Fostul președinte Traian Băsescu vorbește despre riscul unei "Primăveri Europene", spunând că ar putea exista mişcări de stradă masive şi revolte succesive sau simultane, prin contaminare, de-a lungul şi de-a latul Uniunii Europene. El afirmă că este responsabilitate Consiliului European, a Consiliului Uniunii Europene şi a Comisiei Europene să dea soluţii la problemele care îi frământă pe cetăţenii Uniunii, care încep să-şi piardă răbdarea, pentru că problemele trenează de multă vreme şi au tot fost amânate din lipsă de decizii politice.
Într-un mesaj postat pe Facebook, Traian Băsescu amintește că în decembrie 2010 în Tunisia izbucnea „Primăvara Arabă”, ce avea să se extindă în Egipt, Libia, Siria, Yemen, Algeria, Iordania, Bahrein. În cele mai multe dintre aceste ţări revoltele de stradă au început paşnic şi au evoluat cu violenţă amplificată de mânia stârnită de intervenţiile brutale ale autorităţilor, ducând în unele ţări la schimbari de regim, în altele au degenerând în războaie civile, iar în altele regimurile au trebuit să facă concesii consistente pentru a supravieţui şi a restabili ordinea socială.
Fostul președinte spune că în Uniunea Europeană mişcările de stradă din 2018 arată un potenţial ridicat pentru o apropiată negare a ordinii sociale şi uneori chiar a ordinii constituţionale din ţări membre UE. Fie că vorbim de mişcările de stradă din România, Polonia, Italia, Germania, Franţa, Spania sau Belgia, populația se opune guvernărilor naţionale şi nu de puţine ori Uniunii Europene. Experienţa Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, votul majoritar pentru BREXIT al insularilor ne demonstrează fără echivoc faptul că ceva nu este în regulă cu Uniunea Europeană, chiar dacă până la urmă nu va exista un BREXIT, afirmă Băsescu.
El enumără 12 probleme din Uniunea Europeană, între care transferul integral al costurilor schimbărilor climatice strict pe spinarea şi buzunarul clasei medii şi a celor săraci (ex: interzicerea autoturismelor cu motoare diesel deţinute în principal de navetişti şi oameni săraci, creşterea accizei la combustibil pe care cetăţenii le plătesc din buzunar propriu iar cei bogaţi pun cheltuielile pe firmă, etc); sentimentul justificat al cetăţenilor europeni că ei nu participă la deciziile privind prezentul şi viitorul Uniunii; incapacitatea guvernelor naţionale şi a UE de a rezolva problema şomajului în rândul tinerilor care depăşeşte 20 la sută sau a integrării migranţilor care devin catalizatori a violenţelor din stradă; sentimentul de insecuritate generat de incapacitatea instituţiilor responsabile de a preveni atentate în spaţii publice; incapacitatea UE de a arăta cetăţenilor care este viitorul, ceea ce permite extremiştilor de stânga şi de dreapta să vină cu soluţii îndreptate spre distrugerea UE.
El afirmă, de asemenea, că reprimarea în forţă a manifestaţiilor publice este de natură să revolte întreaga populaţie, indiferent că participă sau nu la manifestaţiile.
Traian Băsescu spune că toate acestea şi multe altele ar putea genera mişcări de stradă masive şi revolte succesive sau simultane, prin contaminare, de-a lungul şi de-a latul Uniunii Europene.
În opinia sa, riscul unei „Primăveri Europene” există şi este responsabilitate Consiliului European, a Consiliului Uniunii Europene şi a Comisiei Europene să dea soluţii la problemele care îi frământă pe cetăţenii Uniunii , cetăţeni care încep să-şi piardă răbdarea, pentru că problemele trenează de multă vreme şi au tot fost amânate din lipsă de decizii politice.
"O accelerare a proceselor de integrare implică o creştere consistentă a costurilor, iar plătitorii vor trebui să fie Germania, Franţa, Italia, Olanda . Dar dacă îşi doresc ca Uniunea să progreseze pentru a putea să rezolve problemele care trenează de multă vreme, aceste ţări trebuie să plătească acum pentru a câştiga alături de celelalte state mai târziu. Politicienii europeni trebuie să înceapă guvernarea pentru cetăţenii europeni având grijă să împartă corect costurile între cetăţenii europeni pe de o parte şi multinaţionale plus bănci pe de altă parte. Asta dacă după o „Primăvară Arabă” vrem să nu ne surprindă o „Primăvară Europeană” şi să ne întrebăm pe urmă de ce s-a întâmplat", încheie Băsescu.
