PNL: Guvernul PSD-ALDE taie pensiile românilor cu 102 lei pe lună, de la 1 ianuarie

de I.R.     HotNews.ro
Joi, 6 decembrie 2018, 17:34 Actualitate | Politic


Dan Vilceanu
Foto: Facebook
​Deputatul PNL Dan Vîlceanu a declarat, joi, că Guvernul PSD-ALDE urmează să taie pensiile, începând cu 1 ianuarie, cu 102 lei pe lună, transmite Agerpres.

"Aşa cum toată lumea a văzut, venind dinspre sindicatele din penitenciare, a fost dat publicităţii un proiect de ordonanţă de urgenţă privind reducerea unor cheltuieli în anul 2019, cheltuieli care se referă la pensii şi la salarii. Practic, acest Guvern PSD - ALDE taie pensiile românilor începând cu 1 ianuarie cu 102 lei pe lună, drept pe care pensionarii îl aveau în legea pensiilor. Aşa cum ştiţi, în fiecare an pensiile trebuie indexate cu inflaţia şi jumătate din salariul mediu brut, lunar. Asta înseamnă că pensionarii vor avea o iarnă foarte grea, pentru că toate se scumpesc: medicamente, curent, combustibil şi pensionarii vor fi cei care duc greul în acest an, greul incompetenţei acestei guvernări. De asemenea, cei care lucrează în sistemul bugetar sau sunt plătiţi cu fonduri de la buget vor avea drepturile salariale prevăzute prin legea salarizării, votată anul trecut în Parlament, îngheţate la nivelul anului 2018, adică dreptul lor prevăzut de legea salarizării nu va fi aplicat", a spus Vîlceanu, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că actuala guvernare face promisiuni prin legi, care apoi nu mai sunt aplicate.

"Un alt aspect foarte grav se referă la orele suplimentare care nu mai sunt plătite. Gândiţi-vă că orele de gardă ale medicilor sunt considerate ore suplimentare. Nu poţi să pui medicii să facă gardă şi să nu le plăteşti aceste ore de gardă. Celor din sistemul penitenciar, de exemplu, le sunt plătite orele suplimentare, dar gărzile medicilor nu vor mai fi plătite. Asta arată foarte clar că această guvernare, cu programul ei de guvernare, reprezintă un eşec pe toate liniile şi ne mai arată faptul că românii sunt minţiţi zi de zi", a susţinut liberalul.

















7464 vizualizari

  • +8 (16 voturi)    
    Romanii sunt prosti si voteaza PSD (Joi, 6 decembrie 2018, 17:49)

    2087 [utilizator]

    Chiar credeti ca romanii au invatat ceva din ultimii 30 de ani?
  • -1 (15 voturi)    
    dupa discurs (Joi, 6 decembrie 2018, 18:01)

    mmmircea [utilizator]

    as putea jura ca e un psd-ist. Ce sa vezi e doar unul care si-a insusit bine discursul psd-ist si il foloseste impotriva psd-ului. E un discurs gretos ce denota mari carente de bun simt si de educatie. De la mine nu va vedea niciun vot, asa cum nici PSD-ul nu a primit in veci vreun vot de la mine. Ne trebuie oameni noi, cu alte mentalitati.
    • +8 (12 voturi)    
      sper ca o sa votezi (Vineri, 7 decembrie 2018, 9:03)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui mmmircea

      usr sau mri...
      ca daca imbratisezi faza cu "toti sunt la fel si eu cu inteligenta mea superioara m-am prins si nu merg la vot" o sa scapam de psd dupa ce romania o sa se imparta din nou in 3 tarisoare
  • +4 (16 voturi)    
    Nici cu voi Pnl (Joi, 6 decembrie 2018, 18:20)

    ady77 [utilizator]

    Nu imi este rusine, toti o apa si un pamant sunteti.
    Probabil ca va e dor de usl 3.0,
  • -2 (16 voturi)    
    Astia de la PNL sunt chiar habauci, cum poti (Joi, 6 decembrie 2018, 19:30)

    xrogo [utilizator]

    taia ceva ce n-ai dat, saracii de ei, propaganda le sta-n gat, stirea asta este exact ca si stirea anuntata de alta habauca, madam Turcan cand in plenul Cameri Deputatilor anunta revocarea lui Dragnea si a lui Iordache!
  • +2 (14 voturi)    
    Mai multa ratiune (Joi, 6 decembrie 2018, 19:42)

    Radu I [utilizator]

    Acest Gaga al PNL-ului cauta sa invrajbeasca pensionarii prin prostia lui incomensurabila. Cum a ajuns el la aceasta suma fixa pentru fiecare pensionar ? Dupa ce ca majoritatea pensionarilor au probleme cu banii, mai vine si acest nimeni si le mai baga o stramba in suflet, acum de sarbatori. Tot fara sa gandeasca a afirmat la televizor ca nu sunt bani de pensii pentru luna decembrie. Acest individ vrea sa acceada la putere.Daca este capabil sa vina cu programe de crestere a pensiilor , ca sa nu mai planga de mila pensionarilor.
  • +7 (13 voturi)    
    Blah blah (Joi, 6 decembrie 2018, 20:11)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Marea Prostime votanta si simpatizanta a Ciumei Rosii nu este interesanta in studii, dovezi sau argumente. Pe ei ii intereseaza cifrele. A crescut? Bun. A scazut? Deci nu e bine.

