​Preșcolarii și elevii din ciclul primar vor primi gratuit, la grădiniță și la școală, miere polifloră, în limita unei cantități de 350 grame lunar, prevede un proiect de lege adoptat miercuri de Camera Deputaților și care urmează să meargă la promulgare.

HotNews.roFoto: Hotnews

Mierea va fi verificată de autorități periodic. Banii pentru program vor fi asigurați de Ministerul Agriculturii.

Proiectul de lege inițiat de PSD a trecut cu 189 voturi "pentru", 2 "împotrivă" și 75 abțineri (PNL și USR).

O lege similară a existat și până în 2015, când a fost suspendată, din lipsa finanțării.

Ce prevede legea:

"Se acordă gratuit pentru preșcolari și elevii din învățământul primar de stat, privat și confesional, miere polifloră, în limita unei cantități de 350 de grame de miere lunar.”

Autoritățile competente naționale pentru acordarea drepturilor prevăzute la alin.(1) sunt Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrație Publică și Ministerul Educației Naționale.

Autoritățile competente la nivel local pentru acordarea drepturilor prevăzute la alin.(1) sunt consiliile județene, care îşi asumă organizarea şi derularea procedurilor de achiziţie, în condițiile legii, a mierii de albine polifloră destinată preșcolarilor și elevilor din învățământul primar de stat, privat și confesional.

Mierea polifloră destinată consumului pentru preșcolari și elevii din învățământul primar de stat, privat și confesional va fi ambalată în borcane de 250 ml, cu capac de culoare verde, marcat cu hologramă care atestă calitatea, și va proveni exclusiv din stupinele autorizate în conformitate cu prevederile legale în vigoare și achiziționată din lanțul scurt de aprovizionare. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor verifică periodic calitatea mierii acordate în acest program.

Achiziționarea mierii poliflore, transportul și distribuția acesteia la unitățile de învățământ pot fi contractate și de către consiliile județene, respectiv de către consiliile locale ale unităților administrativ-teritoriale și ale sectoarelor municipiului București, cu asistența direcțiilor pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București.

Condițiile de calitate a mierii de albine polifloră destinată consumului pentru preșcolari și elevii din învățământul primar de stat, privat și confesional, modul de certificare a calității, atribuirea și aplicarea hologramei care atestă calitatea, modul de distribuire și entitățile implicate se stabilesc în Normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Resursele financiare necesare implementării prezentei legi se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.