Curtea Constituţională a publicat, miercuri, motivarea deciziei 633 din 12 octombrie 2018, referitoare la modificările aduse Codului de Procedură Penală. În motivare există şi două opinii separate, formulate de judecătorii Daniel Morar şi Liviu Stanciu, potrivit Mediafax.
Curtea Constituțională a publicat motivarea deciziei 633 din 12 octombrie 2018, referitoare la modificările aduse Codului de Procedură Penală, document care conține 430 de pagini. În motivare există şi două opinii separate, formulate de judecătorii Daniel Morar şi Liviu Stanciu.
Curtea Constituţională a constatat că un număr de 64 de dispoziţii din legea de modificare a Codului de Procedură Penală sunt neconstituţionale, în timp ce 31 de dispoziţii pentru care s-au ridicat obiecţii sunt constituţionale. Judecătorii CCR s-au pronunţat, pe 12 octombrie, pe trei obiecţii de neconstituţionalitate a legii de modificare a Codului de Procedură penală, obiecţii formulate de ÎCCJ, PNL-USR şi Preşedintele României. Curtea a dispus conexarea celor trei sesizări.
Codul de Procedură Penală se întoarce în Parlament pentru punerea în acord a acestuia cu decizia CCR.
Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea Constituţională, „cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia şi a constatat” că un număr total de 64 de dispoziţii din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară sunt neconstituţionale.
CCR a mai constatat că, în raport cu criticile formulate, sunt constituţionale un număr total de 31 de dispoziţii din legea pentru modificarea Codului de Procedură Penală.
„Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, prim-ministrului şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Argumentele reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arăta într-un comunicat de presă al CCR.
CCR a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile din legea de modificare a Codului de Procedură Penală care fac referire la efectele pe care le va avea intrarea în vigoare a noului CPP în dosarele aflate pe rol şi asupra hotărârilor pronunţate.
CCR a constatat cu unanimitate de voturi, că este neconstituţional art. II din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, articol care cuprinde „Dispoziţii finale şi tranzitorii”.
„Dispoziţiile prezentei legi se aplică tuturor cauzelor aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare şi hotărârilor pronunţate până la această dată. Hotărârile pronunţate până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi supuse căilor de atac prevăzute de prezenta lege şi vor fi analizate şi sub aspectul motivelor reglementate de aceasta”, prevede articolul declarat neconstituţional.
De asemenea, articolul mai arată faptul că „termenele pentru exercitarea căilor de atac declarate împotriva hotărârilor pronunţate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi pentru motivele prevăzute de aceasta încep să curgă la data intrării sale în vigoare”.
„Instanţele competente să soluţioneze căile de atac declarate potrivit prezentei legi şi pentru motivele reglementate de aceasta sunt cele competente potrivit Legii nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare”, mai prevede art.II din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, declarat neconstituţional de CCR.
Curtea Constituţională a declarat ca fiind neconstituţionale prevederile din noul Cod de Procedură Penală care introduc cazuri suplimentare în care poate fi cerută revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive. Potrivit unui comunicat de presă al CCR, printre prevederile declarate neconstituţionale din legea de modificare a Codului de Procedură Penală se numără cea care arată că revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută atunci când „f) hotărârea de condamnare s-a întemeiat pe o prevedere legală de incriminare care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională, în tot sau în parte sau într-o anumită formă de interpretare, de către Curtea Constituţională”.
De asemenea, au fost declarate neconstituţionale şi două noi motive de revizuire: „g) neredactarea şi / sau nesemnarea hotărârii de condamnare de judecătorul care a participat la soluţionarea cauzei; h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă”.
O altă prevedere din CPP declarată neconstituţională prevede că „hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei, şi se semnează de membrii completului care au participat la administrarea probelor şi judecata în fond, precum şi de grefier”.
CCR a mai declarat neconstituţional articolul din CPP care spune că o contestaţie împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: „d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, inclusiv o lege penală mai favorabilă sau o decizie a Curţii Constituţionale referitoare la conţinutul infracţiunii pe care s-a întemeiat hotărârea penală pronunţată”.
Articolul care prevede că „Efectul măsurilor reparatorii trebuie să plaseze persoana suspectată sau acuzată în aceeaşi poziţie în care s-ar afla dacă nu s-ar fi produs încălcarea drepturilor sale”, precum şi cel care spune că „Are dreptul la repararea pagubei şi persoana împotriva căreia, în cursul procesului penal, s-a luat o măsură preventivă ori una asigurătorie dacă, ulterior, parchetul a dispus clasarea ori instanţa de judecată a dispus achitarea” au fost declarate, vineri, ca fiind neconstituţionale.
