Liderul UDMR Covasna, Tamas Sandor, preşedinte al Consiliului Judeţean, a declarat joi, că a luat decizia de a nu participa la manifestările organizate la Sfântu Gheorghe cu prilejul Zilei Naţionale a României, pentru a "nu perturba" atmosfera, transmite Agerpres.

Tamas Sandor (UDMR)Foto: Agerpres

Acesta a reiterat faptul că, în calitate de reprezentant al comunităţii maghiare, nu ar putea să participe la aceste manifestări fără a lua cuvântul şi a vorbi despre prevederile Declaraţiei de la Alba Iulia din 1918, privind drepturile minorităţilor naţionale, drepturi care, în opinia sa, nu au fost respectate de statul român.

"Eu pot să formulez în trei minute în limba română un discurs care poate să fie înţeles corect şi care poate să transmită acele doleanţe pe care comunitatea noastră le-a formulat şi le formulează (...) Pot să le formulez şi într-o singură propoziţie şi dau citire acestei singure propoziţii din Declaraţia de Alba Iulia: "Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare". Este o singură frază, dar pot să formulez şi cu un singur cuvânt: respect. Respect din partea statului român către cetăţenii români de etnie maghiară", a declarat Tamas Sandor.

Acesta s-a arătat nemulţumit de o recentă declaraţie a prefectului judeţului Covasna, Sebastian Cucu, potrivit căreia respinge prezenţa la eveniment a oricărui demnitar, numit sau ales, care ar putea avea un "discurs de natură extremistă sau naţionalistă".

"Este chiar jignitor ceea ce a spus, că anticipează un discurs neadecvat din partea mea sau din partea noastră. Asta nu pot să accept (...) Nu cred că în 2018 există un politician român sau înalt funcţionar public român să îmi pună mie botniţă sau să dau un test grilă înainte de discurs (...) Eu cred că nu se poate gândi aşa în 2018 (...) Deci, nu o să perturb, cu prezenţa, organizarea Zilei Naţionale", a declarat Tamas Sandor, în cadrul unei conferinţe de presă.

Prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu, a declarat, marţi, că va trimite şi în acest an invitaţii reprezentanţilor administraţiei publice locale şi instituţiilor deconcentrate pentru a participa la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României, exprimându-şi speranţa că vor fi onorate, având în vedere şi faptul că sărbătoarea naţională coincide cu aniversarea Centenarul Marii Uniri.

Întrebat cum comentează absenţa constantă a liderilor comunităţii maghiare de la acest eveniment, prefectul a declarat că gestul poate fi considerat "ofensator".

"Faptul că cineva nu participă, în momentul în care are o demnitate publică, mai ales dacă e vorba despre un ales local, poate fi considerat ca fiind un act de discriminare sau ofensator faţă de comunitate, faţă de cetăţeni, pe de o parte, şi faţă de statul român şi de simbolurile sale, pe de altă parte, pentru că Ziua Naţională este, potrivit Constituţiei, un simbol naţional (...) Îi invităm şi îi aşteptăm pe toţi cetăţenii, inclusiv aleşi locali care doresc cu bună credinţă şi cu inima deschisă să participe la aceste evenimente. Pe de altă parte, respingem orice prezenţă, a oricărui demnitar sau ales, care nu înţelege să îşi subsumeze conduita unei condiţii de nediscriminare şi de neanticipare a unui discurs care poate să fie interpretat într-un anumit fel, chiar discriminator de către populaţie", a afirmat prefectul Sebastian Cucu.