    Ah, ca ziceti voi ca odata cu cresterea pensiei sau slariului cresc si preturile (si inflatia, deficitul, impozitele si alte taxe, dobanzi etc.), si nu mai e putere de cumparare? Pai Soros, UE, strainii si multinationalele sunt de vina. Eventual opozitia, ONG-urile, bancile si martienii LGBT.

    In rest, sa fim sanatosi, ca o viata avem... iar unii o petrec cu palma intinsa si capul plecat, fara scoala, fara munca la 30 de ani.
  • +2 (8 voturi)    
    Soarta Romaniei ii preocupa mult pe parlamentari (Joi, 6 decembrie 2018, 21:05)

    bubaru [utilizator]

    Va asteptam peste doi ani sa ne mintiti la fel!
    Tineti minte: daca va grabiti si ajungeti pe alte cai (prezidentiale) la guvernare si nu faceti fata (de Orban), atunci veti avea soarta pntcd-ului.
    Nu este mai bine sa va lasati pielea sarpelui pdl in urma si sa asteptati sa cada dobitocii astia singuri? Lasati gargara cu ,,soarta Romaniei,,!
  • +2 (6 voturi)    
    excelent! (Vineri, 7 decembrie 2018, 9:00)

    liviu_ [utilizator]

    asa le trebuie!
    pacat ca e numai cu 100 de lei!
    sa vada si ei ce voteaza! poate asa se mai trezesc
  • 0 (2 voturi)    
    ESTE ADEVARAT (Vineri, 7 decembrie 2018, 11:01)

    jidanul [utilizator]

    Aici pnlisto-pdl-istii au un pic mai multa dreptate in cea ce priveste politicile sociale ale guvernului actual, lipsa de consecventa, lipsa sigurantei in comunicare si a aplicarii legilor propuse chiar de psd-isti, harababura declaratilor. Toti oliticienii nostrii trebuie sa inteleaga ca atunci cand se face o lege, legea trebuie aplicata integral, fara exceptii, prorogari, discriminari, abuzuri. Legea 153/2017 a produs, in administratia publica locala (primarii, conslii judetene si directii subordonate s.a.), un haos total, discriminari si abuzuri de neimaginat.
  • +3 (3 voturi)    
    E plina lumea de analfabeti (Vineri, 7 decembrie 2018, 11:48)

    Leulroman [utilizator]

    Iata ce spune mai sus un deputat analfabet :" ​Deputatul PNL Dan Vîlceanu a declarat, joi, că Guvernul PSD-ALDE urmează să taie pensiile, începânanuarie, cu 102 lei pe lună,......"
    Mai neispravitule nu mai minti lumea. Nu pensile se taie de la 1 ianuarie,ci se renunta la CRESTEREA valorii punctului de pensie dupa lege (tu zici ca ar fi 102 lei),si se duce la valoare dubla de la 1 sept. Deci punctual nepriceputule,si nu se scade ci nu se mai adauga. Si apoi aii depinde cate puncte are fiecare.Eu am lucrat ca inginer miner si am 4,5 puncte,deci nu-mi mai dau 509 lei/lunar. Mai departe ,tot este o inselatore intrucat imi taie creserea valorii punctului pentru 8 luni si-mi da,dupa 1 sept ,pentru 4 luni,cca. 500 lei ..Dar aici mai sunt si alte mecherii pe care voi nu le pricepeti
    • 0 (0 voturi)    
      asa este (Sâmbătă, 8 decembrie 2018, 13:52)

      bokila1 [utilizator] i-a raspuns lui Leulroman

      potrivit actualei legi a pensiilor, la 1 ian 2019, punctul de pensie trebuia sa creasca cu cca 22,5 procente adica cu rata inflatiei plus 50% din cresterea salariului mediu brut.
      In 2018 salariul mediu brut a crescut cu 36% prin trecerea contributiilor la angajat, chiar daca netul a crescut foarte putin.
      Dar ticalosii din psd nu maresc cu nimic la 1 ianuarie, ceea ce ar trebui sa provoace revolta pensionarilor care au macar un neuron in cap .


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version