„La articolul 438, după alineatul (1) se introduc patru noi alineate, alin. (11 ) – (14 ), cu următorul cuprins: „(11 ) Recursul în casaţie poate fi declarat numai în favoarea condamnatului în următoarele cazuri: 1. când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o alta fapta decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecata, 2. când faptei săvârşite i s-a dat o greşita încadrare juridică; 3. când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii de natură să influenţeze soluţia procesului; 4. când s-a comis o eroare gravă de fapt; 5. când judecătorii de fond au comis un exces de putere, în sensul că au trecut în domeniul altei puteri constituite în stat. (12 ) De asemenea, pot fi atacate cu recurs în casaţie hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a unui drept prevăzut de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în cauze similare. (13 ) Instanţa, soluţionând recursul în casaţie, verifică hotărârile atacate sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute în alineatele precedente, punându-le în prealabil în discuţia părţilor. (14 ) Recursul în casaţie în favoarea inculpatului poate fi declarat oricând”, sunt prevederile declarate neconstituţionale.
CCR a constatat și că sunt neconstituţionale o serie de prevederi care se referă la dreptul la apărare al suspecţilor şi inculpaţilor, precum şi posibilitatea acestora de a participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală sau la orice audiere.
CCR a decis că este neconstituţional articolul din legea de modificare a Codului de Procedură Penală care spune că „Organele de urmărire penală şi instanţele de judecată sunt obligate să asigure subiecţilor procesuali principali şi avocatului timpul necesar pregătirii apărării, care nu poate fi mai mic de 3 zile, cu excepţia luării sau judecării măsurilor preventive, când termenul nu poate fi mai mic de 6 ore şi înlesnirile necesare pregătirii apărării, prin punerea la dispoziţie şi comunicarea întregului material de urmărire penală în formă electronică”.
Judecătorii constituţionali au respins şi prevederea din CPP care stipulează faptul că „Încălcarea drepturilor prevăzute la acest articol (dreptul la apărare – n.r.) se sancţionează cu nulitatea absolută a actelor efectuate cu nesocotirea acestora”.
Prevederea potrivit căreia „Suspectul sau inculpatul poate participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală sau la orice audiere, la solicitarea acestuia” a fost şi ea declarată neconstituţională, precum şi cea care arată că „În vederea pregătirii apărării, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunoştinţă de întreg materialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfăşurate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi privind măsurile privative sau restrictive de drepturi, la care avocatul participă. Judecarea cererilor privind măsurile preventive nu poate începe până la momentul la care avocatului nu i se asigură timpul necesar pregătirii apărării şi numai după ce judecătorul se asigură că acesta a avut suficient timp pentru parcurgerea întregului material al dosarului de urmărire penală, dar nu mai puţin de 4 ore. Încălcarea acestui drept atrage nulitatea absolută a încheierii de dispunere a măsurii preventive”.
CCR a stabilit că este neconstituţională sintagma „probele sau” din textul „Persoana cu privire la care, din probele sau indiciile temeinice existente în cauză, rezultă că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală se numeşte suspect”. De asemenea, CCR a stabilit că este neconstituţională sintagma „sau procurori” din prevederea care arată că „Repartizarea tuturor cauzelor către judecători sau procurori se face aleatoriu”.
Judecătorii CCR au declarat, vineri, ca fiind neconstituţional articolul din Codul de Procedură Penală care prevede că interceptările care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării nu pot fi folosite la dosarul de urmărire penală.
Curtea Constituţională a respins un articol din legea de modificare a Codului de Procedură Penală care face referire la procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică.
„Cererea formulată de procuror trebuie să cuprindă: indicarea măsurilor de supraveghere tehnică care se solicită a fi dispuse, numele sau alte date de identificare a persoanei împotriva căreia se dispune măsura, dacă 17 sunt cunoscute, indicarea probelor ori a datelor din care rezultă săvârşirea unei infracţiuni pentru care se poate dispune măsura, indicarea faptei şi a încadrării juridice, iar, în cazul măsurii supravegherii video, audio sau prin fotografiere, dacă se solicită şi încuviinţarea ca organele de urmărire penală să pătrundă în spaţii private indicate pentru a activa sau a dezactiva mijloacele tehnice ce urmează a fi folosite pentru executarea măsurii supravegherii tehnice, motivarea caracterului proporţional şi subsidiar al măsurii. Procurorul trebuie să înainteze dosarul judecătorului de drepturi şi libertăţi”, este textul declarat neconstituţional.
„Convorbirile, comunicările sau conversaţiile interceptate şi înregistrate, care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau persoanele care fac obiectul cercetării ori care nu contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor nu pot fi folosite sau ataşate la dosarul de urmărire penală. Acestea se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale cu asigurarea confidenţialităţii şi pot fi puse la dispoziţia celui vizat, la solicitarea acestuia. La soluţionarea definitivă a cauzei, acestea vor fi şterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal, dacă nu s-a obţinut mandat de interceptare şi pentru restul convorbirilor. În cazul în care, pe parcursul derulării activităţii de interceptare sau înregistrare a convorbirilor, comunicărilor sau conversaţiilor rezultă indiciile săvârşirii şi a altor infracţiuni, poate fi cerută completarea mandatului şi cu privire la acele infracţiuni. Convorbirile, comunicările sau conversaţiile interceptate şi înregistrate, pot fi folosite numai pentru probarea faptei ce formează obiectul cercetării ori contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor pentru care s-a solicitat autorizarea de la judecătorul de drepturi şi libertăţi”, este textul declarat neconstituţional.
