Președinția și Guvernul au termen până pe 13 decembrie să transmită punctele de vedere în legătură cu sesizarea unui conflict juridic de natură constituțională în ceea ce privește remanierea a doi miniștri, au spus surse din CCR citate de Agerpres.

Valer Dorneanu, presedintele CCRFoto: Agerpres

Guvernul a depus vineri la Curtea Constituțională sesizarea pe tema remanierilor, a anunțat premierul Viorica Dăncilă. Ea a spus că singura situație incertă în pragul preluării de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene este creată de șeful statului, care refuză să semneze numirea Liei Olguța Vasilescu la Dezvoltare și a lui Mircea Drăghici la Transporturi. "Nu ne-am dorit acest lucru, dar interesul României este mai presus de jocul politic sau de campanie electorală", a spus Dăncilă.

În replică, președintele Klaus Iohannis și-a menținut refuzul de a semna numirea celor doi miniștri și a precizat, într-o declarație de presă, că sesizarea nu rezolvă cu absolut nimic situația pentru că la mijloc nu este o problemă constituțională, ci una politică.

Iohannis a mai spus că va aștepta răspunsul Curții Constituționale și a respins orice acuzații potrivit cărora ar bloca astfel activitatea guvernului. El s-a lansat într-un atac dur la adresa lui Dăncilă și Dragnea, precizând că adevărata problemă este că, de facto, România nu are un prim-ministru și că ”guvernul este condus de infractorul Dragnea, prin interpuși”.

PSD a decis, în ședința Comitetului Executiv Național al PSD din 20 noiembrie, remanierea lui Lucian Șova de la Ministerul Transporturilor și a lui Paul Stănescu de la conducerea Ministerului Dezvoltării, propunând-o pe Lia Olguța Vasilescu la Transporturi și pe Ilan laufer la Ministerul Dezvoltării. Șeful statului a refuzat însă numirea Olguței Vasilescu la Transporturi și a lui Ilan Laufer pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, astfel că PSD a venit cu o nouă propunere - Lia Olguța Vasilescu la Dezvoltare și Mircea Drăghici la Transporturi. Șeful statului nu a semnat însă decretele de revocare din funcție a miniștrilor Lucian Șova și Paul Stănescu, care au demisionat.