Liderii PNL, USR și PMP s-au întâlnit pentru a face un plan privind moțiunea de cenzură - surse

de Iulia Roșca     HotNews.ro
Miercuri, 14 noiembrie 2018, 15:45 Actualitate | Politic


Urnele de vot de la motiunea de cenzura
Foto: Captura YouTube
Președintele PNL Ludovic Orban s-a întâlnit la Parlament cu ceilalți lideri ai opoziției, Dan Barna (USR) și Eugen Tomac (PMP), pentru a face o primă evaluare referitoare la majoritatea parlamentară înainte de a depune moțiunea de cenzură, au precizat surse liberale.

Potrivit surselor citate, așa cum arată evaluarea actuală, aceștia se bazează pe 30 până la 42 de parlamentari anti-Dragnea din "zona PSD".

Astfel, fiecăruia dintre cei trei lideri de partid i-a fost "alocată" o zonă de negociere cu parlamentari din majoritate.

Pentru ca moțiunea să treacă, pe lângă voturile PNL+USR+PMP, este nevoie de alte 67 de voturi.

Orban a declarat marți, după publicarea raportului MCV la adresa României și votul din Parlamentul European privind statul de drept din țara noastră, că vor fi intensificate negocierile cu celelalte partide în perspectiva depunerii unei moţiuni de cenzură, care este acum "și mai aproape".

La rândul său, și liderul USR Dan Barna a declarat că este "obligatorie" în acest moment.

Cei de la PMP fac apel de mai multe săptămâni pentru depunerea unei moțiuni de cenzură.


Citeste mai multe despre   
















877 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    Opozitia e divizata (Miercuri, 14 noiembrie 2018, 17:46)

    animatron [utilizator]

    Daca maine sunt alegeri, aceasta formula PNL-USR-PMP nu obtine majoritate guvernamentala, nu exista nici un sondaj care sa arate asa ceva, de aceea nici nu se cer alegeri anticipate, e un risc prea mare de a vedea iar o majoritate PSD-ALDE-UDMR.

    PNL nu se distinge prea mult in actiune si mentalitate de guvernare fata de PSD, nu a trecut mult de cand cele doua partide erau in relatii intime numite USL.
    In interiorul partidului exista tensiuni legate de stilul liderului actual, dl Orban si de necesitatea clarificarii a ce mai inseamna sa fii "liberal" in Europa de azi.

    USR este un partid de nisa electorala, se adreseaza preponderent unui electorat minoritar urbanizat si conectat prin imitatie la trenduri societale din afara Romaniei.
    In interior exista grupuri active de contestatari ai conducerii care l-a debarcat pe fondatorul partidului si nici pana acum nu s-a decis o clarificare doctrinara.
    In ciuda ambiguitatii de "nici-nici", liderii partidului fac declaratii si sustin initiative in sensul "progresist" al politicii europene.

    PMP incepuse sa exploateze si el o nisa, aceea a nationalismul pozitiv, unionist, dar inca e prea dependent de imaginea dlui presedinte Basescu si e sustinut popular doar la limita pragului electoral.

    Discutiile intre cele 3 partide sunt de pura conjunctura, intre ele exista clar divergente si nici macar o minima incredere intre dnii Orban, Barna sau Tomac.

    Romania are nevoie de o Opozitie mult mai puternica, care sa propuna un leadership si un program de guvernare, altfel suntem in faza primitiva de "sa fim noi la butoane ca sa nu mai fie aia".

    Inca nu e prea tarziu pentru clarificari in interiorul partidelor, pt a inceta contestarile la PNL si USR contra liderilor actuali.

    Opozitia e perceputa ca "slaba" inclusiv de grupul deputatilor minoritatilor nationale si de profitorii de la UDMR (care se vor vinde celor pe care ii cred capabili sa tina Puterea bine in maini).

    Raman ceva sperante doar la dizidentii din PSD, inca prea putini.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version