Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a precizat, duminică seara, că, din cauza solicitării DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale în cazul său, și-a anulat vizita în Coreea de Sud pentru a nu fi acuzat că tărăgănează procedura anunță Mediafax.

Calin Popescu TariceanuFoto: Captura Antena 3

”Ca să nu cumva să se spună că tărăgănez, că încerc să trag de timp, săptămâna viitoare aveam o vizită programată în Coreea de Sud împreună cu o delegație de senatori reprezentând toate partidele din Parlament. A trebuit să anulez această vizită pentru că altfel aș fi putut să fiu lesne acuzat că plec în loc să particip la toate fazele procedurale din Senat”, a declarat la România TV Călin Popescu Tăriceanu.

El a spus că nu îi este teamă, deoarece nu a luat ”niciun ban, niciun leu”.

”Nu am niciun fel de teamă, pentru că știu că sunt nevinovat, nu am luat niciun ban, niciun leu. Prin urmare nu am de ce să îmi fie teamă. Sigur, nu ascund că această perioadă sau momentele prin care voi trece nu sunt deloc plăcute. Colegii mei, cei din Comisia juridică și colegii senatori vor fi obligați să stea să analizeze, să vadă, să se lămurească și ei în legătură cu acuzațiile din această solicitare”, a mai spus Tăriceanu.

El urma să conducă o delegație de parlamentari, în perioada 12-17 noiembrie, într-o vizită oficială, la Seul, Republica Coreea, la invitația președintelui Adunării Naționale a Republicii Coreea, Moon Hee-sang, cu ocazia sărbătoririi a 10 ani de la semnarea Parteneriatului Strategic.

Vizita fusese aprobată în Biroul Permanent al Senatului.

Biroul permanent al Senatului va discuta, luni, solicitarea DNA pentru începerea urmăririi penale în cazul președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care este acuzat că a primit mită de 800.000 de dolari, a confirmat, pentru Mediafax, Claudiu Manda (PSD).

După dezbaterea în Biroul Permanent, solicitarea va ajunge la Comisia juridică pentru un punct de vedere, urmând ca apoi să ajungă în plenul Senatului pentru vot.

„Eu am pus o rezoluție către Biroul Permanent, semnat 7.11.2018, iar aceste documente vor ajunge la BP Senat, unde va trebui să decidem. Procedural, decizia Biroului Permanent va fi să trimită toate aceste documente către Comisia juridică și de aici încolo Comisia juridică să întocmească un referat pe care să îl prezinte în plen. Înțeleg că în acest moment sunt sigilate la Comisia juridică, urmând ca în momentul în care Comisia juridică va fi sesizată formal să le poată desigila în prezența probabil și a unui avocat al domnului Tăriceanu, să le dezbată și să avem referatul din partea Comisiei juridice. Referatul pe care l-am primit, adresa de înaintare am luat decizia să fie sigilat și va fi prezentat Biroului permanent. În acest format sigilat documentele pleacă de la mine către BP. În BP putem eventual să desigilăm referatul sau putem să îl trimitem direct către Comisia juridică, iar Comisia juridică și cei de acolo să îl deschidă și să evalueze, bineînțeles și toate 73 de volume”, a declarat senatorul PSD Claudiu Manda, joi, în Parlament.

Claudiu Manda a precizat că referatul ajuns de la Parchetul de pe Înalta Curte de Casație și Justiție la conducerea Senatului „este o adresă de înaintare, un referat și sunt 73 de volume care conțin între 200, 300, 150, 199 de file”.

DNA a anunțat, joi, că președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanții unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiționale la un contract comercial, banii fiind folosiți pentru campania electorală.

„Procurorii desfășoară o investigație care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte de corupție privind acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală cu sume de bani provenite de la o firmă care ar fi obținut contracte comerciale importante de la statul român. Dosarul s-a constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii D.N.A la cerea autorităților judiciare austriece. Concret, un demnitar ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, foloase materiale în valoare de aprox. 800.000 USD de la reprezentanții unei companii austriece, în schimbul demersurilor depuse de acesta în exercitarea funcției, astfel încât să se încheie mai multe acte adiționale la un contract comercial derulat de companie. Suma ar reprezenta un comision de 10 % din valoarea acestor acte adiționale și ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore”, au precizat procurorii DNA, într-un răspuns pentru Mediafax.

Potrivit sursei citate, în cauză se derulează anchetă și față de alte persoane pentru complicitate la luare de mită, iar în ceea ce îl privește pe demnitar, actualmente senator, efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunea de luare de mită este condiționată de obținerea unui aviz din partea Senatului.

Firma la care se face referire este Fujitsu Siemens Computers, cea de al cărei nume a fost legat și dosarul Microsoft, în care au fost implicați mai mulți demnitari români.

„În acest sens, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.I.C.C.J documentele necesare în vederea sesizării Senatului care urmează a decide. Avizul solicitat pentru senator în cadrul dosarului penal este necesar pentru efectuarea completă a urmăririi penale și pentru a-i oferi acestuia posibilitatea să își formuleze apărările într-un cadru procesual legal”, mai spune DNA.

În anul 2014, Fujitsu Siemens GmbH Austria a făcut un denunț cu privire la infracțiuni efectuate de angajații români în legătură cu încheierea și derularea contractului pentru licențe Microsoft din 2004 cu Guvernul României.

Fujitsu Siemens Computers a mai fost implicată în alte cauze penale privind închirierea de licențe Microsoft. În 2016, procurorii l-au acuzat pe fostul şef al Secretariatului General al Guvernului Eugen Bejinariu de abuz în serviciu, pentru că a inițiat și susținut proiectele a două hotărâri de Guvern, prin care s-a aprobat încheierea de licențe între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de închiriere de licenţe referitor la produsele Microsoft. Atunci s-a invocat, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse.