Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a precizat miercuri că i-a comunicat liderului ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, că România rămâne ataşată valorilor europene şi că nu există o dispută internă pe statul de drept, ci una între Putere şi Opoziţie.

Calin Popescu TariceanuFoto: Agerpres

Tăriceanu a făcut aceste precizări în contextul în care a discutat cu Verhofstadt "chestiuni de preocupare la nivelul Parlamentului European, care a adoptat recent rezoluţia pe statul de drept", transmite Agerpres.

"Am avut posibilitatea să-i arăt (...) care sunt punctele în dispută ridicate de rezoluţia din PE, care este poziţia Comisiei de la Veneţia, care este poziţia noastră, inclusiv prin adoptarea Ordonanţelor 90 şi 92, demonstrând în acest fel că există toată disponibilitatea din partea actualei majorităţi şi a Guvernului de a ţine cont de recomandările Comisiei de la Veneţia (...), care dovedeşte tocmai soliditatea ancorării noastre în valorile statului de drept, în valorile europene şi principiile pe care este construită UE. Facem parte dintr-o mare familie europeană şi această disponibilitate este dovada cea mai bună că nu există vreun dubiu, aşa cum încearcă Opoziţia să sugereze. Nu este o dispută pe statul de drept, ci o dispută pe majoritate şi Opoziţie. Subiectul 'statul de drept' - exportarea lui la nivelul PE - poate crea o emoţie care să ducă la adoptarea unor concluzii care nu sunt întotdeauna bazate pe cele mai reale şi actuale elemente", a afirmat Tăriceanu.

El a menţionat că a discutat atât cu liderul ALDE din PE, dar şi cu preşedintele PE, Antonio Tajani, care sunt priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul UE, în special legate de Brexit sau de politica de coeziune.

"Acesta este şi motto-ul Preşedinţiei României - o politică de coeziune care trebuie să se reflecte în plan economic, în planul securităţii cetăţenilor şi al capacităţii Europei de a fi un actor global. De asemenea, cadrul financiar multianual, un subiect de preocupare pentru noi", a adăugat preşedintele Senatului.