​Președintele USR, Dan Barna, a declarat joi la Adevărul Live că pe lista USR de la alegerile europarlamentare nu vor fi oameni "puși cu mâna" de la partidul lui Dacian Cioloș, în cazul în care înregistrarea formațiunii Mișcarea România Împreună nu se finalizează până la finalul lunii ianuarie. În cazul în care însă se face o alianță între cele două partide, Barna admite că este o variantă ca Dacian Cioloș să fie cap de listă.

Dan Barna si Dacian Ciolos la protestFoto: Hotnews

"Dacă nu va exista un partid de partea cealaltă, USR va merge singur la europarlamentare. Termenul (sfârșitul lunii ianuarie - n.r.) e agreat de părţi. Deocamdată USR are o listă de europarlamentari, deja validată de foruri. Pentru europarlamentare e necesar ca noi să avem o concluzie. E puţin probabil, ca să nu spun imposibil, să luăm pe o listă suplimentară membri ai RO+. În cazul unei alianţe politice, e o listă comună. Nu există varianta ca pe lista USR să fie oameni puşi cu mâna," a afirmat Barna.

Acesta a precizat și că susține o alianță între cele două partide. "E important să generăm consistenţă. Da, e normal să privim aşa, pentru că vom avea eterna istorie a dreptei româneşti", a spus el.

Întrebat dacă îl vede cap de listă pe Cioloș, în cazul unei alianțe, liderul USR a răspuns: "Cred că e personalitatea cu cea mai mare notorietate şi în spectrul discuţiilor e o variantă."

USR și-a stabilit la final de noiembrie, prin votul online de tip primaries al tuturor membrilor, candidații la alegerile parlamentare. Cap de listă va fi deputatul Cristian Ghinea, urmat de Clotilde Armand, consilier local Sector 1 și de Nicolae Ștefănuță, care lucrează la Parlamentul European.

Primii 8 candidați USR:

1. Cristian Ghinea, deputat de București - 13662 puncte

2. Clotilde Armand, consilier Sector 1 - 10468 puncte

3. Nicolae Bogdănel Ștefănuță, ofițer de legătură al Parlamentului European pentru relații externe (potrivit Linkedin) - 10337 pct

4. Vlad Marius Botoș, USR Arad; fost membru PNȚCD, Forța Civică și apoi PNL - 9638 pct

5. Vlad-Dan Gheorghe, jurist, consilier USR - 7526 pct

6. Anamaria Naomi Reniuț - 7234 pct

7. Radu Ghelmez - 5533 pct

8. Radu Nicolae Mihaiu - 5434 pct