Germania va oferi României susținere deplină pe perioada exercitării Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, a transmis cancelarul Angela Merkel la întâlnirea avută joi cu președintele Klaus Iohannis, potrivit Administrației prezidențiale. De asemenea, Iohannis a scris pe Twitter că a fost o întâlnire "excelentă".

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Angela Merkel joi, în marja reuniunii Consiliului European de la Bruxelles.

Șeful statului a scris pe Twitter că au avut o întâlnire excelentă și că au discutat despre problemele actuale privind agenda UE, Brexit și prioritățile președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

"Suntem recunoscători pentru sprijinul Germaniei”, a scris președintele.

De asemenea, Administrația prezidențială a transmis că discuțiile au vizat tematici de actualitate ale agendei europene, cu accent pe reflecția privind viitorul Europei, viitorul Cadru Financiar Multianual, problematica Brexit și gestionarea migrației la nivel european.

De asemenea, președintele Klaus Iohannis și cancelarul Angela Merkel au discutat despre Summitul informal privind viitorul Europei de la Sibiu din 9 mai 2019, care va avea un rol important în conturarea viitoarei Agende strategice a Uniunii, menite să ghideze acțiunea UE pentru perioada 2020-2024, să consolideze unitatea între statele membre și să asigure sprijinul cetățenilor pentru proiectul european.

"Totodată, ambii lideri au evidențiat necesitatea transmiterii cu această ocazie a unei viziuni clare asupra viitorului Uniunii, pe baza consolidării unității între statele membre", a transmis Administrația prezidențială.

Iohannis și Merkel și-au exprimat dorința de a încheia într-o manieră ordonată procesul de retragere a Marii Britanii din UE, apreciind că Acordul de retragere agreat la nivel politic de către Uniunea Europeană și Marea Britanie rămâne cel mai eficient instrument pentru limitarea consecințelor negative ale Brexit pentru ambele părți și pentru asigurarea certitudinii juridice pentru cetățeni și mediul de afaceri.

De asemenea, președintele Klaus Iohannis a vorbit despre angajamentul și implicarea României, ca viitoare Președinție a Consiliului UE, în avansarea agendei europene în perioada următoare, precum și necesitatea de a avea o cooperare foarte strânsă cu toți partenerii europeni, în acest sens, în timp ce Merkel a asigurat de deplina susținere pe care Germania o va oferi României, potrivit Administrației prezidențiale.