Raluca Prună, despre cazul Tăriceanu: Noi am mutat instanța de judecată în Parlament

de DG     HotNews.ro
Marţi, 4 decembrie 2018, 11:00 Actualitate | Politic


Raluca Pruna
Foto: Facebook.com
Fostul ministru al Justiției Raluca Prună spune, referitor la procedura ridicării imunității parlamentare, că Parlamentul a ajuns un fel de instanță de judecată care decide cine este sau nu este urmărit penal. Ea se așteaptă ca senatorii să respingă solicitarea DNA de încuviințare a urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu care este acuzat că a luat mită în valoare de 800.000 de dolari.

Mă aştept ca această cerere să fie respinsă în Senat, pentru că am văzut în multele situaţii din trecut că în general, astfel de cereri nu se aprobă de către Camera care este sesizată în acest caz”, a declarat Prună, la RFI.

Fostul ministru a arătat că această procedură a fost adesea criticată de oficialii de la Bruxelles, Parlamentul fiind acuzat de blocarea anchetelor în rapoartele MCV.

”Bruxelles-ul a fost întotdeauna critic în rapoartele pe care le publică în cadrul MCV cu privire la această procedură. Dincolo de faptul că e o procedură discutabilă şi că de fapt asigură o mantie din aceasta de impunitate până la urmă pentru oamenii politici, pentru cei care au un mandat şi care se folosesc de el pentru o imunitate, alta decât imunitatea politică pentru declaraţii, dar revin, în afară de asta, procedura aceasta a fost în trecut şi o procedură care a fost complet aleatorie. Îmi aduc aminte, în 2016, în aceeaşi zi s-a cerut ridicarea imunităţii a două persoane politice, evident, din Parlament. Pentru prima s-a respins, era cineva de la PSD, pentru a doua s-a acceptat pur şi simplu pentru că deputaţii plecaseră din sală. Este o procedură profund discutabilă (...). Am văzut în nenumărate rânduri că nevinovăţia se stabileşte în comisiile juridice ale Senatului. Acolo se analizează dosarele, se uită lumea pe dosarul primit de la Parchetul care face cererea, sunt oameni politici care fac declaraţii şi care spun m-am uitat, nu există probe. Deci noi am mutat instanţa de judecată, am făcut un fel de pre-instanţă de judecată, de filtru, care nu este în cadrul instituţiilor judiciare, ci este în Parlament, deci se apără unii pe alţii”, afirmă fostul ministru tehnocrat.

Comisia juridică Senatului a amânat marți votul asupra solicitării DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale împotriva președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, acuzat de luare de mită. Solicitarea vizează fapte din timpul mandatului său de premier.



















1259 vizualizari

  • +5 (7 voturi)    
    Cum așa? (Marţi, 4 decembrie 2018, 11:08)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Cum pote fi o adunătura de hoți si complici la jaf, așa cum e parlamentul, instanta de judecată? Păi ăstia in afara de furt si sa distruga Justitia nu au făcut nimic altceva. ABSOLUT NIMIC ! Niste secături votate de hoti, asistati sociali, pensionari si bugetari puturosi.
    • +1 (3 voturi)    
      Ai uitat de pensiile speciale (Marţi, 4 decembrie 2018, 13:50)

      ty [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      si aia voteaza. Eventual pot fi bagati la inalti asistati sociali
  • +5 (7 voturi)    
    Numai Marea Adunare Nationala (Marţi, 4 decembrie 2018, 11:15)

    emil bobu [utilizator]

    il poate condamna pe Tariceanu.

    De Dragnea nu mai spun nimic, el a vazut cat de ticalosi sunt romanii si cat de usor pot fi cumparati.
  • +4 (6 voturi)    
    de ce nu sesizeaza nimeni ccr? (Marţi, 4 decembrie 2018, 11:28)

    Francisc 1 [utilizator]

    .
  • +3 (5 voturi)    
    exact! (Marţi, 4 decembrie 2018, 12:29)

    liviu_ [utilizator]

    este inadmisibil ca parlamentul sa fie instanta de judecata...
    also neconstitutional (separarea puterilor in stat SI toti oamenii nu sunt egfali in fata legii)!

    ce sa zic... o sa amane pana la finalul lui decembrie si apoi se claseaza cazul ca s-a prescris fapta!

    la noi nici macar nu mai vor sa fie considerati nevinovati parlamentarii... la noi ne bazam pe vicii de procedura, pe prescriere, amnistii etc....

    deci oamenii nu isi neaga , ci doar vor sa scape de dosar si cazier!

    eu ma bag acu si bat un batran pe strada... si sunt arestat (cum e normal).
    - daca sunt amnistiat/gratiat eu tot am batut batranul ala, dar sunt privit ca un om normal, desi nu sunt!
    - daca politistu a stranutat pe probe sa zicem si scap prin "viciu de procedura" eu l-am batut, chiar daca am scapat!
    - daca sunt parlamentar si nu ma lasa colegii "la greu" de asemenea l-am batut
    - daca trece prea mult timp si se prescrie... tot l-am batut...
    in toate aceste situatii (ipotetice) eu sunt vinovat, doar ca nu platesc pentru fapta mea!

    intr-o situatie similara sunt multi politicieni... ei sunt vinovati, dar nu incearca sa scape de vinovatie, ei incearca doar sa ocoleasca ... dezavantajele care vin odata cu vinovatia!

    Singura modalitate de a-mi dovedi nevinovatia este ca un procuror sa bage un NUP sau un judecator sa ma declare (inclusiv dupa recurs) nevinovat! Altfel suspiciunea este (si ar trebui) sa atarne asupra mea...
    La noi nu ne mai luam de asta... bagam "nevinovat pana la proba contrarie" pt parlamentari... pt juristi sau protestatari o bagam pe aia cu "vinovat si gata" si am rezolvat...
    si prostii (adica noi) bun botu


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version