Victor Ponta spune că actuala conducere a PSD nu mai are nicio legătură cu social-democrația sau cu valorile europene, fiind niște „impostori mafioți”, ”ipocriți” și ”populiști”. Fostul șef PSD se întreabă de ce membrii PSD nu părăsesc grupul socialiștilor europeni dacă tot acuză decizia forurilor europene în ceea ce privește România, decizie care a fost susținută de PES.

Ponta califică reacțiile PSD față de rezoluția adoptată de Parlamentul European și față de raportul MCV prezentat de prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, drept isterice, paranoice și ipocrite.

”De ce mai rămâne PSD în PES , de ce mai rămân europarlamentarii PSD în Grupul S&D și de ce susțîn candidatul PES în 2019 pentru funcția de Președinte al Comisiei Europene?!?? Nu îi obligă nimeni - nu îi ține nimeni cu forta alături de cei pe care îi acuză de cele mai rele gânduri față de România! (...) Este evident că actuală conducere a PSD chiar nu mai are nicio legătură cu social democrația și valorile europene - sunt doar niște demagogi populiști și fals naționaliști/ și atunci de ce nu fac măcar lucrurile pe față? Este doar obișnuință de la manipula, ipocrizie sau deja schizofrenie? ”, a scris Ponta, pe Facebook.

Deputatul mai spune că oamenii lui Dragnea sunt niște ”impostori mafioți” care știu doar să facă propagandă la televizor.

”De ce nu se duc <> astea care rup televizorul acasă să le spună celor de la PES și Grupul S&D ce spun și la București - după care <>?!? Hai mai Veorica , Puiuț, Serbanica, Codrinel - fiți “bărbați” și la Bruxelles nu doar acasă”, a mai susținut Ponta, adăugând că aceștia sunt dependenți de funcțiile și sinecurile pe care le-au primit de la PES și de finanțarea socialiștilor europeni.