.ro
Vineri, 14 decembrie 2018, 11:30 Actualitate | Politic


Tudorel Toader
Foto: Digi24
Tudorel Toader spune că va participa la şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD care va avea loc duminică. De altfel, ministrul Justiției este nelipsit în ultima perioadă de la ședințele PSD, el participând inclusiv la ultimul CEx de la începutul săptămânii, în care s-a decis adoptarea unei Ordonanțe de Urgență privind Codurile Penale.

Întrebat de jurnalişti, vineri, dacă a fost invitat la şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD care va avea loc duminică, Toader a spus că a fost invitat și că va participa.

"Acum înţeleg că sunt mai multe şedinţe. Eu, la cea de la ora 16,00", a precizat Tudorel Toader, citat de Agerpres.

El a mai spus că toate întrunirile PSD la care este chemat au și "o dezlegare și o argumentare juridică".

Întrebat dacă le ședința CEx de duminică se va discuta și despre Ordonanța privind amnistia și grațierea, Tudorel Toader a răspuns: "Nu știu".

Primarul sectorului 1, Daniel Tudorache., declara că o discuție privind o Ordonanță de Urgență privind aministia și grațierea ar urma să aibă loc în următoarea ședință a Comitetului Executiv al PSD.

"Ideea e să ştim - ori e albă, ori e neagră. Se discută pe la colţuri de amnistie şi graţiere. Trebuie să discutăm în CEx dacă mergem mai departe sau nu, ca să închidem acest subiect", a declarat Daniel Tudorache, la Digi 24.

Duminică, la Parlament vor avea loc două ședințe ale conducerii PSD - Consiliului Național, aceasta structură urmând să fie reînființată și să fie ales președintele, și Comitetul Executiv Național.

Ministrul Justiției este nelipsit în ultima perioadă de la ședințele PSD. Ultima ședință a Comitetului Executiv Național a avut loc luni, iar la finalul acesteia premierul Viorica Dăncilă a anunțat că s-a decis adoptarea unei Ordonanțe de Urgență pe Codurile penale, fiind vizate doar articolele declarate constituționale. Ea a spus că a fost un vot privind "oportunitatea" acestei ordonanțe și că nu s-a stabilit când anume va fi adoptată.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, susține că ordonanța de urgență pe Codurile Penale este necesară pe motiv că România riscă infringementul pentru netranspunerea unor directive europene. Toader a invocat o decizie a Curții Constituționale în acest sens, precizând, totodată, că decizia care se referă la imposibilitatea modificării prin OUG a unei legi aflate în Parlament nu se aplică, deoarece de această dată "Guvernul nu va veni să înlocuiască cele două coduri cu alte coduri”.

Ministrul Justiției a declarat joi că modificarea codurilor penale a venit ca o consecință a unor decizii ale Curții Constituționale, dar și a transpunerii în legislație a unor directive europene.

Președintele Klaus Iohannis spune că Guvernul nu are cum să adopte o Ordonanță de Urgență privind Codurile penale, pentru că "pur și simplu nu se poate", nu este constituțional ca Executivul să legifereze prin Ordonanță pe un proiect care este în Parlament.

















385 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    și ăsta (Vineri, 14 decembrie 2018, 12:27)

    nahir [utilizator]

    e la fel de independent cum era oprescu sau cum e procuroarea lui pește prăjit, floarea, propunerea lui gargamel la DNA.
  • 0 (0 voturi)    
    Este PSD continuatorul PCR?Este. (Vineri, 14 decembrie 2018, 21:18)

    asavreau [utilizator]

    A fost Tudorel membru PCR(de baza),bratul partidului,cel prin care prim secretarii PCR bagau frica in dusmanii de clasa?Normal,acum merge sa primeasca indicatii pretioase,cum primea odata.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version