Președintele USR, Dan Barna, afirmă că este "obligatorie" o moțiune de cenzură în acest moment, având în vedere raportul MCV și rezoluția votată marți în Parlamentul European privind România.

Dan Barna, presedintele USRFoto: Hotnews

"Acest guvern trebuie să plece. În momentul de față Liviu Dragnea și PSD târăsc România în afara Europei. USR este dispus să depună moțiunea de cenzură, este obligatorie în acest moment. Deşi probabil nu înseamnă nimic pentru Dragnea şi Tăriceanu, Uniunea Europeană încearcă salvarea României şi a românilor din direcţia distructivă spre care ne îndreaptă actuala majoritate politică. Ca şi USR, aliaţii noştri europeni vor ca România să rămână pe calea europeană, a democraţiei şi a statului de drept şi avertizează că nu vor accepta la nesfârşit o Românie în care autorităţile îşi gazează proprii cetăţeni şi apără condamnaţii penal", afirmă președintele USR Dan Barna, citat într-un comunicat de presă.

Potrivit USR, rezoluția din Parlamentul European împotriva modificărilor aduse legilor justiției și legislației penale și raportul MCV al Comisiei Europene, vin după niște "rapoarte devastatoare" ale GRECO și ale Comisiei de la Veneția. "Toate aceste organisme internaționale spun același lucru: Aceste modificări sunt nocive, trebuie să se renunțe la ele", mai spune el.

Cei de la USR mai susțin că "ceea ce ne spun instituţiile europene este că PSD şi ALDE îndepărtează România de Uniunea Europeană, de valorile și principiile democratice europene, și riscă să distrugă orice urmă de credibilitate a României, putând duce chiar la scoaterea noastră din UE".