De asemenea, judecătorii constituţionali au respins şi prevederea din CPP care spune că „După încetarea măsurii de supraveghere tehnică, procurorul informează, în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat, precum şi pe toate persoanele care au fost supravegheate tehnic în legătură cu subiectul mandatului şi care nu au avut nicio calitate în cadrul urmăririi penale şi pe orice persoană independent de calitatea avută de aceasta în cadrul urmăririi penale, despre măsura de supraveghere tehnică ce a fost luată în privinţa sa”.
„Neindicarea obiectelor sau a persoanelor căutate împiedică efectuarea percheziţiei de către organul judiciar. Refuzul persoanei percheziţionate de a preda persoanele sau obiectele căutate, precis identificate, se menţionează în procesul-verbal de percheziţie. Lipsa acestei menţiuni din procesul-verbal de percheziţie, precum şi continuarea 24 percheziţiei fără a fi solicitate sau dacă au fost predate se sancţionează cu nulitatea absolută. Probele obţinute în baza unui proces-verbal nul pentru aceste motive nu pot fi folosite în cadrul procesului penal”, este un text din CPP declarat, vineri, neconstituţional. CCR a declarat ca fiind neconstituţională prevederea potrivit căreia acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită când există probe „din care rezultă indicii temeinice” că o persoană a săvârşit o infracţiune. Judecătorii CCR au decis, vineri, legat de prevederea din legea de modificare a Codului de Procedură Penală care spune că „Acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită când există probe din care rezultă indicii temeinice că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există cazuri care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acesteia”, că aceasta este neconstituţională în ceea ce priveşte sintagma „din care rezultă indicii temeinice”.
CCR a respins şi articolul care spune că „Probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal, fiind lovite de nulitate absolută”.
De asemenea, judecătorii constituţionali au decis că textele potrivit cărora „În luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială”, precum şi cel care prevede că „Condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei nu pot fi dispuse pentru alte fapte decât cele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. Nu se poate dispune extinderea procesului penal în faza de judecată pentru alte fapte sau circumstanţe decât cele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. Schimbarea încadrării juridice poate fi dispusă numai în cazul în care situaţia de fapt poate primi o altă încadrare juridică decât cea reţinută în actul de trimitere în judecat”, sunt tot neconstituţionale.
O altă prevedere respinsă de judecătorii CCR se referă la faptul că „Judecătorul care a participat la soluţionarea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată sau care a soluţionat cererea de confirmare a renunţării la urmărire penală ori cererea de confiscare sau de desfiinţare a unui înscris nu poate participa, în aceeaşi cauză, la judecata în fond sau în căile de atac”. Judecătorii CCR au stabilit, vineri, că este neconstituţional textul din legea de modificare a Codului de Procedură Penală care prevede că statul va plăti cheltuielile judiciare în cazul achitării inculpatului. „În caz de achitare, statul va fi obligat la plata către inculpat a cheltuielilor judiciare făcute de acesta”, este textul declarat, vineri, neconstituţional de către CCR. De asemenea, judecătorii Curţii au declarat neconstituţional şi articolul din CPP care prevede că „Instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza poate dispune, prin încheiere, luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu pe o perioadă de cel mult 30 de zile care poate fi prelungit cu cel mult 150 de zile”. O altă prevedere care a picat la controlul constituţional al CCR este cea potrivit căreia „Instanţa, în cursul judecăţii, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat pe o durată ce nu poate depăşi 60 de zile. În cursul judecăţii, durata totală a controlului judiciar nu poate depăşi un termen rezonabil şi, în toate cazurile, nu poate depăşi 5 ani de la momentul trimiterii în judecată”.
Şi textul care stipulează că „dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată că au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea ulterior, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a luat cunoştinţă de apariţia faptei sau împrejurării noi, infirmă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale” a fost declarat neconstituţional.
CCR a mai decis că nu respectă normele constituţionale nici prevederea potrivit căreia „Schimbarea încadrării juridice a faptei nu poate fi pusă în discuţie în privinţa altei situaţii de fapt decât cea reţinută în Rechizitoriu. În cazul în care se constată că situaţia de fapt este diferită decât cea reţinută la trimiterea în judecată se poate dispune reluarea urmăririi penale cu privire la acele fapte, dacă ele pot constitui o altă infracţiune”.
5
6
