Eurobarometru alegeri 2019 - românii, printre cei mai îngrijorați europeni în privința fraudării scrutinului / Ce i-ar determina să participe la vot

de M.H.     HotNews.ro
Luni, 26 noiembrie 2018, 16:58 Actualitate | Politic


Votare
Foto: Agerpres
Românii sunt printre cei mai îngrijorați europeni în ceea ce privește transparența alegerilor electorale. Cele mai mari îngrijorări sunt legate de persoanele care votează deși nu au dreptul, de cele care votează de două ori și de faptul că oamenii sunt constrânși să voteze într-un anumit fel. De asemenea, manipularea rezultatelor finale ale alegerilor reprezintă o îngrijorare pentru 66 % dintre români, peste media UE de 61%, arată rezultatele celui mai recent sondaj Eurobarometru, publicat luni.


Românii sunt printre cei mai îngrijorați europeni în ce privește transparența alegerilor electorale și, totodată, și-ar dori să fie mai bine informați și să apară mai mulți tineri printre candidați pentru a fi motivați să iasă la vot. Sunt rezultatele celui mai recent sondaj Eurobarometru, publicat luni și care pune în lumină așteptările europenilor cu privire la alegerile din mai 2019 și ceea ce i-ar motiva să voteze.

Printre cele mai mari îngrijorări ale românilor privind alegerile se numără:

  • Persoane care votează deși nu au dreptul, rezultat de 66% care îi plasează pe români pe prima poziție la acest capitol (comparativ cu o medie UE de 45%);

    Persoane care votează de două ori
    , răspuns dat de 62% dintre români, al doilea rezultat din UE (la o medie europeană de 44%);
  • Oamenii sunt constrânși să voteze într-un anumit fel, răspuns al 66% dintre români, al treilea rezultat din UE la acest capitol (medie UE de 52%);

  • Manipularea alegerilor prin atacuri cibernetice, răspuns dat de 66% dintre respondeții din România (al treilea loc în Uniune la acest capitol după Spania și Marea Britanie, față de o medie UE de 61%);

  • Influențarea alegerilor prin intervenția unor grupuri infracționale și a unor forțe străine, opinie împărtășită de 62% dintre români (față de o medie UE de 59%);

  • Manipularea rezultatelor finale ale alegerilor, răspuns dat de 70% dintre respondenți în România (medie UE de 56%);

  • Cumpărarea voturilor, una dintre îngrijorările a 68% dintre români, al cincilea rezultat din UE (comparativ cu o medie europeană de 55%);

De asemenea, faptul că datele cu caracter personal rămase online ar putea fi utilizate pentru a le transmite anumite mesaje politice reprezintă o îngrijorare pentru 71% dintre români, peste media UE de 67%.

"Cercetările noastre arată că oamenii sunt cu adevărat îngrijorați cu privire la dezinformare. Un lucru bun este că din ce în ce mai mulți cetățeni dau dovadă de spirit critic în ceea ce privește informațiile pe care le primesc și sunt conștienți de potențialele elemente perturbatoare menite să manipuleze ceea ce citesc, gândesc și, în cele din urmă, votează. Pentru legitimitatea democrației europene, este esențial ca cetățenii să își exercite dreptul de vot. Iată de ce noi toți, instituțiile UE și statele membre trebuie să ne protejăm alegerile și să ne consolidăm democrația”, a declarat Frans Timmermans, prim-vicepreședinte al Comisiei Europene.


Principalii factori care i-ar determina pe români să participe la vot:

  • Mai mulți tineri printre candidați (42%, față de media UE de 31%);

  • Mai bună informare privind UE și impactul Uniunii asupra vieților lor (42%, media UE 43%);

  • Mai multe femei printre candidați (14%, media UE 20%);

  • Mai mulți candidați din grupuri politice mai slab reprezentate (13%, media UE 12%);

    Mai mulți candidați cu alte naționalități din UE
    (11%, media UE 8%).

Când sunt în străinătate, românii preferă să voteze la ambsadă/consulat, respectie 43% dintre respondenți, printre primele aptru cele mai ridicate procente din UE (27% media UE), iar 32% ar prefera votul online (42% media UE).


Sondajul Eurobarometru privind democrația și alegerile a fost realizat pe baza unor interviuri directe cu 27 474 de respondenți din 28 de state membre ale UE, la domiciliul acestora.


















641 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Eu (Luni, 26 noiembrie 2018, 18:50)

    ipolitic [utilizator]

    sunt cel mai ingrijorat de prezenta florilor in cabina de vot, in special trandafirii rosii.
    Principalul factor care m-ar determina sa particip la vot ar fi un partid care ar promite ca timp de zece ani trimite lunar lui Dragnea un pachet de tigari si niste pasta de dinti.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version