Senatorul USR Vlad Alexandrescu afirmă că amnistia şi graţierea vor deveni realitate în curând, iar președinția Consiliului Uniunii Europene va prinde România "amnistiată şi graţiată".

Vlad AlexandrescuFoto: Facebook - Vlad Alexandrescu

"Eu mă aştept ca o Ordonanţă de Urgenţă privind amnistia şi graţierea să fie emisă de către Guvern şi chiar să fie emisă probabil înainte de sfârşitul sesiunii parlamentare, adică până la sfârşitul lunii decembrie, pentru ca preşedinţia Consiliului UE să prindă România amnistiată şi graţiată", a declarat la RFI senatorul USR Vlad Alexandrescu.

El nu exclude ca de sărbători Guvernul Dăncilă să facă românilor "cadou" un mare val de criminalitate şi de încurajare a corupţiei.

Săptămâna trecută, Liviu Dragnea i-a cerut ministrului Justiției, Tudorel Toader, o soluție pentru amnistie și grațiere până la finalul acestui an, în caz contrar o soluție va fi decisă în CEX al PSD, au declarat surse social-democrate pentru Hotnews.ro. Dacă ministrul Justiției nu va găsi o modalitate de a da amnistia și grațierea, liderii social democrați vor lua o decizie clară într-o ședință a Comitetului Executiv, i-ar fi transmis președintele PSD ministrului Justiției.

CITEȘTE ȘI:Cadoul lui Dragnea de Centenar. Șeful PSD i-a cerut ministrului Justiției o soluție pentru amnistie și grațiere până la finalul anului