Unul dintre obiectivele României pe timpul deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE este vaccinarea, a declarat duminică seara ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, conform Agerpres.

Sorina PinteaFoto: AGERPRES

"La Buxelles, unul dintre obiectivele pe care România le are la preşedinţie (Consiliului UE - n.r.) este şi vaccinarea, care a fost promovată şi de preşedinţia Austriei. Am avut discuţii cu comisarul Andriukaitis (Vytenis Andriukaitis, Comisarul pentru Sănătate şi Securitate Alimentară - n.r.) pe această temă şi a apreciat foarte mult eforturile noastre (...). Sunt probleme şi în Franţa în acest moment, sunt curente antivaccin foarte puternice", a spus, la B1TV, Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii a menţionat că Legea vaccinării este în prezent în Parlament şi sunt discuţii referitoare la cuvântul "obligativitate", precizând că, personal, este pentru obligativitatea informării asupra vaccinării.

"Legea vaccinării este în Parlament şi sunt încă dispute privind cuvântul 'obligativitate', adică obligativitatea vaccinării sau obligativitatea informării asupra vaccinării. Eu sunt pentru obligativitatea informării, dar trebuie să menţinem cuvântul 'obligativitate'. (...) Pentru acele comunităţi (de romi - n.r.) există acest tip de campanie pe care îl promovez, campanie door to door (... ). Pentru aceste comunităţi Legea vaccinării este ca şi cum n-ar exista, dar şi ei sunt ai noştri", a adăugat Pintea.

Ministrul a spus că anul acesta a mers în mai multe comunităţi sărace din ţară pentru a susţine vaccinarea.

"Este o altă lume, este o altă Românie (în câteva dintre comunităţile vizitate - n.r.), care nu mi-aş fi dorit să existe în acest an, dar din păcate există (...). Da, am fost în acele comunităţi, am vaccinat copii, urmează alte etape de vaccinare, care nu ştim dacă se vor întâmpla, de aceea mi-am propus să urmăresc îndeaproape. Dar, pe de altă parte, există aceste zone unde oamenii sunt săraci şi nu am văzut în mod deosebit implicarea autorităţilor locale, adică nu putem spune 'aşa sunt ei', este datoria noastră să încercăm să-i educăm, să luăm copiii să-i educăm, pentru că până la urmă educaţia poate să-i schimbe. E o altă lume, e un lucru foarte bun că am început această campanie", a afirmat Sorina Pintea.