Liderii PSD se reunesc luni la Parlament în ședința Comitetului Executiv Național în contextul în care majoritatea de la Camera Deputațiilor este fragilă iar în următoarea perioada Coaliția are teme importante pe agendă. Social democrații trebuie să strângă rândurile pentru că, până la sfărșitul anului, au de trecut în Parlament legea bugetului de stat și legea pensiilor. Totodată, Liviu Dragnea trebuie să-și asigure majoritatea parlamentară și să transmită un mesaj de forță în teritoriu.

Liviu Dragnea si Viorica DancilaFoto: Agerpres

Pe ordinea de zi oficială a ședinței ce va începe la ora 14.00, la Palatul Parlamentului, figurează proiectul de buget pe anul viitor dar și prezentarea rezultatelor vizitei efectuate de premierul Viorica Dăncilă la Bruxelles.

Surse social demcrate au declarat pentru Hotnews.ro că se va discuta despre majoritatea parlamentară, dar și despre refuzul președintelui Klaus Iohannis de a semna decretele de revocare din funcție a doi miniștri.

Plecarea din PSD a celor patru deputați a destructurat grupul social democrațiilor de la Camera, Opoziția fiind la un pas de reuși în demersul de revocare al Liviu Dragnea de la șefia Camerei Deputațiilor. De altfel în interiorul grupului PSD de la Cameră există o breșă, mai mulți deputați fiind fideli liderilor nemulțumiți din partid, ca de exemplu Gabriela Firea, Adrian Țuțuianu dar și Mihai Tudose și Marcel Ciolacu.

În contextul în care Opoziția anunță că până la finalul sesiunii parlamentare va boicota ședințele de plen de la Camera Deputaților și că urmează în următoarele zile să depună și moțiunea de cenzură, principala preocupare a conducerii PSD este asigurarea majorității parlamentare.

Astfel, liderii PSD vor discuta despre situaţia organizaţiilor din care au plecat parlamentari, şefi de filiale, cum este cazul organizaţiilor de la Braşov şi de la Caraş Severin.

"Trebuie să vedem ce se întâmplă în organizaţiile în care au plecat câţiva colegi, cum e Braşovul, cum e Caraş, deci discutăm chestiuni organizatorice, dar şi chestiuni care vizează activitatea următoare: agenda, program, moţiunea de cenzură, buget, a declarat vicepreşedintele PSD Florin Iordache, citat de agenția Agepres.

Un alt punct pe ordinea de zi important este modul în care PSD va gestiona public conflictul cu președintele Klaus Iohannis în urma refuzului acestuia de a semna decretele de revocare din funcție a doi miniștri social democrați. Dincolo de sesizarea la CCR, PSD trebuia să adopte o poziție fermă la nivel public.

Tot pe agenda oficială se află bugetul de stat pe anul viitor care ar trebui să fie aprobat de Guvern în cursul acestei săptămâni și trimis apoi Parlamentului spre dezbatere. De altfel, premierul Viorica Dăncilă, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici și consilierul premierul Darius Vâlcov s-au întâlnit duminică seară la sediul PSD din Kiselef cu Liviu Dragnea petru a discutat în aces sens.

Un alt punct pe ordinea de zi a ședinței social-democrațiilor este și prezentarea rezultatelor vizitei oficiale efectuate de Viorica Dăncilă la Bruxelles. De altfel, premierul a declarat vineri că va exista o comunicare în acest sens către liderii din teritoriu.

"Trebuie să le spun şi celor din Comitetul Executiv Național care au fost rezultatele prezenţei noastre la Bruxelles, la întâlnirea cu Colegiul Comisarilor. Acelaşi lucru l-am prezentat şi domnului preşedinte Liviu Dragnea şi acelaşi lucru vrem să-l prezentăm şi în faţa CExN. Aşa este normal. Să facem un raport al activităţii noastre şi al modului în care este pregătit Guvernul pentru preluarea Preşedinţiei (Consiliului UE - n.r.), dar şi al faptului că acolo s-a văzut cu adevărat cine are dreptate", a declarat Dăncilă, după o întâlnire cu Liviu Dragnea.

Deși nu este pe ordinea oficială a ședinței se așteaptă ca liderii PSD să deschidă și subiectul amnistiei și grațierii.