Barna: Moțiunea de cenzură va fi depusă, foarte probabil, săptămâna viitoare / Iohannis are legitimitatea de a dialoga cu parlamentarii

de DG     HotNews.ro
Sâmbătă, 8 decembrie 2018, 18:23 Actualitate | Politic


Klaus Iohannis si Dan Barna
Foto: Presidency.ro
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă va fi depusă, cel mai probabil, săptămâna viitoare, a precizat sâmbătă președintele USR, Dan Barna. În context, el a comentat că președintele Klaus Iohannis are legitimitatea de a dialoga cu orice parlamentar al statului român.

"Discuțiile vor continua și la începutul acestei săptămâni. Foarte probabil moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna care urmează. Președintele României este persoana cu cea mai mare legitimitate politică din statul român. Președintele României a fost votat de 6 milioane de români. Din punctul meu de vedere, da, el este una dintre persoanele care are resursa de credibilitate și de legitimitate pentru a transmite mesaje politice oricărui actor politic din România. Din această poziție el poate să aibă dialog legitim cu orice persoană politică din statul nostru", a declarat Dan Barna, citat de Mediafax.

Întrebat dacă nu ar încălca președintele Iohannis Constituția dacă le-ar spune parlamentarilor majorității să voteze moțiunea de cenzură, liderul USR a răspuns: "Eu spun că poate să aibă un dialog cu orice parlamentar din statul român. În ce fel va folosi acest dialog este strict la dispoziția domniei sale".

Dan Barna a afirmat, joi la Parlament, că a discutat în urmă cu câteva zile cu șeful statului Klaus Iohannis despre moțiunea de cenzură și despre actualul context politic.

Întrebat cine a inițiat acest consultări, dacă a fost chemat de către Iohannis sau a solicitat el o întrevedere cu președintele, liderul USR a spus: "În general se întâmplă într-o direcţie sau alta. Nu avem un tipar pe treaba asta. Stăm de vorbă din când în când".

De asemenea, cu altă ocazie, Dan Barna a făcut apel la șeful statului să participe la viitoarele ședințe ale Executivului pentru a împiedica adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru amnistie și grațiere.

În schimb, Klaus Iohannis a declarat, miercuri, întrebat dacă mai susține o moțiune de cenzură în momentul de față, că nu el trebuie să o susțină, precizând că "Opoziția trebuie să susțină o moțiune de cenzură și sper să o facă". PNL-USR-PMP au anunțat că în următoarea perioadă, până la încheierea sesiunii parlamentare, vor depune o moțiune de cenzură împotriva Cabinetului Dăncilă, în momentul de față aflându-se în negocieri pentru susținerea la vot a demersului.

















1410 vizualizari

  • 0 (10 voturi)    
    Opozitia nu-si permite (inca) un esec (Sâmbătă, 8 decembrie 2018, 21:48)

    animatron [utilizator]

    Daca motiunea nu trece, i se ofera dlui Dragnea o noua oportunitate de a-si vedea intarite imaginea publica si autoritatea in PSD.

    Se va ajunge la ridicol, dupa atatea tentative de a-l indeparta de la conducerea PSD sau de a-i da jos guvernul.

    Dnii din opozitie sa numere cu atentie, sa nu vina cu exagerari si fantezii, am vazut cum s-a intamplat la PSD, unde au vorbit cu zecile contra dlui Dragnea, au semnat insa putini, iar in final doar vreo 5-6 au iesit in fata sa "lupte".

    Sper ca in caz de succes, Opozitia sa aiba un plan clar si eficient de preluare a Guvernarii in perioada asta foarte dificila, cu alegeri europarlamentare si presedintia UE.

    Deocamdata, daca se aduna toti nemultumitii, mi se pare ca ajungem la un fel de guvern de "uniune nationala anti-PSD".

    Din viitorul guvern vor dori sa faca parte PNL, USR, PMP, Pro-Romania dlui Ponta, poate si amici ai dlui Ciolos, eventual dizidenti PSD, deputati de la minoritati si aproape inevitabil "politicienii de moravuri usoare" de la UDMR.

    Cam mare aglomeratia la ciolanul Puterii, nu e deloc incurajator daca speram stabilitate si coerenta.

    Riscam ca PSD-ul trimis in opozitie sa profite (ca pe vremea dlui Ciolos) de gafe si dezordine pentru a-si convinge electorii sa voteze iar in masa si sa castige astfel europarlamentarele !
    • -1 (3 voturi)    
      PSD din rău în mai rău. (Duminică, 9 decembrie 2018, 8:44)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      Pericolul este pentru noi,nu pentru opoziție sau PSD.Am văzut că Dragnea pune miniștri și prim miniștri din ce în ce mai proști.Face asta așa de afurisit,nu pentru-că PSD nu ar avea și oameni civilizați.Chiar mă întreb de ce mai stau în PSD unii,pentru-că ce a scos Dragnea în față face de rușine pe toți pesediștii.
  • -3 (5 voturi)    
    5.200.000 de voturi dau legitimitate? (Duminică, 9 decembrie 2018, 0:28)

    kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator]

    atunci ponta e dupa klaus!
    • -1 (3 voturi)    
      Barna in Ochi este nitzel Sfatos (Duminică, 9 decembrie 2018, 12:05)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui kingdavidhotel(banat pentru adevar?)

      Asta ca sa arate ca si usereuu conteaza. Presedintele Romaniei se Orienteaza la ce Spune Poporul nu o Barna de Lemn
  • -3 (3 voturi)    
    A dialoga (Duminică, 9 decembrie 2018, 2:30)

    lider [utilizator]

    Cine cu cine, a da mutulica cu cine va avea rabdare...
  • -3 (3 voturi)    
    FAPTE PT PRIMUL MANDAT (Duminică, 9 decembrie 2018, 3:36)

    elysyum [utilizator]

    KWJ are 2 obiective majore de tara IN PRIMUL MANDAT...aducerea SKODA in RO si intrarea deplina a RO in spatiul Schenghen atunci merita pe deplin inca un mandat. pt cel de al doilea mandat prededintele castigator oricine va fi el trebuie sa obtina vizele de SUA si aderarea la moneda EURO.
    • +1 (1 vot)    
      Tipic bananier. (Duminică, 9 decembrie 2018, 11:52)

      Marionette [utilizator] i-a raspuns lui elysyum

      Obiectivele noastre tin doar de cum sa fugi mai repede din acest iad. Nimic despre raioformarea iadului.
      Obiective de stat bananier, nu spun ca sunt rele neaparat dar ne devoaleaza micimea.
      1. Cum sa mai aducem o mare companie in tara dandu-i conditii la care nici un IMM local nu poate visa, deci dublu standard in conditiile in care marile companii dau mai putini bani la buget decat IMM-urile.
      2. Cum putem sa ne ducem dracu' mai usor in UE si fara nenorocitul de buletin si fara sa asteptam la rand.
      3. Cum putem sa ne ducem dracu' in SUA.
      4. Cum sa scapam de grija banilor interni.
      Nimic despre curentul modernist care matura acum UE: cum sa dereglementam, cum sa micsoram taxele etc.
      Suna asa a "ieri" filozofia asta .... Pana la anul sper sa fie antica si depasita!


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version