Ultima mea grija si a vestelor galbene este ca se sinucid bugetarii. Grija lor este ca aia care muncesc, care investesc si risca si se asteapta sa castige ceva sunt asa de tare impozitati si parazitati de bugetari incat nu mai au bani de la luna la luna.
Sper ca progresismul bugetofil sa dispara la fel ca si comunismul!
Acolo este Numai Iarna..Primavara lipseste cu desavarsire !
PS. Altfel analiza este corecta. Se vede ca e facuta de unul care observa atent si intelege ce observa !
PPS. E bine ca, spre deosebire de altii, el si comunica clar si coerent.
PPPS. E-he-he... Ce presedinte ar fi putut fi !
PS. Slabiciunile de ordin fizic (de exemplu nu putea un rege ghebos si had sa apara pe cal in fata ostilor si sa le ceara sa invinga sau sa piara pt el !) dar in special, cele de ordin moral, etic !
PPS. Base, din pacate, a fost si el om !
PPS. In alta ordine de idei, asta cu "diabetul- o virtute" e exceptionala ! Fara suparare, dar am s-o preiau sa o folosesc ! :)))
Ce vor vestele galbene e bun simt. Daca muncesc sa produca o valoare vor sa aibe dreptul sa foloseasca ei pentru ei personal 75% din valoarea aceea si sa dea statului doar 25%. Traim in societate si mai si ajutam statul cu 25% din ce producem nu traim PENTRU stat si bugetari, nu suntem sclavii lor!
Iar daca tot sunteti specialist in problemele europenilor, poate le explicati tuturor ratiunile aducerii peste ei a unor imigranti aflati inca in Evul Mediu ca mentalitati si apucaturi, ca ei se pare ca nu le inteleg. Poate le detaliati putin si sistemul prin care sunt condusi, mai exact prin interpusii si liderii de carton inventati de marile corporatii. Nu cumva ati aflat si de ce in Est se traieste prost, dar la costurile din Vest si la salarii de zeci de ori mai mici?
Iar daca am ajuns si la Estul salbatic al Europei, poate ne explicati tuturor, in sfarsit, ce e cu inchisorile secrete ale CIA pentru care am fost condamnati de CEDO.
Baesescu are si informatii de la servicii, asa ca, s-ar putea sa aiba dreptate.
A fost un imbold foarte fin pentru noi impotriva puterii, pesediste.
Pe de alta parte miscarile din Romania au fost indreptate impotriva politicilor penale ale unui stat mafiot de a proteja infractorii. Daca in urma acestor miscari s-ar anula toate deciziile CCR din ultimii doi ani atunci am putea vorbi intr-adevar de o "primavara romaneasca".
Sa nu confundam primaverile !
A recunoaste deschis erorile de politica din ultimii 30 de ani, pe chestiuni de migratie, islamizare, securitate, asistanat social, somaj, tehnologie de varf, cooperare militara, ar conduce la implozia Uniunii Europene, clasa politica occidentala s-ar condamna automat, sanctiunea la vot ar fi imediata la europarlamentare (ar catiga masiv nationalistii).
Cred ca o parte a liderilor politici au priceput unde i-a condus nebunia corectitudinii politice si crearii non-stop de drepturi pentru minoritati, migranti, asistati sociali, in detrimentul autohtonilor, majoritatii, contribuabililor.
O taxare descreierata, de pana la 90%, a muncii si capitalului, pentru a intretine iluzia unei societati egalitare, prospere si pasnice.
O ura de sine stupefianta, de autodistrugere a propriilor radacini istorice, culturale, lingvistice, etno-rasiale (in acceptia anglo-saxona).
O parte a elitei politice aflate acum la conducerea UE e convinsa ca "stie mai bine" decat toti europenii cum trebuie sa arate viitorul Europei, nu accepta sub nici o forma vreo critica a sistemului, pare incapabila de reforma si adaptare la noile realitati sociale.
Sistemul democratiilor liberale (cu ambele nuante, social-democrata sau crestin-conservatoare) are realizari incontestabile dar si multe esecuri lamentabile.
A recunoaste unele si altele inseamna luciditate si posibilitate de evaluare realista si de continuare a progresului.
A ramane in "denial", a nega aiurea problemele dand vina pe facebook, pe Putin, pe "fascisti", pe "deplorabili", pe conspiratii, pe oricine numai pe aia care conduc nu, e steril si periculos, ii infurie pe oameni, populatia Europei occidentale nu e deloc in armonie cu liderii actuali, in Franta sau in Germania (binomul de baza al UE).
Sper sa nu asistam la insurectii si rascoale, nu avem nevoie de asa ceva in UE
Care sunt erorile alea?