Comisia Iordache reia marți, de la ora 13.00, discuțiile privind OUG 92 de modificare a legilor justiției. Actul normativ a fost deja adoptat de Parlament cu amendamente, însă a fost retrimis la comisie pentru dezbaterea unei propuneri a CSM. Parlamentarii ar urma să discute și modificările la codul de procedură penală ca urmare a deciziei Curții Constituționale.

Florin IordacheFoto: Hotnews

Pe 12 noiembrie, Comisia specială privind legile justiției a adoptat un raport favorabil privind Ordonanța de Urgență 92/2018, care prevedea printre altele amânarea pensionării anticipate a magistraților, modificând mai multe articole din cele trei legi ale justiției. A rămas în lege amânarea până la începutul lui 2020 a pensionării anticipate pentru magistrații cu minimum 20 de ani vechime, fiind așteptat un punct de vedere de la CSM, precum și prevederea prin care vechimea necesară pentru procurorii DNA și DIICOT crește la 10 ani.

Raportul a trecut de Camera Deputaților și apoi a mers la Senat, acest for trimițând OUG înapoi la comisie.

Amendamentul propus de CSM pentru modificarea Legii 317/2004 prin OUG 92/2018 prevede următoarele: "Durata mandatului membrilor aleși, judecători și procurori și reprezentanți ai societății civile, ai CSM este de șase ani, fără posibilitatea reînvestirii, beneficiind de aceleași drepturi și obligații. Membrii CSM desfășoară activitate permanentă și nenormată și au calitatea de demnitar. Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administrația publică centrală, aprobată cu modificări prin Legea ne. 760/2001, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător. În cadrul cabinetului membrului Consiliului pot fi prevăzute și posturi de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor. Pe aceste posturi pot fi detașați și judecători sau procurori, la solicitarea membrului în subordinea căruia este organizat cabinetul, care beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru judecătorii și procurorii detașați. Directorul de cabinet și consilierii care nu au calitatea de personal de specialitate jurifică asimilat judecătorilor și procurorilor beneficiază de drepturile salariale prevăzute de lege pentru consilierii președintelui CSM", prevede amendamentul adus de CSM pentru articolul 54 (1) din Legea 317/2004, republicată.